A murit Gabriel Cotabiță. „Ai plecat, Gabi, și ai lăsat muzica pop românească fără una dintre cele mai mari voci”
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un mesaj pe rețelele sociale. Artistul avea 69 de ani.
„Ai plecat, Gabi, și ai lăsat muzica pop româneasca fără una dintre cele mai mari și mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori ci și prieteni din tinerețe!”, a scris Ionel Tudor sâmbătă pe Facebook.
„Am lansat împreună piese care au bucurat generaţii de ascultători ('Noapte albastră', 'Te rog, domnişoară, nu pleca', 'Şi va mai trece-o noapte', 'Viaţa e un cazino', 'Să nu ne spunem adio', 'Poate că da, poate că nu' etc). Am lansat împreună cu Joey de Alvaré primul CD din România. Am făcut lucruri frumoase împreună, lucruri care nu se pot uita. Am împărţit multe momente ale vieţii şi carierei noastre împreună... Te vom păstra mereu în inimile noastre! Dumnezeu să te odihnească în pace şi lumină”, a scris Ionel Tudor pe pagina sa de Facebook.
Cântărețul Adrian Enache, un vechi prieten al lui Gabriel Cotabiță, a declarat sâmbătă, la Digi24, că făceau împreună repetiții pe Revelion și că artistul fusese recent bolnav, dar se recuperase și nu dădea semne să mai aibă probleme.
Reacții din partea artiștilor români: „Drum lin, Maestre”
Adrian Enache, Horia Brenciu, Corina Chiriac, Horia Moculescu şi Ştefan Bănică au transmis sâmbătă mesaje de rămas bun la moartea cântăreţului Gabriel Cotabiţă, informează Agerpres.
„O nouă pierdere. Uriaşă pierdere. Gabi Cotabiţă a fost pentru mine 'un idol, un model'. Cuvintele sunt insuficiente în astfel de momente. Am 'furat', ca artist, tot ce am putut, urmărindu-l şi când râvneam la marea scenă, şi după debutul meu din '90. Am ştiut mereu că Gabi nu e doar artistul de pe scenă, ci şi mentorul de la care înveţi chiar şi fără să îl cunoşti. Eu am avut şansa minunată de a-l cunoaşte şi pot să spun că parte din ceea ce sunt azi pe scenă îi datorez şi lui, la fel ca tuturor celor care au contribuit la formarea mea artistică. Mulţumesc, Gabi! Dumnezeu să te odihnească în pace şi lumină!”, a scris Adrian Enache, pe pagina sa de Facebook.
Horia Brenciu a postat un videoclip în care interpretează melodia „Şi dacă...” împreună cu Gabriel Cotabiţă, Horia Moculescu şi Aurelian Temişan, alături de mesajul „Zi grea... foarte grea. Gabriel Cotabiţă... Marius Baţu... Dumnezeu să-i odihnească”.
„Vei rămâne în sufletul nostru Gabi! Îmi pare foarte rău... Drum lin către Lumină!”, a transmis şi interpreta Corina Chiriac.
Ştefan Bănică a afirmat că cei doi artişti care au murit sâmbătă „au şefuit muzica românească”.
„Ce veste... Dumnezeu să-i odihnească pe amândoi! Gabriel Cotabiţă şi Marius Baţu, doi artişti care au şlefuit, cu sensibilitate şi originalitate, muzica românească. Am avut plăcerea să colaborăm. Au plecat împreună în aceeaşi zi. Drum lin spre stele, domnilor!”, a scris Bănică, pe pagina sa de socializare.
Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, compozitorul Horia Moculescu a povestit despre Gabriel Cotabiţă.
„Mă atrăgea inteligenţa lui sclipitoare. Am avut piese de mare succes cu el. Ionel Tudor l-a adus dintr-o trupă rock. Putea să fie sarcastic, îmi plăceau replicile tăioase pe care le dădea, asta era calitatea oamenilor foarte inteligenţi. Eram prieteni de casă. Când era internat la Floreasca, numai mie mi s-a dat voie să mă duc. Aveam un fel de parolă unul cu altul, când l-am vizitat la spital, i-am spus-o, a deschis ochii, mi-a spus: 'prietenul meu' şi apoi a adormit la loc. Am vorbit cu el despre lipsa fricii în faţa morţii. Eram trei prieteni care ne declaram absolut lipsiţi de frică în faţa morţii”, a afirmat Moculescu.
Cântăreaţa Alina Sorescu a mărturisit că l-a preţuit enorm pe Cotabiţă.
„L-am preţuit şi îl voi preţui enorm pe Gabriel Cotabiţă... Am găsit poze de când prezentam împreună Festivalul Callatis 2008 pe scena plutitoare de la Mangalia, în direct la TVR. Şi atunci şi în turneele pe care le-am făcut în Germania, avea mereu grijă de mine şi îmi dădea sfaturi de scenă şi de viaţă, deşi aveam 20 de ani. A fost o mare onoare, Gabi. Îţi mulţumesc. Sufletul tău să se odihnească în pace...”, a scris Alina Sorescu pe pagina ei de socializare.
Un mesaj de condoleanţe a fost transmis şi de Virgil Ştefan Niţulescu, managerul Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti.
„Dumnezeu să îl odihnească pe Gabriel Cotabiţă. Gabi a fost un suflet mare, cu o voce excepţională. Mare păcat...”, a scris Niţulescu.
„Este unul din momentele care-mi vor rămâne bine întipărite în minte pe viaţă. Îţi mulţumesc. Ce trăiri, ce emoţii şi lacrimi de fericire!! Dumnezeu să te odihnească în pace, Gabriel Cotabiţă", a transmis Cezar Ouatu.
„Nu ştiu ce zi este astăzi, însă deja e foarte greu de dus. După Marius Baţu, aflu acum că a murit şi Gabriel Cotabiţă. Incredibil! Toată copilăria mea i-am cântat piesele. Toată copilăria mea am încercat să îl imit. Toată copilăria mea... Drum lin, Maestre”, a scris şi Alin Dincă, solistul trupei Trooper.
În 2015, artistul s-a aflat în comă câteva zile, în urma unui stop cardio-respirator
În ianuarie 2021, Gabriel Cotabiţă a fost internat la spital, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.
De asemenea, artistul a stat mai multe zile în comă, în mai 2015, din cauza unui stop cardio-respirator. El a fost găsit atunci în stare de inconştienţă, într-o sală de fitness de la un hotel din Capitală.
Cotabiţă era singur în sală când i s-a făcut rău, el fiind găsit ulterior de un angajat al hotelului, care a sunat la numărul de urgenţă 112. Cotabiţă a fost resuscitat de un echipaj SMURD, stabilizat şi dus la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală.
Biografia și cele mai cunoscute piese și albume ale lui Gabriel Cotabiță
Gabriel Cotabiță s-a născut pe 1 noiembrie 1955, la Craiova.
A studiat chitara la Şcoala populară de artă din Craiova (1967-1969), iar debutul muzical a avut loc în 1975, cu formaţia Redivivus, potrivit site-ului discogs.com. Un an mai târziu, Redivivus a participat la Festivalul Artei Studenţeşti de la Galaţi, unde Gabriel Cotabiţă a primit premiul pentru cel mai bun solist vocal.
În 1978 a absolvit Institutul de Electrotehnică din oraşul natal, Craiova. În perioada 1979-1980, a colaborat cu formaţia Basorelief alături de care a susţinut concerte pe litoral. În 1983, membrii formaţiei Holograf l-au chemat în trupă şi alături de aceştia a lansat albumul "Holograf 1" (1984). Componenţa de atunci a trupei era Gabriel Cotabiţă - voce, Mihai Pocorschi - chitară/voce, Sorin Ciobanu - chitară, Tino Furtună - clape, Nichi Temistocle - chitară bass, Edi Petroşel - tobe, conform site-ului https://holograf.ro/, preluat de Agerpres.
Prezenţa trupei Holograf, în acelaşi an, pe scena Cenaclului Flacăra a reprezentat o rampă de lansare. În 1986 a fost contactat de compozitorul Ionel Tudor pentru a-i interpreta la Festivalul Mamaia o piesă. Gabriel Cotabiţă fusese recomandat compozitorului de către fostul coleg de trupă din Holograf, Tino Furtună. Din anul 1986, se dedică muzicii uşoare, pop şi îşi formează o trupă de turneu - Vodevil, precizează site-ul ovomusic.ro.
„Prima mea participare la Mamaia a fost în 1986, cu melodia 'Chemarea pământului', compusă de Ionel Tudor, pe versurile Andreei Andrei. Fără premiu, dar cu... cutremur. Am chemat bine pământul! (în 31 august 1986 s-a produs un cutremur cu o magnitudine de 7,1 grade pe scara Richter, cu epicentrul în Munţii Vrancei - n.r.). Anul următor, în 1987, am participat cu piesa "Stea a vieţii, Terra" - compusă tot de Ionel Tudor, pe un text semnat tot de Andreea Andrei, melodie care a fost laureată. În 1988, am câştigat trofeul Mamaia cu melodia "Dă-mi o şansă", pe muzica lui Cornel Fugaru, iar în 1989, melodia "Trepte spre albastru" a fost laureată, iar atunci am susţinut şi un recital. Un an mai târziu, în 1990, am câştigat trofeul cu piesa "Ave Maria" a lui Cornel Fugaru şi locul 3 cu "Mă tem să sper" de George Natsis. Am avut şi recital cu Chris Carter din Anglia”, mărturisea artistul într-un interviu acordat Agerpres, în 2019.
Au urmat participări şi premii în fiecare an la Festivalul Mamaia - „Te rog, domnişoară nu pleca” (1991, premiul pentru şlagărul anului), „Ce mai vrei?” (1991, locul 3 la şlagăre), „Copiii noştri” şi „Nu e gelozie” (1991, locul 2 la creaţie), „Lasă-mi pe cer o stea” (1992, trofeul la creaţie), „Dacă lumea ar fi a mea” (1992, locul 2 la creaţie), „Balada ultimului soldat” (1992, locul 2 la şlagăre), „Voice from above” (1993, premiul întâi la creaţie), „Raiul e pe pământ” (1995, şlagărul anului), „Atunci când nu eşti” (1996, locul 3 la şlagăre), „Poate că da, poate că nu” (1997, locul 2 la şlagăre), „Să nu ne spunem adio” (1997, locul 2 la creaţie), „Balada timidului etern” (1998, trofeul).
În 1995, a debutat la Festivalul Mamaia în calitate de compozitor, cu piesa „Amintirea ta” pe care i-a încredinţat-o Nicoletei Ciopraga, care concura la interpretare.
A jucat în filmul muzical „În fiecare zi mi-e dor de tine”, în regia lui Gheorghe Vitanidis, muzica George Grigoriu şi Ionel Tudor. Figurează pe coloana sonoră a peliculei „Rezervă la start”, în regia lui Anghel Mora, muzica Adrian Enescu.
În 2002, formează, alături de Mihai Pocorschi, grupul VH2, şi tot în acelaşi an i se decernează Diploma de Onoare a Ministerului Culturii şi Cultelor în cadrul Galei muzicale „O zi printre stele”.
Din 2000 până în 2008, a participat la realizarea ediţiilor Festivalului Callatis de la Mangalia. La 25 septembrie 2010 a avut un concert în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a Festivalului „Sinaia Forever”.
La 3 noiembrie 2010, artistul a evoluat pe scena Sălii Palatului în spectacolul "Best of Gabriel Cotabiţă - Muzica din 1986 până astăzi", din care nu au lipsit şlagăre ca „Prima iubire şi ultima”, „Te rog, domnişoară nu pleca”, „Un simplu trecător”, „Raiul e pe pământ”, „Noapte albastră”, „Ave Maria”, „Prizonier”, „Balada timidului”, „Cât de mult poţi greşi”, reorchestrate de Andrei Tudor, Ionel Tudor şi Walter Dionisie, precum şi "Fiecare zi fără tine", "Trece vremea", "Mai stai", împreună cu formaţia VH2.
La 18 mai 2011, trupa VH2 a lansat albumul „2-VH2”, care acoperă subgenuri diferite, de la country-rock până la rock alternativ. Printre piesele de pe acest album se numără „Stele în palma ta” „Să crezi în tine”, „Megastar (Viaţa mea!!!)”, „Imposibila uitare”, „La final”. VH2 a cântat în deschiderea concertului pe care trupa suedeză „Roxette” l-a susţinut la Bucureşti pe 30 mai 2011.
Gabriel Cotabiţă s-a numărat, alături de Angela Similea, Ovidiu Komornyik, Dida Drăgan, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Gabriel Dorobanţu, Mihai Constantinescu, Corina Chiriac ş.a., printre cei peste 30 de artişti care au urcat pe scena Galei Ovo Music, din 29 noiembrie 2011, într-un spectacol având ca scop omagierea şi recunoaşterea valorii acestora.
Cei 25 de ani de carieră ai artistului au fost sărbătoriţi pe scena Sălii Palatului, la 26 februarie 2012, printr-un concert intitulat "25 de ani de nopţi albastre", alături de invitaţi speciali, precum Monica Anghel, Delia Matache, Cristina Haios, Vlad Miriţă, Dan Bittman, Sistem ş.a.
În 17 octombrie 2012, VH2 a cântat în deschiderea concertului pe care trupa Status Quo l-a susţinut la Bucureşti. În 2014, Cotabiţă a lansat videoclipul piesei „Patul gol”, un duet cu Oana Vincu (ex-Genius) şi un remix al piesei „Te rog, domnişoară nu pleca” la care a colaborat cu rapperul Rashid.
La 27 aprilie 2014, Gabriel Cotabiţă a susţinut un concert în cadrul „Primăverii româneşti”, organizate de Casa de cultură belgo-română Arthis din Bruxelles. Tot în 2014 a avut loc şi lansarea oficială a albumului „3”-VH2 - Live în garaj.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News