A fost deschisă platforma pentru bucureștenii care vor să-și facă testul COVID. Cine se poate înscrie
Platforma pe care bucureștenii se pot înscrie pentru a fi testați gratuit pentru COVID-19 a fost lansată astăzi, la ora 13.00. Într-o primă etapă vor fi testați aproximativ 11.000 de oameni, iar cei care nu vor fi selectați acum rămân în baza de date pentru o etapă următoare, a spus primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.
Cei care vor să-și facă testul trebuie să se înscrie pe site-ul testampentrubucuresti.assmb.ro.
„Testarea este gratuită și depistează infecția cauzată de noul coronavirus. Aparatele folosite sunt RT-PCR, cele mai performanțe la nivel mondial. După înscriere, persoanele vor fi contactate și programate pentru testare la unul din cele 20 de laboratoare acreditate, aparținând celor 20 de clinici de stat și private afiliate acestui proiect”, a spus Firea.
Pe platforma online se pot înscrie bucureștenii care sunt asimptomatici, adică nu se află în definițiile de caz stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și care doresc să participe la proiect pe bază de voluntariat.
Ei vor completa o declarație ce cuprinde criterii de eligibilitate și date personale (nume, prenume, CNP, serie și număr C.I., vârstă, sex, adresă de domiciliu, număr de telefon, adresă de e-mail, în cazul minorilor sunt necesare datele din certificatul de naștere). După finalizarea acestei prime etape și acceptarea intrării în program, urmează completarea cererii de înscriere și consimțământul pentru participare.
Fiecare participant înscris primește un număr de înregistrare și un e-mail de confirmare, urmând să fie contactat pentru programare și testarea propriu-zisă.
Editor web: M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News