Video A filmat polițiști fără mască în Alba, a făcut scandal și a fost amendat. Toată scena a ajuns pe internet
Un tânăr din județul Alba, care a filmat doi poliţişti fără mască, a fost imobilizat, dus la secţie şi amendat. Toată scena a fost filmată de tânărul implicat în incident şi postată pe internet.
Un băiat de 15 ani din Tecuci a furat mașina părinților și a intrat cu ea într-un stâlp
Accident grav în județul Alba: un autobuz cu 42 de persoane și un autoturism s-au ciocnit
Noi violențe în Amsterdam după atacul asupra fanilor israelieni ai echipei Maccabi Tel-Aviv. A fost decretată stare de urgență
Noi imagini cu accidentul provocat de „nepotul lui Dracula”
Fost polițist din Alba, condamnat la 6 ani de închisoare în cazul imigranților ascunși în cuști metalice. Alte 14 persoane, condamnate
Zeci de percheziții la un clan de cămătari
Un copil de 12 ani din Alba a ajuns la spital după ce stâlpul unui panou de baschet a căzut peste el
Hairstylistul vedetelor a făcut scandal în trafic. Cum se apără Bassam Dabbas
Predoiu, despre crimele din Constanța
Poliţiştii sunt verificaţi de structura de control intern pentru că nu purtau mască.
Potrivit IPJ Alba, polițiștii erau cu radarul în orașul Câmpeni și opriseră un autoturism, condus de o tânără, care circula cu 85 kilometri/oră.
În mașină se mai aflau doi pasageri, printre care și un tânăr care a început să filmeze.
El le-a solicitat agenților să nu o sancționeze pe prietena sa, apoi s-a așezat în fața mașinii de poliție.
Tânărul a fost amendat cu 1.000 de lei, iar șoferița a primit o sancțiune de 870 de lei şi 4 puncte de penalizare.
Precizările făcute de IPJ Alba
”În cursul zilei de ieri, 22 iunie 2020, polițiștii rutieri din Câmpeni, în timp ce acționau pe DN 74 A, în orașul Câmpeni, au oprit în trafic un autoturism, condus de o tânără din comuna Bistra, care circula cu viteza de 85 kilometri/oră, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 de kilometri/oră. În autoturism se mai aflau doi pasageri, dintre aceștia un tânăr de 25 de ani, din Bistra, care a intervenit și a solicitat ca polițiștii să nu o sancționeze contravențional pe tânăra aflată la volan.
În timpul discuției avută cu polițiștii, tânărul a devenit violent verbal, a adresat injurii la adresa polițiștilor și a instituției, ulterior folosindu-și telefonul mobil pentru a-i filma pe polițiști și manifestând un comportament provocator.
S-a așezat în fața autospecialei de poliție, pentru a-i împiedica pe agenți să-și continue activitatea, context în care a fost imobilizat și condus la sediul poliției, unde a fost sancționat contravențional conform art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991, cu amendă în valoare de 1.000 de lei.
De asemenea, conducătoarea auto a fost sancționată contravențional, în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 870 de lei și 4 puncte de penalizare.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Alba a dispus efectuarea de verificări, prin structura de control intern, cu privire la modul de intervenție al polițiștilor la acest eveniment, precum și cu privire la modul de utilizare a mijloacelor de protecție specifice prevenirii răspândirii noului coronavirus”, a transmis Poliția Alba, conform alba24.ro.
Redactare Georgiana Marina
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News