Live

60 de persoane sunt blocate cu rulotele și mașinile într-un camping din Dâmbovița. Oamenii așteaptă retragerea apelor

Data actualizării: Data publicării:
Cod galben de ploi, grindină și vijelii. Vor fi afectate 12 județeFoto: Getty Images

60 de persoane sunt blocate cu rulotele sau autoturismele într-un camping din Dâmbovița și așteaptă retragerea apelor,  în urma ploilor torențiale din ultimele ore. Probleme sunt și în județul Prahova. În Sinaia și Bușteni mai multe case au fost inundate, iar un autoturism a fost luat de ape, potrivit ISU.  Aversele puternice au produs inundații în 29 de localități din 12 județe.

În Campingul Zănoaga (DB), din cauza unei viituri, aproximativ 60 de persoane fără probleme medicale sunt blocate cu rulotele/autoturismele în camping. Se așteaptă retragerea apei pentru ca persoanele să poată părăsi zona în siguranță.

12 județe sunt afectate de inundații

În ultimele 24 de ore, aversele torențiale au produs inundații în 29 de localități din județele Alba, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova și Timiș, informează IGSU.

Luni și pe timpul nopții de luni spre marți, pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din 29 case, 107 curți, 21 beciuri/subsoluri, 3 operatori economici, precum și pentru degajarea mai multor arbori căzuți pe carosabil.

Situații deosebite au fost înregistrate în județele Alba, Dâmbovița, Iași și Neamț, acolo unde mai multe persoane au fost izolate, iar un bărbat a fost găsit mort.

În localitatea Bistra, județul Alba, 3 persoane au fost evacuate preventiv la rude din locuința inundată, iar în localitatea Durău, județul Neamț, 5 persoane au fost temporar izolate la o pensiune din cauza viiturilor. De asemenea, între localitățile Durău și Grințieș (NT), pe DJ 155F, s-a acționat cu utilaje de la autoritățile locale pentru deblocarea a 6 autoturisme cu 14 persoane surprinse de aluviuni pe carosabil.

Citește și: VIDEO | Inundațiile continuă să facă ravagii în Alba. În unele case nivelul apei a ajuns la un metru

În Hândrești, județul Iași, un bărbat de 47 de ani a fost găsit mort în albia pârâului din localitate, blocat între aluviuni și copaci, fiind probabil surprins de debitul crescut al apei în timp ce încerca să treacă prin albia pârâului.

Traficul rutier este blocat pe 1 drum național (DN1/PH), parțial afectat pe 2 drumuri naționale (DN 74/AB și DN75/A) din cauza aluviunilor și a unor podețe avariate de viituri și a fost temporar afectat pe 2 drumuri naționale ( DN 57/CS, DN 68A/TM) și 5 drumuri județene ( DJ 582/CS, DJ 761/HD, DJ 678E/HD, DJ 155F/NT și DJ 693/TM), din cauza arborilor căzuți pe carosabil.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, s-au înregistrat avarii în 22 localități din județele Mureș și Neamț, însumând un număr de aproape 7.000 de consumatori finali nealimentați. Pentru remediere deficiențelor au acționat echipe ale furnizorului de electricitate.

La acest moment sunt intervenții în desfășurare pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice în mai multe localități din județele Alba, Brașov, Dâmbovița și Prahova.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Imagini apocaliptice. Cel mai puternic ciclon din 1934 a lovit teritoriul francez Mayotte. Numărul morților, necunoscut

Cel puțin 10 persoane au murit în inundațiile devastatoare din Indonezia

Furtuna Bora a făcut prăpăd pe insula grecească Rodos. Imagini ca la inundațiile din Spania

Fenomene meteo extreme în Indonezia: zeci de morți și victime prinse sub dărâmături. Alte țări afectate de inundații

Partenerii noștri