3 turiști au plecat pe munte în pantaloni scurți și adidași. S-au rătăcit și au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor și jandarmilor
Trei turiști care au plecat pe munte în pantaloni scurți și adidași au fost recuperați de salvamontiștii și jandarmii montani din județul Alba.
Jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Roșia Montană au fost solicitați să intervină, sâmbătă seara, în zona Poarta Zmeilor, Sălciua și Poiana Șipote pentru a recupera trei bărbați care s-au rătăcit, a anunțat duminică Jandarmeria Română, citată de Mediafax.
Solicitarea a venit din partea unui bărbat din județul Cluj, care a sesizat jandarmii că este împreună cu încă două persoane și au nevoie de ajutor pentru a se putea întoarce de pe traseul montan pe care îl parcurgeau.
„Bărbații, în vârstă de aproximativ 23 de ani, au vrut să parcurgă un traseu montan, nefiind prima experiență de acest gen, dar pe fondul lăsării întunericului și echipamentului neadecvat zonei în care se aflau, aceștia fiind îmbrăcați nepotrivit ( pantaloni scurți și adidași), nu și-au mai putut continua drumul”, transmit reprezentanții Jandarmeriei.
Un echipaj de jandarmerie împreună cu cinci membri din cadrul Serviciul Public Județean Salvamont Alba au ajuns în zona indicată și i-au recuperat pe cei trei turiști.
Aceștia nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News