Live

20 de infracţiuni privind traficul și consumul de droguri într-o zi la festivalul UNTOLD

Data actualizării: Data publicării:
Festivalul UNTOLD 2021, Cluj-Napoca. Foto: Facebook / UNTOLD

Polițiștii și jandarmii au înregistrat 20 de infracţiuni privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri sâmbătă, în a treia zi a Festivalului UNTOLD de la Cluj-Napoca. Oamenii legii au dat peste 50 de amenzi.

„Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, în a treia zi de festival, au constatat un număr de 20 de infracţiuni care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au aplicat 52 de sancţiuni contravenţionale, în urma abaterilor înregistrate”, se arată într-un comunicat de presă transmis duminică, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, 42 de amenzi au reprezentat abateri de la OUG 195/2002R, iar alte 9 de la Legea 61/1991R.

Poliţiştii au constatat 7 infracţiuni prevăzute de Legea 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de actele normative în vigoare, şi alte două infracţiuni prevăzute şi pedepsite de Codul penal - conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi furt.

De asemenea, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au constatat 3 infracţiuni la Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Au fost aplicate 19 amenzi şi 15 avertismente pentru încălcări pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi a regulilor privind fumatul în locurile publice.

Activităţile de verificare şi control vor continua şi în ultima zi a evenimentului, astfel încât să se poată înlătura operativ deficienţele pe apărării împotriva incendiilor şi a protecţiei civile, mai arată sursa citată.

În punctele şi posturile medicale avansate din festival, 214 persoane au primit asistenţă medicală din partea personalului SMURD şi a paramedicilor pompieri. Majoritatea afecţiunilor înregistrate au fost uşoare şi au fost soluţionate de către personalul medical pe loc. Doar în patru situaţii a fost necesar transportul la spital pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate, se menţionează în comunicat.

Pe timpul desfăşurării festivalului, un echipaj al Unităţii Speciale de Aviaţie Caransebeş din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, cu aeronava din dotare, a survolat zona cu misiunea de a monitoriza şi transmite în timp real datele necesare pentru buna desfăşurare a acestui eveniment.

Din punct de vedere operativ, personalul din Centrul Operaţional, cât şi cel pe linie de comunicaţii aeronautice din Unitatea Specială de Aviaţie Cluj-Napoca au asigurat suportul tehnic al aeronavei pe timpul festivalului.

Citește și: Brăţări de triaj epidemiologic furate și vândute pe internet pentru acces la UNTOLD. O persoană este cercetată

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

23 de mașini vandalizate, pe o stradă din Cluj-Napoca. Polițiștii îi caută pe făptași

„Exagerat de scumpe”. Cartierele din România cu cele mai mari costuri ale vieții. Topul este condus de București și Cluj-Napoca

Presupusul şef al unei familii mafiote candidează la parlamentare în Irlanda. Gruparea sa ar avea la activ 18 asasinate

Accident între o ambulanţă, un autobuz şi un autoturism, în Cluj-Napoca. Două persoane au fost rănite

Partenerii noștri