Live

Galerie Foto Accident între două TIR-uri în Caraș-Severin. Un șofer bulgar a murit, celălalt, cetățean ucrainean, a fost rănit

Data publicării:
Un șofer de TIR bulgar și-a pierdut viața, sâmbătă, după ce a pătruns pe contrasens pe un drum din judeţul Caraş-Severin și a lovit un alt TIR. Foto: Facebook/DRDP Timișoara

Un șofer de TIR bulgar și-a pierdut viața, sâmbătă, după ce a pătruns pe contrasens pe un drum din judeţul Caraş-Severin și a lovit un alt TIR, care era condus de un cetățean din Ucraina, a transmis IPJ Caraș-Severin.

Șoferul ucrainean a fost rănit în urma impactului și a ajuns la spital.

 

"Din primele cercetări poliţiştii au stabilit că în timp ce un bărbat de 56 de ani, cetăţean bulgar, conducea un ansamblu de vehicule, pe DN 6, din direcţia Orşova către Caransebeş, la kilometrul 393, în localitatea Plugova, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un alt ansamblu de vehicule înmatriculat în Polonia, condus de un bărbat de cetăţenie ucraineană, care circula în direcţia opusă", a transmis IPJ Caraş- Severin, într-un comunicat, potrivit News.ro.

Șoferul ucrainean a fost testat cu aparatul alcooltest, stabilindu-se că nu a consumat băuturi alcoolice.

"În acest moment traficul rutier este restricţionat pe ambele sensuri, urmând a se finaliza cercetarea la faţa locului şi a se acţiona pentru ridicarea ansamblurilor de vehicule şi redeschiderea circulaţiei rutiere", a mai precizat IPJ Caraş-Severin.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La doi ani și jumătate de la divorț, a făcut un copil cu bărbatul cu care a fost acuzată că și-a înșelat soțul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie din Indiana a fost găsită în viață după ce timp 6 zile a rămas blocată în propria mașină, căzută într-un șanț

Accident dramatic în Africa de Sud: 12 oameni au murit după ce un autocar s-a răsturnat lângă Johannesburg: „E un dezastru"

Accident grav în Mamaia: Un tânăr a murit și trei sunt în stare gravă după ce mașina lor s-a izbit de un stâlp și s-a rupt în două

Ilie Bolojan despre acuzația că a furat un TIR din Germania în anii '90: Eram student în Timișoara. Nici nu am permis de camion

Partenerii noștri