Live

A chemat un Uber și s-a urcat în mașina greșită. Câteva ore mai târziu, trupul ei a fost găsit într-o pădure

Data actualizării: Data publicării:

O studentă de 21 de ani din SUA a chemat un Uber într-o seară, însă s-a urcat în mașina greșită. Câteva ore mai târziu, trupul ei neînsuflețit a fost găsit într-o pădure din comitatul american Claredon.

S-a întâmplat joi, în Columbia, Carolina de Sud. Samantha Josephson a mers într-un bar, iar la ora 2 dimineața și-a chemat un Uber pentru a merge acasă, însă a confundat mașina și s-a urcat într-un Chevrolet Impala negru, potrivit poliției. Autoritățile au dat publicității fotografii cu mașina și studenta care așteaptă în fața barului.

După 14 ore, niște vânători de curcani i-au găsit trupul neînsuflețit într-o pădure din comitatul Claredon, la aproape 150 de kilometri distanță de barul unde petrecuse tânăra studentă.

Nathaniel David Rowland, în vârstă de 24 de ani, a fost arestat de poliție și acuzat de răpire și crimă. Asta după ce a fost văzut în aceeași mașină în care s-a urcat studenta. A fost găsit de un polițist, la doar două străzi distanță de barul unde s-a petrecut totul. Era în Chevrolet atunci când a fost oprit și reținut.

În mașina bărbatului polițiștii au găsit urme de sânge, care aparține Samanthei, mobilul victimei și mai multe produse de curățat.

Mașina avea instalat în spate și un scaun pentru copii. De asemenea, avea un sistem de siguranță la uși, pentru cei mici. Asta înseamnă că studenta nu a avut nicio șansă de scăpare, au declarat polițiștii americani.

Cei care au anunțat dispariția tinerei au fost prietenii acesteia, după ce și-au dat seama că nu mai auziseră nimic de la ea în ultimele 12 ore. Prietenii Samanthei și familia au pornit în căutarea tinerei, asistați de poliție.

Au început cu imaginile de pe camerele de supraveghere, pe care Samantha poate fi văzută în timp ce vorbește la telefon, în așteptarea Uber-ului. Apoi, urcă în Chevrolet-ul negru. După câteva momente, ajunge și mașina Uber, iar șoferul anulează cursa pentru că nu o găsește pe tânără.

Într-o conferință de presă, polițiștii americani au dezvăluit și că suspectul a încercat să fugă după ce a fost oprit de polițiști. În mașină se afla o cantitate mare de sânge. Testele ADN au scos la iveală că era, într-adevăr, sângele Samanthei. Urme de sânge au fost găsite și în portbagajul automobilului.

De asemenea, trupul studentei a fost găsit într-o zonă în care suspectul arestat de poliție locuise recent.

Colegii tinerei au deschis o pagină de donații pe GoFundMe, pentru a ajuta familia cu cheltuielile de înmormântare.

Compania Uber a lansat în iulie 2017 o campanie de informare în care le-a explicat clienților să verifice în aplicație datele mașinii în care se urcă, pentru a se asigura că este automobilul care a răspuns la comandă.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20 de ani după gratii: „N-aș putea să o urăsc”

Adolescentul care a înjunghiat mortal trei fetițe în Southport este acuzat şi de terorism. Ce au găsit anchetatorii în locuința sa

Justiție în Rusia: în așteptarea procesului, inculpații sunt îndemnați să plece la război, ca să scape de judecată și pedeapsă

Un șofer din Ilfov a fost ucis de un client, care i-a furat mașina și apoi a incendiat-o pentru a scăpa de dovezi

Partenerii noștri