Live

15.000 de euro mită pentru două permise de conducere. Polițist din București, reținut de DNA pentru trafic de influență

Data publicării:
Sursa foto: Guliver/Getty Images

Un polițist din București a fost reținut de procurorii DNA, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 10.000 de euro. Banii, spun procurorii, reprezentanu doar o primă tranșă din mita cerută de agent în schimbul obținerii, în mod fraudulos, a două permise de conducere. Bărbatul este cercetat pentru trafic de influență și riscă să-și petreacă următoarele 30 de zile după gratii. 

Pentru cele două carnete de conducere, pe care urma să le "rezolve", polițistul îi ceruse unei femei 15.000 de euro.

"La data de 14 martie 2023, inculpatul Popescu Victor-Daniel, agent de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale de Politie a Municipiului București (D.G.P.M.B.) - Secția 21, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 15.000 de euro pentru a-și trafica influența pe care ar fi pretins că o are asupra unor funcționari publici, însărcinați cu eliberarea permiselor de conducere, promițând cu aceeași ocazie că îi va determina pe aceștia să faciliteze obținerea în mod fraudulos, de către aceasta și fratele ei, a documentelor respective", se arată în comunicatul DNA.

O zi mai târziu, femeia s-a întâlnit cu agentul de poliție pentru a-i da o primă tranșă din suma de bani. Nu a mers singură, ci însoțită de polițiști, care au pus la cale flagrantul.

"În data de 15 martie 2023, inculpatul Popescu Victor-Daniel ar fi primit de la persoana respectivă suma 10.000 euro, reprezentând o primă tranșă din suma pretinsă inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante", transmit procurorii DNA.

Polițistul a fost reținut pentru 24 de ore  pentru trafic de influență și urmează să ajungă în fața judecătorilor de la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Partenerii noștri