Statul la stat | Revoltător: Milioane de lei de la stat pentru un institut fantomă care plătește salarii necondiționat
Situaţie revoltătoare la Camera Deputaţilor. Aleşii din conducerea Camerei au în subordine o instituţie despre care unii nu ştiu că există şi nu ştiu că o finanţează. Este vorba despre Institutul Român pentru Drepturile Omului. Sunt şi deputaţi care, culmea, au uitat că fac parte din conducerea care coordonează acest Institut şi nu ştiu, nici măcar, cine este director acolo. Deşi ar trebui să se ocupe şi de cercetare, institutul are zero proiecte în acest sens. Primeşte însă anual, milioane de lei, bani de la stat, dar nimeni nu verifică activitatea angajaţilor şi pentru ce sunt plătiţi. Urmăriţi un nou episod al proiectului Statul la Stat.
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
Noii deputați s-au rătăcit pe holurile Parlamentului
Marcel Ciolacu nu ar mai dori să fie premier. Președintele PSD și Sorin Grindeanu se luptă pentru șefia Camerei Deputaților (surse)
Primul vot pentru imunitatea lui Nelu Tătaru. Cazul este dezbătut în Comisia juridică
Laura Vicol, șefa comisiei juridice din Camera Deputaților, a demisionat după dezvăluirile despre afacerile soțului ei
Filmul atacului de la Parlament, povestit de un martor
Încăierare în timpul unei dezbateri, în Maldive
Buletinul lui Ciolacu a ajuns pe mâna hackerilor
Purtătorul de cuvânt al PNL a votat, din greșeală, pentru autonomia Ținutului Secuiesc
Institutul Român pentru Drepturile Omului, pe scurt IRDO, a fost înfiinţat în 1991. După 45 de ani de comunism România avea nevoie de o astfel de instituţie pentru pasul către democraţie pe care dorea să îl facă. Timpul a trecut, societatea s-a schimbat iar peste Institut s-a aşternut praful. Chiar dacă au apărut alte instituţii cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor omului, Insitutul a continuat să funcţioneze, formal, fără ca cineva să mai fie interesat de activitatea acestuia.
Adrian Bulgaru, director executiv: Ori cu cine ai vorbi din zona asta a drepturilor omului, îţi spune că Institutul nu există. Eu pot să mă raportez la cei trei ani şi jumătate de când conduc eu Institutul. De principiu, iau ceea ce este bun şi încerc să construiesc mai mult, şi mai mult. Deci nu pot să răspund eu pentru ceea ce a fost Institut până în decembrie 2016.
Directorul are un salariu lunar de aproape 7.000 de lei, net. Acum, din cele 22 de posturi bugetate, sunt ocupate 14. Angajaţii îşi încasează lunar salariile deşi nimeni nu le verifică activitatea. Trimit doar nişte rapoarte anuale către conducerile celor două Camere ale Parlamentului pe care se aşează praful prin vreun sertar.
Ibram Iusein, preşedinte Comisia pentru Drepturile Omului Camera Deputaţilor: Dacă vrei, îl chemăm la noi şi stăm de vorbă împreună. Îl vedem şi noi cu ocazia asta pe cel de la Institut.
Reporter: Nu îl vedeţi prea des?
Ibram Iusein: Ba, l-am mai văzut când a candidat, pentru ce dracu nu mai ştiu.
„Ştiţi măcar cine este directorul acestui Institut?”. Deputat, membru al institutului: Nu!”
Fiind în subordinea Parlamentului, din conducerea Institutului fac parte mai mulţi senatori şi deputaţi. Izabella Agnes Ambrus de la UDMR este unul dintre ei. Atât de tare este preocupată de activitatea IRDO încât, a și uitat că este în conducerea acestei instituții.
Reporter: Dar dumneavoastră, legal, membrii Consiliului, aveţi vreo atribuţie, nu ştiu, să îi verificaţi cumva, sau nu ştiu, să îi întrebaţi de sănătate, vreodată?
Izabella Agnes Ambrus, deputat UDMR: Da, probabil da. În schimb eu mă aşteptam ca după ce suntem nominalizaţi să avem şi o întâlnire cu colegii ca să ne cunoaştem şi să vedem practic ce e de făcut acolo.
Reporter: Şi nu...
Izabella Agnes Ambrus, deputat UDMR: Nu, nu...
Reporter: Ştiţi măcar cine este directorul acestui Institut?
Izabella Agnes Ambrus, deputat UDMR: Nu.
Reporter: Doamnă este uimitor, credeţi-mă...
Izabella Agnes Ambrus, deputat UDMR: Da, eu am şi zis că nu mai e cazul sau nu mai sunt acolo pe listă, dar dacă spuneţi că e, da
Reporter: Da, este scoasă de pe siteul lor.
Reporter: Ştiţi ce activitate are Institutul ăsta? Pe scurt.
Adrian Bulgaru, director executiv: Eu ştiu ce ar trebui să aibă, dar nu ştiu ce face...
Reporter: Pentru că sunteţi totuşi în Consiliul General.
Adrian Bulgaru: Sunt dar ar trebui să fiu chemat acolo, să...
Reporter: Nu se întâmplă asta!
Adrian Bulgaru: Nu se întâmplă.
Bugetul Institutului - 2,3 milioane de lei. Nu există nici măcar un singur proiect
Anul acesta, bugetul Institutului este de 2,3 milioane de lei. Potrivit legii de înfiinţare şi funcţionare, IRDO ar trebui să se ocupe şi de cercetare, pe lângă partea de educaţie şi formare de personal calificat în domeniul drepturilor omului. Nu există nici măcar un singur proiect în acest sens.
Adrian Bulgaru, director executiv: Banii aceştia se duc pe salarii şi pe contribuţii la stat şi pe utilităţi...
Reporter: Atât!
Adrian Bulgaru: Da.
Reporter: Cercetare?
Adrian Bulgaru: Partea de cercetare este realizată de resursa umană a Institutului.
Reporter: Proiecte, programe?
Adrian Bulgaru: Nu avem bani pe proiecte, bani pe programe.
Reporter: Cam aşa funcţionează un Institut, teoretic, cu proiecte, cu programe.
Adrian Bulgaru: Da. De asta Institutul ar trebui să poată să obţină proiecte, să poată să aibă acces şi la alte fonduri.
Toţi banii vin din bugetul Camerei Deputaţilor. Florin Iordache este vicepreşedinte al Camerei Inferioare din partea PSD, deci unul dintre cei care au abrobat bugetul IRDO.
Reporter: Consideraţi că este oportun să fie finanţat, în continuare, din bugetul Camerei Deputaţilor?
Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor: Cred că din bugetul Senatului, din ce ştiu eu, nu ştiu dacă... în sfârşit...
Reporter: Al Camerei...
Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor: Şi al Senatului, deci ăăă...
Reporter: Doar al Camerei...
Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor: Nu ştiu, în sfârşit, eu cred că este şi conducerea de la... este, parcă Senatul este cel care stabileşte conducerea, dar nu asta contează cine stabileşte conducerea.
„Institutul... nu a avut atribuţii pe partea de protecţie a drepturilor omului”
Doar pentru că este membru în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi, practic, are în subordinte Institutul, îl întrebăm pe domnul Iordache şi despre activitatea acestuia.
Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor: Instituţia asta prezintă nişte rapoarte Biroului Permanent şi în funcţie de problemele pe care le ridică sau le rezolvă, am avut o anumită corespondenţă cu dumnealor.
Reporter: Nu, dar ce fac ei efectiv acolo, cu ce se ocupă?
Florin Iordache: Păi, au o activitate mult mai complexă decât ne-am închipui, deci practic tot ce însemană protejarea drepturilor.
Adrian Bulgaru, director executiv: Institutul... nu a avut atribuţii pe partea de protecţie a drepturilor omului.
Ne încercăm norocul şi cu doamna deputat Olguţa Vasilescu, secretar din partea PSD în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.
Reporter: E vorba de IRDO, de Institutul pentru Drepturile Omului şi vreau să vă întreb, pentru că sunteţi în Biroul Permanent al Camerei, dacă consideraţi că este oportun să fie finanţat, în continuare, din bugetul Camerei.
Olguţa Vasilescu, secretar al Camerei Deputaţilor: Nu ştiu subiectul şi nu vreau să mă pronunţ pentru că nu ştiu subiectul.
Reporter: E un Institut aflat în coordonarea Parlamentului.
Olguţa Vasilescu, secretar al Camerei Deputaţilor: O fi, nu ştiu, chiar nu ştiu subiectul, lăsa-ţi-mă să mă informez şi o să vorbim.
„Dar aşa mă acostaţi, pe stradă... Aşa se face?”. „Nu sunteţi pe stradă, sunteţi în Parlamentul României...”
Încercăm si la Cristian Buican, secretar şi el, din partea PNL, în Biroul Permanent.
Reporter: Domnul Buican... De la Digi24, Toma Petcu sunt şi vreau să vă... Nu vă speriaţi de mine...
Cristian Buican, secretar al Camerei Deputaţilor: Nu, dar aşa mă acostaţi pe stradă... Aşa se face?
Reporter: Nu sunteţi pe stradă, sunteţi în Parlamentul României...
Directorul Institutului spune că, de fapt, legea după care funcţionează nu le-a dat posibilitatea să facă prea multe, fiind învechită. La sfârşitul lunii iunie a fost însă modificată iar angajaţii IRDO vor fi asimilaţi funcţionarilor parlamentari ceea ce însemană că vor primi salarii ca aceştia. Mai mari decât în prezent.
În aceste condiţii, parlamentarii USR au depus în Parlament o lege prin care IRDO să nu mai funcţioneze ca o instituţie cu buget propriu, ci să fie absorbit de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News