Live

Statul la stat. Cum scapi de stres dacă ești director la stat? Simplu: îți dai un spor consistent la salariu

Toma Petcu Data actualizării: Data publicării:
La Institutul de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură, toți directorii, de la mic la mare, primesc spor

Cum scapi de stres dacă ești director la stat? Simplu: îți dai un spor consistent la salariu. Se întâmplă la Institutul de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură, unde toți directorii, de la mic la mare, primesc spor pentru condiții de muncă în stres. Încasează banii chiar și cei care își desfășoară actvitatea în mijlocul pădurii unde sunt deranjați doar de ciripitul păsărelelor sau de vreun iepure. Culmea este că, nivelul de stres al directorilor este stabilit chiar de ei și nu prin vreo metodă științifică. Urmăriți un nou episod al campaniei Statul la Stat.

Reporter: Directorul general, 25 la sută din salariu de bază. Dumneavoastră sunteți directorul general, în momentul ăsta, care este stresul?
Șerban Davidescu, director general: Sunt multe, pentru că lucrul cu oamenii este foarte dificil și, să vă spun sincer, am nopți nedormite multe, plus niște condiții de stres care nu le aveam când nu eram director general.

Pentru început faceți cunoștință cu Șerban Davidescu. Este directorul general al Institutului de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură. Lunar, încasează sporul de 25 la sută din salariu, adică peste patru mii de lei, doar pentru că este șef, iar stresul nu îi dă pace.

Șerban Davidescu, director general: Stresul! Toate actele pe care trebuie să le verific, toate actele cu care intru..., foarte multe relații, pe care le am, interumane, adică sunt o chestiune care conduce la condiții de stres.
Reporter: Asta nu intră în fișa postului dumneavostră de director general pentru care sunteți plătit?
Șerban Davidescu: Da, acuma na, intră, sigur că intră la fel cum intră și sporul de stres în cadrul contractului pe care l-am semnat.

Doar șefii primesc spor de stres. De la cel mai mare, până la cel mai mic.

Potrivit contractului colectiv de muncă, doar șefii primesc spor de stres. De la cel mai mare, până la cel mai mic. Directorii de la centru au 20 la sută din salariu brut, directorii stațiunilor de cercetare 15 la sută, iar șefii bazelor experimentale, 10 la sută. Așa că, am plecat în căutarea... stresului. Prima oprire, baza experimentală din localitatea Mihăiești, județul Argeș. O oază de liniște în mijlocul pădurii. Am ajuns acolo puțin după prânz. Ne întâmpină un angajat care ne spune că... șeful, Dorinel Sora, tocmai a plecat.

Reporter: Nu ar trebui să fie la program, în momentul ăsta?
Angajat: Poate să fie și în teren în momentul de față.
Reporter: A, poate să fie în teren, am înțeles.

După mai multe insistențe, angajatul își sună șeful și reușim să legăm o conversație.

Director: În primul rând nu iau 10 la sută, fără discuție.
Reporter: Dar cât luați?
Director: Minimum posibil.
Reporter: Cât?
Director: Cinci la sută.
Reporter: Cinci la sută. În aceste condiții, întrebarea mea este care este stresul pentru care primiți acești bani? Care este munca în condiții de stres?
Director: Vă dați seama că aș putea să vă enumăr o grămadă de lucruri, dar nu vreau să mai discutăm prin telefon, v-am răspuns așa, că nu e normal să discutăm prin telefon.
Reporter: Domnule Sora, spuneți-mi trei factori de stres, vă rog. Vă rog eu mult, că am venit până aici la dumneavostră ca să avem discuția asta și, din păcate, nu o putem avea decât prin telefon.
Director: Nu e normal să vorbim în acest fel.

„Uitați verdeață, aer, păsărele... Nu lucrez în niciun stres”

Îl lăsăm pe domnul Sora să se gândească bine la lucrurile care îl stresează și mergem la baza experimentală din județul Călărași. Aici, șef este Marian Lazăr.

Reporter: Dumneavostră aveți 10 la sută spor de stres.
Marian Lazăr, șef baza Bărăgan: Nu cred. Serios vă spun, nu cred.
Reporter: Aveți, în acte aveți. Adică nu luați sporul acesta?
Marian Lazăr: Eu zic că nu.

Are doar câteva săptămâni de când a preluat postul și pare că șefii de la București nu i-au dat și lui sporul de stres. Ba, chiar i se pare o glumă bună faptul că există un astfel de spor.

Marian Lazăr, șef baza Bărăgan: Există dar nu e neapărat să îl dea. L-o da la persoanele care într-adevăr sunt stresate, sau care au o muncă stresantă, nu stresate, scuzați.
Reporter: Nu e nicio problemă. Dumneavostră aici, ca și șef de bază experimentală, aveți vreun stres, adică considerați că lucrați în condiții de stres?
Marian Lazăr: I-a uitați ce... Nu. Uitați verdeață, aer, păsărele. Nu lucrez în niciun stres.

Reporter: E foarte multă liniște, se aud și păsărelele la dumneavoastră aici...
Marian Lazăr: Deci am am avut dreptate, aia de început e bună, deci nu e stres!
Reporter: Nici să vrei nu te stresezi aici.
Marian Lazăr: Ei, dacă te aleargă... Sună directorul din partea cealaltă și nu ai cu ce, n-ai mașină și trebuie să fugi până acolo, e un stres, he, he, he.

„Ești încontinu pus în situații..., și acum, spre exemplu, e un stres, nu am știut că veniți”

Ne întoarcem în biroul directorului general. La rugămintea nostră, vine și directorul științific al Institutului.

Reporter: De ce se acordă el, care este stresul, asta nu...
Ovidiu Badea, director științific: Care este stresul?
Șerban Davidescu, director general: Nu, la asta am știut să răspund.
Reporter: Care este stresul, de se numește spor de muncă în condiții de stres?
Ovidiu Badea, director științific: Păi, în condiții de stres, pentru că ești încontinu pus în situații..., și acum, spre exemplu, e un stres.
Reporter: Pentru dumneavostră? De ce?
Șerban Davidescu, director general: Pentru că nu am știut, eu aveam alt program, ești luat, ușa este dechisă oricând la noi, deci nu se face audiență, nu absolut nimic, tot timpul, cu orice problemă, suntem prinși în proiecte.

Culmea este că, factorii de stres ai șefilor din Institutul de Silvicultură, nu sunt stabiliți la nivel științific, de specialiști în domeniu. Există doar o înțelegere între Sindicat și directori, trecută în Contractul Colectiv de Muncă, prin care cei din urmă să primească acest spor.

Reporter: Există o instituție, o persoană, care să evaluaeze această stare de stres pentru directorii din Institut?
Șerban Davidescu, director general: Nu știu să vă spun. Nu cred că există.
Reporter: Și atunci cine stabilește dacă lucrați în condiții de stres sau nu?
Șerban Davidescu, director general: Păi, dacă Contractul Colectiv de Muncă care a preluat toate aceste drepturi spune...
Reporter: A, deci au stabilit practic angajații cu conducerea Institutului.
Șerban Davidescu, director general: Da, deci este o chestiune asumată prin contractul colectiv de muncă.

Nivelul de stres al șefilor mai mici este stabilit direct de șefii mai mari care decid și valoarea sporului

De la directorul Stațiunii de Cercetare Pitești mai aflăm un lucru interesant: că nivelul de stres al șefilor mai mici este stabilit direct de șefii mai mari care decid și valoarea sporului.

Reporter: Cine vă evaluează, dumneavostră?, nivelul de stres, sau condițiile stresante în care...
Silviu Păunescu, director Stațiunea de Cercetare Pitești: Conducerea Institutului, acest spor se acordă conform contractului colectiv de muncă.
Reporter: Absolut, dar nu ar trebui o instituție independentă, niște specialiști care să fundamenteze științific condițiile de stres în care lucrați?
Silviu Păunescu: Probabil că în viitor așa se va face.
Reporter: Dar acum?
Silviu Păunescu: Acum, deocamdată nu sunt, nu știu să fie...
Reporter: Și atunci în baza a ce luați acest spor de stres?
Silviu Păunescu: În baza analizei conducerii Institutului.
Reporter: Doar atât.
Silviu Păunescu: Da.

Conducerea Institutului susține că sporul de stres se acordă de mulți ani, de pe vremea când aparțineau de Romsilva. În plus, spune că toate veniturile sunt realizate în baza contractelor pe care le încheie și nu primesc bani, direct de la bugetul stat. Trebuie însă precizat că Institutul aparține statului român și toți banii care îi intră sau ies din conturi sunt bani publici.

Editor : L.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Jerry Seinfeld, furios că o școală privată din Bronx oferă o zi liberă pentru elevii „tulburați” de alegerile prezidențiale

Mizerie și rugină în loc de apă și sportivi. Cum arată bazinul în care ar fi trebuit să se antreneze David Popovici

Cele mai bune modalități pentru a fi concentrați la maximum. De la o plimbare de dimineață până la gestionarea stresului zilnic

Apneea în somn, ucigașul nocturn. Unul din doi bărbați suferă de tulburări ale somnului. Medic: „Terapia e decontată 100% de stat”

Partenerii noștri