Video Exclusiv Statul la stat. Brăila își așteaptă bazinul olimpic. Începute în 2015, lucrările au fost abandonate, deși construcția este aproape gata
Brăila, orașul care a dat României singurele două campioane olimpice la înot, Diana Mocanu și Camelia Potec, nu are nici acum un bazin. Începute în urmă cu opt ani, lucrările la bazinul olimpic au fost abandonate, deși construcția este gata în proporție de 95 la sută.
Drum reparat înainte de inaugurare. „Ca la noi!”
În cât timp vor putea începe lucrările la Planșeul Unirii. Anunțul lui Nicușor Dan
Etapă nouă în ancheta morții dentistei din Brăila: suspectul va asista la punerea sub sechestru a locuinței sale
Răsturnare de situație în cazul crimei de la Brăila. Sub unghiile dentistei s-ar fi găsit ADN care nu aparține principalului suspect
Filmul crimei din Brăila, la secundă. Suspectul s-a întors în cabinetul stomatologic imediat după comiterea faptei
Noi detalii în cazul crimei din Brăila
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat suspectul să-și acopere urmele
Criminalul dentistei de la Brăila este încă liber. Ce piste au anchetatorii după audierile-maraton
Dentista din Brăila, ucisă în propriul cabinet, era amenințată cu moartea și plănuia să-și cumpere un pistol. Ce au aflat polițiștii
După ce a reziliat contractul cu vechiul constructor, Compania Națională de Investiții pare incapabilă să găsească o firmă care să termine lucrările. Inițial, investiția s-a ridicat la aproximativ opt milioane de euro, însă această sumă va crește. Între timp, sportivii din Brăila se antrenează într-un bazin vechi de peste o jumătate de secol.
Am început filmarea cu un moment desprins parcă din filmele de comedie. Construcția este abandonată, iar ușile ferecate. O persoană se furișează în clădire prin spatele nostru, leagă ușa pe interior cu un lanț și... dispare. La un moment dat își face discret apariția după un stâlp și încearcă să ne supravegheze mișcările fără să își dea seama că totul se vede din stradă.
Toma Petcu, reporter Digi24: „Stă după pilon și, din când în când, mai strecoară așa câte un ochi să vadă ce facem, dacă am plecat sau dacă suntem aici. Auziți, v-am văzut că sunteți înăuntru, veniți, vă rog, o secundă să stăm puțin de vorbă.”
Într-un final, omul nostru apare. Doar câteva secunde, cât să ne transmită că...
Paznic: „Nu aveți voie, nu aveți acces aici.”
Toma Petcu, reporter Digi24: „Am înțeles, deci nu putem trage și noi...”
Paznic: „Nu vă supărați, nu, nu aveți acces.”
Toma Petcu, reporter Digi24: „Nu mă supăr, că nu am de ce să mă supăr. Dumneavoastră cine sunteți?”
Paznic: „Agentul de pază, nu are importanță. Deci nu aveți voie să... Să trăiți, cu respect!”
Toma Petcu, reporter Digi24: „Stați puțin, stați o secundă.”
Paznic: „Nu pot, am treabă, mă duc, că mă cheamă cineva.”
Bazinul ar fi trebuit terminat în 2016
Dincolo de momentul anecdotic, povestea bazinului olimpic de la Brăila este povestea multor investiții din România ultimilor 30 de ani. Este imaginea strâmbă a unei țări în care lucrurile sunt prost făcute, iar delăsarea și indiferența s-au răspândit ca o molimă. Procedura a fost demarată încă din 2008, iar lucrările efective au început în 2015. Bazinul ar fi trebuit terminat un an mai târziu, în 2016. Au trecut de atunci șapte ani, iar brăilenii încă așteapă. Motivând că firma care a câștigat licitația se mișcă prea încet, în vara anului 2021, fostul ministru al Dezvoltării, Cseke Attila, cere Companiei Naționale de Investiții să rezilieze contractul, deși construcția era gata în proporție de 95 la sută.
Cseke Attila, fost ministru al Dezvoltării: „Atunci când ministrul de resort vine în vizită pe șantier și tu ai patru muncitori, atunci asta arată o capacitate nu slabă, nu redusă, o capacitate egală cu zero.”
Culmea este că, de doi ani de zile, Compania Națională de Investiții nu reușește să încheie un nou contract pentru cei cinci la sută, cât au mai rămas din lucrări. Au fost organizate mai multe licitații, însă constructorii refuză să participe. De ce?
Viorel Dragomir, primar Brăila: „Probabil pentru că cei care vor veni la acestă licitație vor contracta 5,6,7 la sută și vor trebui să dea o garanție pentru întreaga lucrare de sută la sută și imaginați-vă ce constructor își asumă un asemenea risc. Probabil că nimeni.”
Adina Mitran, purtător de cuvânt CNI: „Din ce știu eu și din ce știu de la colegii mei de la achiziții, fiecare ofertant asigură lucrările pe care le-a executat. Pare și logic, pentru că eu nu pot să garantez, ca și la service-ul auto, nu pot să garantez pentru lucrările pe care le face cineva care nu are legătură cu mine, service autorizat, care execut lucrările repective. Presupun că același lucru se aplică și aici.”
Toma Petcu, reporter Digi24: „Cine răspunde pentru ce este acum acolo?”
Adina Mitran, purtător de cuvânt CNI: „În principiu, lucrările sunt executate până la acel moment de constructorul al cărui contract a fost reziliat. Nu știu să vă spun în momentul de față dacă garanția este valabilă în continuare, dat fiind contractul reziliat. Trebuie să verific la colegii mei.”
Ministrul Dezvoltării spune că abia acum se face o expertiză
Ministrul Dezvoltării spunea, în urmă cu trei săptămâni, într-o conferință de presă la sediul PNL Brăila, că abia acum se face o expertiză.
Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării: „În luna octombrie, din discuțiile avute cu reprezentanții Companiei Nationale de Investiții, se va finaliza această expertiză și vom avea noi indicatori tehnico-economici. Sperăm ca în urma acestei proceduri să putem să avem un constructor care să finalizeze acest obiectiv. Nici eu nu îmi explic, și eu vin din administrația publică și nu înțeleg cum ca o perioadă atât de lungă de timp să nu se ia astfel de măsuri.”
Între timp, fiind abandonată, construcția a început să se deterioreze. Unele ferestre sunt sparte, iar subsolul, inundat. Partea cu adevărat revoltătoare abia cum urmează. Gard în gard cu bazinul olimpic este liceul cu program sportiv. În timp ce angajații statului se bâlbâie și nu găsesc o soluție pentru a finaliza lucrările, elevii de aici se antrenează într-un bazin vechi de peste o jumătate de secol.
Mihai Ghirință, elev: „Nu îmi place când intru în el, vestiarele sunt vechi, câteodată dușurile nu merg, adică probleme.”
Totul aici este dintr-o lume demult apusă și se află într-o avansată stare de degradare. La exterior tencuiala a început să cadă. În interior, sub tavan, a fost montată o prelată care are rol de protecție. Mai toate componentele metalice sunt ruginite, prin ferestre aproape că nu se mai poate vedea, iar cronometrul a încremenit și el în timp.
Toma Petcu, reporter Digi24: „Cum reușiți să vă descurcați în bazinul ăsta, că bănuiesc că se mai strică lucruri la el?”
Tudorel Smeu, profesor: „Deja, vedeți?! Și cred că toată lumea transpiră, bazinul este depășit, dar lucrăm și suntem încă bucuroși că avem unde lucra, pentru că dacă dumneavoastră ați constatat că rezultatele secției înot sunt în cădere liberă, să dăm vina și pe condiții, dar astea sunt.”
Tudorel Smeu a făcut parte din prima generație de copii care a înotat în acest bazin. Se întâmpla în anul 1971. Ulterior, în 1990 a devenit profesor de înot. Spune că în 52 de ani lucrurile aici nu s-au schimbat prea mult. Acesta este bazinul în care au învățat să înoate și s-au antrenat două campioane olimpice ale României, Camelia Potec și Diana Mocanu.
Directorul liceului de lângă bazin spune că, în ultimii ani, a preferat doar să cârpească defecțiunile, sperând că bazinul va fi gata
Dan Gheorghiță este directorul liceului. Spune că în ultimii ani a preferat doar să cârpească pe ici colo defecțiunile, tot sperând că va fi gata bazinul olimpic și elevii se vor muta acolo.
Dan Gheorghiță, director, Liceul cu Program Sportiv: „Am sperat că se va finaliza investiția bazinului olimpic care este alături de noi și foarte aproape de copii, astfel încât să nu necesite o investiție în acest bazin, foarte mare, preferând ca respectivele sume de bani să fie investite în alte obiective din cadrul liceului.”
Toma Petcu, reporter Digi24: „Deci, practic, nu ați mai făcut nicio investiție aici și nici nu ați programat vreo investiție în ideea că se va face bazinul nou.”
Dan Gheorghiță, director, Liceul cu Program Sportiv: „Absolut.”
Am solicitat, în primul rând, un punct de vedere ministrului Dezvoltării, Adrian Veștea. Ne-a spus că este nou în funcție și cel mai bine ar fi să vorbim cu Manuela Pătrășcoiu, directorul general al Companiei Naționale de Investiții. Doamna, însă, nu a dorit. Poate politicienii și funcționarii statului român ar trebui să coboare din fotoliile confortabile de la București și să dea o fugă până la Brăila, pentru a vedea în ce condiții se antrenează copiii de la liceul sportiv. Poate așa vor conștientiza și ei cât de util este bazinul de înot și cât de urgentă este finalizarea lui. Și poate, cine știe, în viitor un alt copil de aici de la Brăila va urca din nou pe podimul olimpic.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News