Exclusiv Cei care nu au asigurare de locuință pot fi amendați de primari. Edil: Nu sunt în măsură să spun dacă e lege, dar acum e campanie
În România doar una din patru locuințe este asigurată împotriva dezastrelor naturale. Oamenii nu știu că este obligatoriu, sau pur și simplu nu vor să plătească o poliță, deși costă maximum 130 de lei pe an. Se bazează pe faptul că, într-o formă sau alta, statul oricum o să îi ajute. Un rol important îl au primarii care, potrivit legii, trebuie să îi informeze pe cetățeni, iar apoi să aplice amenzi celor care nu își fac asigurare. Mulți edili însă habar nu au ce prevede legea și refuză să își sancționeze propriul electorat, de teamă că vor pierde voturi. Chiar și cei din localitățile în care există risc de inundații. Un nou episod al campaniei Statul la Stat.
Mașini cu nas roșu, coarne și luminițe. Amenzi pentru șoferii ale căror decorațiuni îi pun pe alții în pericol
A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale
Ministrul Mediului: Săptămânal sunt amendate persoane pe Transfăgărășan pentru că hrănesc urșii
Statul la stat. Sursă de bani ignorată: Porturi dunărene pline de bălării, gunoaie și câini. Străinii evită să coboare de pe nave
Haos în aeroporturi, după ce zeci de zboruri au fost anulate sau amânate din cauza caniculei
Două românce primesc 100.000 de euro despăgubiri după ce sora lor a murit în Italia
Șoferii ar putea fi amendați pe baza filmărilor făcute de alți șoferi. Există o singură condiție
Țigările electronice, interzise în toate spațiile publice închise
Un primar din Mehedinți a pus palmieri pe marginea drumului
Bărbat: Normal ar trebui cam toți să o facă, pentru că, ați văzut, la Galați, într-adevăr, cei care nu au avut, acum statul trebuie să le dea din buzunar, că săracii, le e milă, ți-e milă de un om... Ți-e milă și de ăla care nu are asigurări, și d-aia mulți nu mai fac asigurări: „Bă, lasă, bă, că tot îmi dă”, e o chestie aici, de judecată.
Legea este cât se poate de clară: primăriile trebuie să trimită cetățenilor, de două ori pe an, înștiințări că sunt obligați să aibă asigurare împotriva dezastrelor. Aceeași lege spune cei care nu încheie polița, trebuie amendați de către primari.
Cosmin Tudor, director adjunct PAID: Nu avem informații că s-ar fi aplicat vreodată vreo asemenea amendă.
Mai întâi ne oprim în comuna Odobești, din județul Dâmbovița. Potrivit hărților făcute de Apele Române, localitatea se află fix în mijlocul unei zone cu risc de inundații. Primar aici este Niculae Alecu.
Reporter: Potrivit legii cine ar trebui să îi sancționeze pe cei care nu își fac aceste asigurări?
Niculae Alecu, primar Odobești: Acum nu știu, nu sunt în măsură să spun dacă există în lege să iei o măsură, să îi sancționezi. Cel mai bine este să îi informezi pe oameni, prin adunări publice...
Reporter: Există, să știți. Știți cine îi amendează? Primarul.
Niculae Alecu: A, da, dar să nu uităm că primarul... e campanie și așa mai departe.
„Pe cuvântul meu, amendă ne mai trebuie”
În Odobești, din 2.076 de locuințe, sunt asigurate doar 316, adică un procent de 15 la sută. Primarul ne spune sincer că, oricum nu ar fi dat vreo amendă chiar dacă legea îl obligă. Argumentul este unul pur electoral.
Niculae Alecu, primar Odobești: Eu consider că primarul nu a candidat să dea amenzi la oameni, nu. Vă dați seama că, și știți foarte bine, niciodată nu o să te mai voteze, nu e cazul meu, că eu am terminat, o să predau primăria.
Reporter: Și atunci primarul are o reticiență în a aplica legea...
Niculae Alecu: O reticență, asta electorală, nu e...
Cosmin Tudor, director adjunct PAID: Este foarte greu să aplici asemenea amenzi ca primar, pentru că primarul este funcție electivă, și este foarte greu ca primarul să își amendeze propriul electorat, deși așa ar trebui conform legii.
Reporter: Legea zice că cei care nu au asigurări obligatoriu, ar trebui amendați de primărie.
Femeie: Păi, amendă ne mai trebuie. He, he, he... Pe cuvântul meu, amendă ne mai trebuie... He, he, he.
Bărbat: Pentru locuință? Nu.
Reporter: Nu o aveți făcută.
Bărbat: Nu.
Reporter: De ce?, este întrebarea.
Bărbat: Deocamdată nu sunt bani, nu se știe? Păi, și atunci din ce, din amărâtul ăla de salariu?
Reporter: Nu ați avut bani să o plătiți.
Bărbat: Da.
Are Dumnezeu grijă să îi ferească de rele
La câțiva kilometri distanță este comuna Potlogi. Și aici, potrivit studiilor oficiale, există risc de inundații. Primarul nu știe câți dintre concetățeni au încheiate asigurări obligatorii, dar își dă cu părerea, și chiar avansează un procent amețitor.
Viorel Drăghici, primar Potlogi: Fiind aici de atâția ani și cunoscând foarte bine populația, stând de vorbă cu ei, părerea mea că undeva la 80 la sută din populație este asigurată.
Reporter: 80 la sută, așa mult?
Viorel Drăghici: 80 la sută, da.
Cosmin Tudor, director adjunct PAID: În Potlogi sunt înregistrate 3.300 de locuințe, din care sunt asigurate doar 373, deci gradul de cuprindere este 11 la sută.
Reporter: 11 la sută?
Cosmin Tudor: 11,37 la sută.
De la 80% la 11% este cale lungă. Dacă l-ar fi interesat, primarului i-ar fi fost extrem de simplu să afle câți cetățeni au asigurări. Orice primărie își poate face cont pe site-ul Polului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale, pe scurt PAID, pentru a avea acces la baza de date. Cât despre amenzi... are Dumnezeu grijă să îi ferească de rele.
Viorel Drăghici, primar Potlogi: Nu am dat nicio sancțiune în direcția asta, pentru că v-am spus mai devreme, Dumnezeu ne-a ocolit, sau zona este ocolită de asemenea evenimente, cum ar fi inundațiile.
Reporter: Da, dar până la Dumnezeu, avem o lege care vă obligă să îi sancționați pe cei care nu încheie asigurările obligatorii.
Viorel Drăghici: Da, nu i-am sancționat, nu avem nicio sancțiune, dar popularizarea am făcut-o.
„Dacă nu au, ce să mai dai amendă, să te înregistrezi cu ea la primărie”
Mai mergem câțiva kilometri și ne oprim în comuna Poiana. De peste 20 de ani, primar aici este Marian Șerban.
Reporter: În cazul celor care nu doresc să își facă această asigurare obligatorie, ea fiind obligatorie, sancțiunea cine o dă, amenda cine o dă?
Marian Șerban, primar Poiana Dâmbovița: Sincer, nu știu cine ar trebui să dea această amendă.
Reporter: Dumneavoastră, primarul.
Marian Șerban: Știu, dar dacă nu au, ce să mai dai amendă, să te înregistrezi cu ea la primărie, după aceea nu își plătesc, vin organele de control, Curtea de Conturi, „bă, de ce nu a plătit ăla amenda?”.
Urmează a doua întrebare. Câte locuințe din sat sunt asigurate? Pentru a se dumiri mai bine, edilul sună un funcționar din primărie.
Marian Șerban, primar Poiana, Dâmbovița: Da, bravo, deci, auziți, din 1.330 de gospodării, 800 au asigurări la case.
Cosmin Tudor, director adjunct PAID: Poiana are înregistrate 1.400 de locuințe. Din acestea sunt asigurate 150, adică gradul de cuprindere este 10,6%.
În România, unele legi sunt complet ignorate de autorități și politicieni, și sunt făcute doar ca să dea bine pe hârtie.
La nivel național, dintr-un total de nouă 9.700.000, sunt asigurate doar 2.300.000, adică 23 la sută. Situația cea mai dramatică este în mediul rural, unde doar 15 la sută dintre locuințe au asigurare obligatorie.
Cosmin Tudor, director adjunct PAID: În primul rând, este vorba de informare, categoric. Cea mai mare parte a populației nici măcar nu știe că există noțiunea de asigurare.
Și uite așa, am ajuns într-un cerc vicios. Oamenii nu își fac asigurări, pentru că nu vor, nu știu sau, efectiv nu au bani, iar primarii refuză să aplice o lege de teama pierderii voturilor. Încă o dovadă că, în România, unele legi sunt complet ignorate de autorități și politicieni, și sunt făcute doar ca să dea bine pe hârtie.
Operator imagine: Florin Dizanov
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News