Live

Vocile Bihorului | Brandul de oraş şi importanţa identităţii vizuale a unui oraş

Data publicării:

Invitat, marţi, la Vocile Bihorului, Mihai Pop, managerul unei agenţii de publicitate, a vorbit despre importanţa unui brand de oraş şi de munca aflată în spatele unui asemenea demers. "Toate marile oraşe europene pun accentul pe identitatea vizuală", crede Mihai Pop, care spune, totuşi, că oraşul are nevoie de evenimente de amploare pentru a deveni tot mai atractiv pentru turişti.

Strategia de branding este esenţială pentru orice oraş care vrea să atragă turişti, iar logoul este primul pas pe acest drum.

Mihai Pop, managerul unei agenţii de publicitate: "Oraşele mari au o strategie de branding foarte bine pusă la punct."

Ideea unui logo care să se identifice cu zona pe care o reprezintă este o muncă dificilă atât pentru cei care îl concep, cât şi pentru juriul care va desemna câştigătorul.

Anul trecut, numărul turiştilor care au vizitat Oradea l-a depăşit pe cel al locuitorilor, iar trendul este ascendent, crede Mihai Jurca, directorul Asociaţiei de Promovare a Turismului în Oradea şi Regiune, care se află zilele acestea la Târgul de Turism de la Milano.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primarul unui orășel din Italia a vrut să cheme armata ca să-i alunge pe cei 10.000 de turiști atrași de un influencer pe TikTok

De pe pârtie la spital. Peste 150 de turiști au fost salvați în ultimele patru zile. Multe dintre accidente au avut loc la săniuș

Nou record de intervenții ale salvamontiștilor în 24 de ore: peste 100 de persoane au fost duse la spital. Apelul lansat către români

Turnul Eiffel a fost închis temporar din cauza unui scurtcircuit. Când vor putea fi reluate vizitele

Partenerii noștri