Live

UDMR Bihor cere pedepsirea tentativei de incendiere a steagului de pe sediul din Oradea

Data publicării:

UDMR Bihor cere pedepsirea tinerei care a vrut să dea foc steagului Ungariei, arborat deasupra sediului formațiunii din pasajul Vulturul Negru. "Vrem o convieţuire paşnică", spune senatorul UDMR Attila Cseke, care a vorbit despre multiplele incidente de acest fel, rămase nesoluţionate. Parlamentarul susţine că arborarea acestui drapel pe sediul UDMR este legală şi a dat exemplul unor instituţii publice din Ungaria, pe care este înălțat tricolorul românesc.

Steagul Ungariei, arborat deasupra sediului Uniunii din Pasajul Vulturul Negru, a fost cât pe ce să fie incendiat de o tânără, în noaptea de 29 spre 30 decembrie 2018.

“Aşa cum am spus atunci, aşteptăm soluţionarea rapidă a acestei plângeri. Există o înregistrare publică care a circulat, persoana e uşor de identificat, avem şi imaginea facială”, a declarat Attila Cseke, senator UDMR Bihor.

Legea prevede că steagul României trebuie arborat la sediul partidelor politice, ceea ce se întâmplă, de altfel, la sediul UDMR Bihor.

Şi steagurile altor state pot fi arborate pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite de autorităţile administraţiei locale, însă doar împreună cu drapelul naţional al României şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale.

HG 1157/2001 - Arborarea drapelelor altor state
"Articolul 6 - Pe teritoriul României drapelele altor state pot fi arborate numai împreună cu drapelul naţional al României şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivitati şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite de autorităţile administraţiei publice locale."

Printr-o hotărâre de Guvern adoptată în 2002, minorităţilor etnice constituite în organizaţii, uniuni sau asociaţii la nivel naţional li se permite folosirea la acţiunile specifice a unor însemne proprii.

HG 223/2002 - Însemnele proprii ale minorităților
"Art. 23^1. - Minorităţile etnice - constituite în organizaţii, uniuni sau asociaţii la nivel naţional - pot folosi la acţiunile specifice şi însemnele proprii."

“În dicţionarul explicativ al limbii române prin însemne se înţelege una semn distincitv al unei demnităţi, a unui rang sau insignă. A doua este stemă, sigiliu sau drapelul unei ţări. Aplicaţi acest înţeles la textul legii şi veţi vedea că este temei legal”, susține senatorul UDMR.

Attila Cseke a dat exemplul unor instituţii publice din Ungaria, care arborează steagul românesc, cum ar fi şcoli, licee sau primării din localităţi cu minoritate românească importantă: “Drapelul românesc este expus, este în Gyula, orăşel în judeţul Bekeş. Mai departe, centrul de documentare al autoguvernării române, vedeţi steagul românesc. Mai departe, grădiniţa românească din Jula, avem steagul Ungariei, al UE şi steagul românesc.”

Incidentul de la finalul anului trecut nu este singular. De-a lungul ultimelor luni, steagul Ungariei de pe sediul UDMR Bihor a mai fost vandalizat de câteva ori. De fiecare dată, filiala locală a formațiunii a depus plângere penală pentru distrugere, însă făptaşii nu au fost prinşi.

Pentru a evita astfel de incidente pe viitor, cele patru steaguri au fost mutate la etajul întâi al clădirii.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Florin Lucuţa

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024: Cine este Kelemen Hunor, candidat pentru a patra oară consecutiv la președinția României

Care dintre partide propun cei mai mulți traseiști la alegerile parlamentare din 2024 (Raport Expert Forum)

Liderul UDMR Kelemen Hunor spune că are „o relație colegială” cu premierul ungar Viktor Orban

Kelemen Hunor: „În anul 2024 nu au fost reforme, au fost improvizații”

Partenerii noștri