Spectacol de Centenar, la Roma. Filarmonica Transilvania a cântat în faţa a 1000 de invitaţi
Eveniment grandios organizat la Roma, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Peste 1000 de invitaţi au fost prezenţi la un concert extraordinar al filarmonicii Transilvania, susţinut în Auditorium, cel mai mare complex de spectacole din capitala Italiei.
Concert la răsărit pe plajă. Corul Madrigal a cântat la prima oră a dimineții pentru câteva mii de oameni
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 21 aprilie
Chitaristul de jazz Al Di Meola a fost externat din spital
Români blocați pe aeroportul din Roma
Papa Francisc a fost externat din spital, după nouă zile de la operația abdominală
În Italia există bănci care nu gestionează bani, ci timp
„Voyage”, primul spectacol ABBA după 40 de ani
Melodie pro-URSS, cântată la „balul” lui Putin
Ce nu s-a văzut la „balul” lui Putin
Cu o reinterpretare a imnului naţional a început programul filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca. Dedicat Centenarului, concertul organizat de ambasadă şi de Academia Română din Italia a umplut sala Sinopoli a Parcului Muzicii din Roma.
Bogdan Băcilă, jurnalist Digi24 Oradea: „Acesta este cel mai important eveniment de diplomaţie culturală organizat vreodată de ambasada României în Ialia. Vorbim despre 1000 de invitaţi, reprezentanți ai Guvernului italian, ai ambasadelor, dar şi membri ai comunității românești din Italia."
Giuseppe Vessicchio, muzician: “O orchestră superbă, un dirijor minunat, o voce splendidă. Toate acestea m-au emoţionat, pentru că ating coarde sensibile comune cu ale acestei zone.”
Dincolo de solemnitatea momentului şi de marcarea celor 100 de ani de la Marea Unire, atât partea română, cât şi cea italiană a insistat pe nevoia de unitate a Europei.
George Bologan, ambasadorul României în Italia: “Construcţia europeană este proiectul politic şi uman cel mai măreţ pe care oamenii au fost în măsură să-l gândească. Europa este casa noastră, România are ce să ofere şi în primul rând ce ne-au invatat bunicii noştri: bunacuviinţă şi omenia.”
Paolo Savona, ministrul italian al Afacerilor Europene: “Maramureș, plai cu flori... O lume plină de flori. Noi sperăm să putem să ne plimbăm într-o astfel de lume în viitorul apropiat.”
Un punct important al discuţiilor diplomatice îl reprezintă preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, pe care România o va prelua de la 1 ianuarie.
Francesco Tufarelli, directorul general al Preşedinției Consiliului de Miniştri: “E un semestru important, semestrul Brexitului, al alegerilor europene, iar noi suntem siguri că România va şti să se ridice la înălţimea aşteptărilor.”
Cu peste un milion de rezidenţi, românii reprezintă cea mai importantă comunitate de imigranţi din Italia. În peninsulă funcţionează de asemenea peste 22 de mii de firme cu capital românesc.
Valentin Făgărăşan, antreprenor: “Aceşti bani i-ar putea câştiga şi în România, deci dacă s-ar întoarce în România ar putea câştiga cel puţin aceeaşi bani. În România se face antreprenoriat, în Italia sau în țările din diaspora se muncește.”
Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Florin Lucuţa
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News