Live

Primarul Cătălin Cherecheş acuză abuzuri ale DNA

Data publicării:

La o zi după ce DNA a anunţat trimiterea sa în judecată într-un nou dosar de corupție, primarul din Baia Mare iese la atac. "Sunt anchetat nu de o portocală, ci de o lămâie a DNA-ului", a spus, marţi, Cătălin Cherecheş, care-l acuză pe procurorul de caz de abuzuri la adresa sa. Edilul susține că probele din dosarele sale au fost obţinute pe baza unor protocoale nelegale şi că există interese economice pentru îndepărtarea sa din administraţia oraşului.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: "Am trăit zilnic o presiune respectiv acest atac concertat al celor de la DNA. Am trăit 7 ani în această batjocură şi umilit fiind zi de zi de către mecanismul acesta parşiv al unor instituţii care au în cadrul lor nişte procurori, ofiţeri, care în numele justiţiei fac abuzuri, îşi bat joc de oameni.

Vorbim despre un procuror, un singur procuror care se ocupă de Călălin Cherecheş din perspectivă privată şi publică din 2012 şi până astăzi.

Ca să fac o analogie la ceea ce s-a întâmplat în alte părţi ale ţării, nu un portocal al DNA, ci o lămâie a DNA, un on care nu are niciun Dumnezeu, nu are scrupule, care nu respectă drepturile şi libertăţile cetăţeneşti."

În noul dosar, edilul este este acuzat că a primit bani de la doi oameni de afaceri, pentru a elibera o autorizaţie de acces a autovehiculelor de mare tonaj în Baia Mare. Cherecheș ar mai fi minţit în declaraţia de avere şi ar fi oferit mită unui partid politic, pentru ca simpatizanţii acestuia să îl voteze la alegerile locale din 2012.

Reporter/Operator: Kristian Kosa
Redactor: Claudiu Mihuț

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul șef IPJ Cluj a fost trimis în judecată de DNA în dosarul permisului de conducere

Dosar privind finanțarea panourilor pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă. Precizările DNA și reacția liderului PNL

Marius Coriolan Andrica, comisar șef în Poliția Română, a fost trimis în judecată de DNA. De ce îl acuză procurorii anticorupție

Avea 20 de milioane de euro ascunși în pereți. Fostul șef al poliției antifraudă din Madrid a fost reținut pentru corupție

Partenerii noștri