Manuale cu greșeli | Vechi de trei veacuri, bisericile de lemn din Maramureș sunt prezentate ca fiind construite în secolul al XX-lea
Cele opt biserici de lemn din Maramureș, incluse în patrimoniul UNESCO, au fost construite în prima jumătate a secolului trecut. Asta vor învăța, în al doilea semestru, elevii de clasa a IV-a la lecția despre zonele din România care fac parte din Patrimoniul Mondial Cultural. "Unele au o vechime de aproape 300 de ani", a venit replica specialiștilor și a localnicilor.
O vâltoare veche din Maramureș a fost salvată cu o tehnică japoneză
Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe
Un tânăr de 19 ani din Maramureș a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 17 ani. Atacatorul a fost dus la audieri
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 12 octombrie
Cel mai mare incendiu din România, din ultimii ani. Localnic: „Vântul l-a tras încoace, dintr-o dată s-au alarmat oamenii, pompierii”
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 16 august
„Dezastru, în viața mea n-am văzut așa ceva!” O furtună violentă a pus la pământ o pădure întreagă în Maramureș
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 25 iunie
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 24 iunie
Biserica de lemn din Plopiș este una dintre cele despre care controversatul manual susține că au fost ridicate în secolul trecut.
”Foarte greşit. Nu ştiu de unde au găsit ei că e treaba asta. Sunt hârtii de când e sfinţită și de când e pictată”, spune un localnic.
”La biserica din Plopiş construcția a început în 1778 - aflăm dintr-un document descoperit în pristolnicul bisericii”, spune Janeta Ciocan, etnolog.
”Ştiu că bunicul meu, acum trei generaţii, era unul dintre diaconii bisericii. Şi părinţii părinţilor lui au stat în acea biserică”, susține un bărbat din Plopiș.
Biserica greco-catolică din Şurdeşti este și mai veche - are aproape 300 de ani. Se remarcă prin pictura murală veche, pe lemn, și prin iconostasul în stil baroc.
”Biserica greco-catolică din Şurdeşti, construită în anul 1721 de către meşterul Ioan Macarie. În 1783 a fost pictată de către Ştefan Zugravul, iar în 1999 a fost inclusă în lista patrimoniului UNESCO”, a explicat Ionuţ Sfârcioc, ghidul bisericii din Şurdeşti.
”La Şurdeşti sigur că toată lumea a auzit măcar de această biserică, care timp de 250 de ani a deţinut recordul de înălţime a unei construcţii în lemn. Biserica are, de la sol, o înălţime de 74 de metri”, susține etnologul Janeta Ciocan.
Specialiștii și localnicii din Maramureș contrazic astfel datele scrise în manualul de istorie pentru semestrul al doilea din clasa a patra. Acesta este utilizat de trei ani în școlile din județ ”pe baza unei proceduri care prevede că profesorii pentru învăţământul primar şi cadrele didactice pot să aleagă din lista manualelor aprobate de către Ministerul Educaţiei Naţionale pe cele pe care le vor utiliza la clasă”, susține Adriana Meşter, purtătorul de cuvânt al IŞJ Maramureş. ”Până în acest moment nu am primit nicio sesizare referitoare la această eroare.”
Profesorii spun că, deși manualul este principala sursă de informații, folosesc și alte date pentru a le prezenta copiilor adevărul istoric.
”Ne inspirăm din multe alte surse. Avem la îndemână auxiliare, avem dicţionare, avem multe, multe alte surse. Şi încertcăm să studiem şi să avem informaţia pe mai multe surse. Am fost în excursii împreună cu copiii”, a precizat Dorina Dragoş, profesoară.
În Maramureș s-au păstrat câteva zeci din cele peste 100 de biserici de lemn. Cele mai multe au fost construite între secolele ale XIV-lea și al XVIII-lea.
Reporter/Operator: Kristian Kosa
Redactor: Adrian Laboș
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News