Live

Doi urmăriţi internaţional pentru înşelăciuni, prinşi în Bihor

Data publicării:

Un bihorean şi un francez, ambii daţi în urmărire internaţională de autoritățile din Germania și Franța, au fost depistați de polițiștii Compartimentului Urmăriri Bihor. Cei doi sunt acuzaţi de înşelăciune, iar pe numele lor au fost emise mandate europene de arestare.

Vineri, polițiștii l-au reţinut în Oradea pe un bărbat de 34 de ani, din comuna Cetariu, urmărit internațional. Pe numele acestuia autoritățile germane au emis un mandat european de arestare; el este bănuit de comiterea infracțiunii de înșelăciune pe teritoriul Germaniei.

„Acesta a fost prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a emis pe numele său o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Cel în cauză a fost prezentat la Curtea de Apel Oradea, pe numele său fiind emis un mandat de arestare provizorie pentru o perioadă de 15 zile, în vederea predării către autoritățile germane”, a precizat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Tot vineri, în localitatea Sînmartin, poliţiştii bihoreni şi colegii lor de la Serviciul Investigații Criminale Arad l-au prins un bărbat de 41 de ani, din Franța. Acesta era urmărit național și internațional pentru o infracțiune de înșelăciune comisă în Hexagon.

Reţinut pentru 24 de ore, acesta a fost prezentat la Curtea de Apel Oradea. Judecătorii au emis un mandat de arestare provizorie pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării către autoritățile franceze.

Editor web: Adrian Laboş

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Alertă majoră într-o țară din Asia Centrală după ce 20 de persoane au fost ucise cu brutalitate. „Implicăm toate forțele”

Un deținut a evadat din camera de arest a Judecătoriei Medgidia. Autoritățile sunt în alertă

Tatăl lui George Simion a fost săltat de polițiști după ce a intrat în casa cumnatei sale și a amenințat-o cu moartea

Partenerii noștri