Live

Doi bărbați căutați în Germania și Austria pentru fraude informatice, fals și furturi, prinși de polițiștii bihoreni

Data publicării:

Un orădean și un bărbat dintr-o comună din Bihor, căutați pentru infracțiuni comise în Germania și Austria, au fost ridicați de polițiștii și duși în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor. Pe numele celor doi au fost emise mandate europene de arestare.

Primul a fost prins un orădean de 44 de ani, pe numele căruia autoritățile germane au emis un mandat european de arestare sub acuzațiile de fraudă informatică și fals comise pe teritoriul Germaniei.

Tot luni, puțin după ora 18, polițiștii din comuna Girișu de Criș l-au identificat în localitatea Tărian pe un localnic de 52 de ani, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare pentru presupuse furturi comise în Austria.

„Polițiștii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigații Criminale i-au prezentat pe cei doi bărbați la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, iar procurorul a dispus, prin ordonanță, reținerea acestora pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor”, a transmis comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

Cei doi suspecți vor fi prezentați, marți, la Curtea de Apel Oradea cu propunere de arestare provizorie, în vederea predării către autoritățile din Germania și Austria.

Editor web: Adrian Laboș

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un sirian a înjunghiat mai mulţi trecători pe stradă în Austria. Un băiat de 14 ani a murit

Liderul opoziției conservatoare din Germania îi răspunde lui JD Vance. „Respectăm regulile instituțiilor noastre democratice”

„20 de minute foarte ciudate”. Cum vede BBC discursul lui JD Vance de la Munchen, care a șocat Europa

Orașul german în care celor care merg la vot li se oferă bere gratis. „Vrem să facem ceva în privința prezenței scăzute”

Partenerii noștri