Contractul de parteneriat pentru reabilitarea Palatului Episcopal Greco-Catolic, aprobat de consilierii orădeni
Consiliul Local Oradea a aprobat, vineri, parteneriatul dintre municipalitate şi Episcopia Greco-Catolică de Oradea pentru preluarea în administrare de către autorităţile locale a Palatului Episcopal pe o perioadă de 20 de ani. În baza acestei înţelegeri, administraţia locală va realiza lucrările de consolidare şi reabilitare a clădirii afectate de incendiul din 25 august și o va reda circuitul public. Termenul de două decenii va putea fi prelungit prin acordul părţilor, se arată în contract.
Copiii nevoiași îl așteaptă pe Moș Crăciun. 10.000 dintre ei vor primi daruri cu ajutorul unui preot din Iași
Mii de tone de gunoi și deșeuri intră lunar în România sub formă de donații. Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă
Gara Regală din Curtea de Argeș, în paragină
Mănăstirile lui Ștefan cel Mare se împacă bine cu Bruxelles-ul
Cum se falsificau banii în Cetatea Neamțului
Bani europeni în Bucovina
Revenirea la viață a Cetății Ineu. Monumentul va fi reabilitat cu cinci milioane de euro, bani europeni
Adina Alberts, ironizată după ce a cerut donații de la fani
Nu este imposibil: Școală ultramodernă cu condiții excelente pentru elevi și profesori. Un proiect ambițios cu bani europeni
Prin încheierea contractului de parteneriat, Episcopia Greco-Catolică de Oradea va pune la dispoziția Municipiului Oradea imobilul Palatul Episcopal Greco-Catolic și construcțiile anexe.
În primă fază clădirea va fi curăţată de moloz și va fi realizată o expertiză de rezistență, care să indice părțile din edificiu care se pot refolosi şi care trebuie demolate. În a doua etapă, în toamna acestui an, se vor realiza lucrări ,pentru punerea în siguranță a clădirii, inclusiv zona de acoperiș. „În a treia etapă, se vor realiza reabilitarea și refuncționalizarea efectivă a clădirii, inclusiv partea interioară, conform planurilor inițiale”, se arată într-un comunicat al Primăriei Oradea.
Potrivit înţelegerii, „Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea va fi declarat bun de interes public și transmis în folosință gratuită Municipiului Oradea, cu destinația de edificiu social-cultural, în vederea amenajării și funcționării, pe durata a minimum 20 de ani, a unui centru cultural și spațiu expozițional, cu respectarea eticii creștine și a normelor canonice ale cultului Greco-Catolic.”
Lucrările ar urma să fie terminate în cel mult trei ani. La terminarea lucrărilor, Episcopia Greco-Catolică de Oradea va primi minimum o treime din imobilul reabilitat, ca sediu al curiei episcopale.
Lucrările de reabilitare vor fi susţinute din donaţşii şi din sume alocate din bugetul local. „Episcopia Greco-Catolică va transmite în contul Primăriei Oradea donațiile primate pentru consolidarea, reabilitarea și refuncționalizarea Palatului Episcopal distrus de incendiu.”
Conturile deschise pentru donații în numerar sau cu ordin de plată:
FUNDAȚIA DE PROTEJARE A MONUMENTELOR ISTORICE DIN JUDEȚUL BIHOR
EURO - RO57BTRLEURCRT0078504002
USD - RO88BTRLUSDCRT0078504001
RON - RO69BTRLRONCRT0078504007
SWIFT: BTRLRO22
EPISCOPIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO-CATOLICĂ DE ORADEA
EURO - RO78BTRLEURCRT0463151401
RON - RO31BTRLRONCRT0463151401
USD - RO82BTRLUSDCRT0463151401
CHF - RO57BTRLCHFCRT0463151401
GBP - RO36BTRLGBPCRT0463151401
HUF - RO91BTRLHUFCRT0463151401
SWIFT: BTRLRO22
Se pot face donații la casieriile Turnului Primăriei Oradea, la Sinagoga Zion și Cetatea Oradea, de marți până duminică între orele 10 şi 17, precum și la ghișeele de încasări din cadrul Primăriei Oradea, de luni până joi între orele 7.30 - 18, iar vineri între orele 7.30 - 15.30.
În ceea ce privește donațiile la sediul Episcopiei Greco-Catolice de pe strada Mihai Pavel nr. 4, acestea pot fi făcute de luni până vineri, între orele 8 şi 16, sau la toate parohiile greco-catolice de pe întreg teritoriul Eparhiei din Oradea.
Editor web: Adrian Laboş
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News