Live

Concurs de gătit gulaş în scop caritabil

Data publicării:

Trei copii de la o şcoală din oraşul bihorean Aleşd vor avea masa plătită timp de un an la cantina şcolii, cu banii strânşi la un concurs caritabil de preparat gulaş. Acesta a fost organizat vineri, în cadrul zilelor oraşului. Din aceleaşi fonduri vor fi susţinut şi tratamentele a doi copii, unul cu tetrapareză şi unul cu autism, şi ei cazuri sociale.

15 echipe din zona Aleşdului şi-au dat întâlnire în parcul din localitatea Tinuăd, unde au pus ceaunele pe foc şi au respectat în cele mai mici detalii reţetele tradiţionale.

"- Ceapă, ardei, morcovi, carne, boia, condimente şi secretul pe care fiecare îl are al lui. Până la 14 trebuie să fie gata
- Cam câte porţii o să iasă la final?
- Cam 150 de porţii", spune Marius Titiş, concurent.

Concurenţii au muncit în echipă pentru ca gulaşul să iasă cât mai gustos. Unii au adus legume din propriile grădini, în timp ce alţii au folosit reţete cărora le-au dat o notă personală.

"Unul taie, altul face curat şi ceilalţi pregătesc. Sunt un adept al producţiei bio şi tot ce am pregătit noi este un gulaş bio. Tot ce este aici este din producţia casei, făcut de către nevastă-mea, nevestele colegilor", explică Pavel Ioan, concurent.

"- Facem un gulaş unguresc cu carne de porc şi multe, multe legume.
- E o reţetă pe care doar dumneavoastră o ştiţi, aţi moştenit-o, aţi învăţat-o de la cineva?
- Am învăţat-o, nu am moştenit-o, doar am învăţat-o. Am furat dintr-o parte, din alta până când am ajuns să ştiu să fac", spune Laurenţiu Furtoş, concurent.

Competiţia a avut şi o latură caritabilă. Banii adunaţi din porţiile de gulaş vândute vor fi folosiţi pentru tratamentul a doi copii bolnavi: unul cu autism, altul cu tetrapareză spastică. Din aceeaşi bani vor fi susţinuţi trei elevi cu probleme sociale grave.

"Este un gulaş caritabil pentru o familie cu o fetiţă bolnavă; sperăm să adunăm cât mai mulţi bani. Avem între noi un coleg care are o firmă de ciuperci şi a donat pentru gulaş ciuperci de primă mână", spune Tiberiu Urs, concurent.

Concursul de gătit gulaş a avut loc în cadrul Zilelor Oraşului Aleşd.

Reporter: Anca Deac
Operator: Norbert Hegedus

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Apariție surpriză a actorului Timothee Chalamet la un concurs de sosii. Cum au reacționat sutele de fani

O studentă româncă a obţinut locul I la Finala Internaţională a Concursului de Limbă, cultură şi civilizaţie franceză

Celebra escroacă internațională Anna Sorokin va participa la “Dancing With the Stars” cu brățara de urmărire la gleznă

A fost anunțat orașul în care se va desfășura ediția din 2025 a Eurovision

Partenerii noștri