Canada, magnet pentru specialiștii români
România pierde anual zeci de mii de persoane cu înalte calificări pentru care Canada este una dintre destinaţiile preferate. Asta mai ales că nu mai e nevoie de viză pentru a ajunge în țara nord-americană. Este motivul pentru care mulți conaționali merg în Țara Frunzei de Arțar, văd care sunt condițiile, iar la întoarcere își depun dosarul de emigrare.
Alegeri parlamentare 2024: Vocea românilor întorși acasă în ziua de care depinde soarta țării
Nicușor Dan a discutat cu specialiștii pentru a înțelege ce s-a întâmplat la alegeri. Mesajul primarului Capitalei pentru turul 2
Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei
De ce trăiesc românii cu 5 ani mai puțin decât ceilalți europeni
Românii se întorc acasă. Motivul care îi face să renunțe, după ani de pribegie, la viața din Occident
Doi din trei români preferă să-și facă vacanța în țară
Numărul românilor care se întorc în țară e mai mare decât al celor care pleacă, pentru prima dată de când am aderat la UE
Vacanța unor români în Grecia s-a transformat într-un coșmar
Români blocați pe aeroport în Antalya
Mihai Popescu locuieşte în Canada de 16 ani, când s-a mutat acolo împreună cu familia. A terminat studiile în ţara din America de Nord, iar acum are în Montreal propria afacere cu produse alimentare şi vinuri româneşti.
"Ca să îţi deschizi o afacere în Canada - nu e chiar aşa birocraţie mare ca în România. Ai suportul tuturor instituţiilor, al băncilor, toată lumea vrea să ai un business care să performeze şi dacă tu îţi deschizi un business ajuţi societatea, în general, prin impozite, taxe şi locuri de muncă", explică antreprenorul.
Şi profesorul Viorel Lucaciu a plecat acum doi ani în Montreal. Lucrează part-time în sistemul privat de învăţământ, dar face şi un masterat în domeniul comunicării.
"Pentru a găsi o slujbă, o slujbă bine plătită, o slujbă care să se raporteze la nivelul studiilor pe care le-am avut în România, e nevoie de o adaptare a acestora la condiţiile de aici", spune Viorel Lucaciu.
Doar printr-o singură firmă de recrutare din Oradea pleacă anual peste 1500 de români. Anul acesta au fost depuse deja peste 650 de cereri de emigrare. România pierde ingineri, IT-şti, medici şi asistenţi medicali, economişti şi profesori sau chiar antreprenori.
"În ultima vreme am primit tot mai multe cereri de la oameni de afaceri din România care nu au un nivel foarte ridicat, deci nu de la firme extrem de mari; ci firme mici şi medii care sunt nemulţumite de condiţiile de afaceri din România şi vor să se mute în altă ţară", susţine Dan Crivoi, directorul unei firme de recrutare emigrare.
"A te muta în Canada este o întreprindere mult mai dificilă decât a te muta în Franţa sau în Italia. Este mult mai mare probabilitatea să plece acolo cei cu resurse, cei cu bani, cei cu motivaţie, cei care nu au foarte multe de pierdut aici, dar ştiu că pot realiza multe acolo. Asta înseamnă că ne vor pleca specialiştii tineri, mai ales", consideră sociologul Adrian Hatos.
Odată cu ridicarea vizelor pentru Canada, este de aşteptat ca numărul celor care vor să emigreze să crească. Românii pot vizita ţara nord-americană ca turişti pentru cel mult şase luni, iar cei care sunt atraşi de viaţa de acolo pot aplica pentru drept de muncă.
"Eu merg destul de des în România şi am discutat cu mai mulţi prieteni de vârsta mea cărora le-ar plăcea să emigreze şi le-am zis: uite, acum s-a ridicat viza, veniţi şi vedeţi, pentru că e o altă societate. Vă imaginaţi într-un fel de la televizor, din filme sau aşa, dar odată ce ai venit aici şi ai văzut concret ce se poate face, poţi să iei o decizie", spune Mihai Popescu.
"Sunt mai mulţi români care pleacă să viziteze Canada. Fiind acolo, ei văd cum se trăieşte, văd că este un loc unde se trăieşte bine şi normal, natural, mulţi dintre ei vor să rămână acolo", completează Dan Crivoi.
Conform unei statistici realizate de statul canadian, în 2016 trăiau aproape un sfert de milion de români.
Reporter: Bianca Firezar
Operator: Florin Lucuţa
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News