Baia Mare, un "Deveselu cultural" | În oraş va fi construită o grădiniţă cu predare în limba rusă
"Baia Mare va fi un fel de Deveselu cultural, unde vom promova cultura rusă." A fost declaraţia făcută de preşedintele Uniunii Rutenilor Subcarpatici din România, Mihai Lauruc, cu ocazia semnării unui protocol de colaborare între organizaţia pe care o conduce şi administraţia locală din reşedinţa Maramureşului.
Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
Frici învinse la înălțime: Cum poți învăța să sari cu parașuta de la peste 3.000 de metri altitudine
Bullying-ul începe încă de la grădiniță. Unul din cinci preșcolari este victima răutăților colegilor. „Copiii învață prin imitație”
Înregistrări revoltătoare dintr-o altă grădiniță a groazei
Anchetă la o grădiniță din Ploiești după înregistrări revoltătoare cu o educatoare
Educatoarea care ar fi agresat copiii de la o grădiniţă din Popeşti-Leordeni scapă de arest
Părinții care au copii la creșă sau la grădiniță pot primi până la 1.500 de lei
Noi imagini cu Cherecheș după fuga din țară
Filmul capturării lui Cherecheș în Germania pas cu pas
"Baia Mare va fi un fel de Deveselu cultural, aici, la nord, unde vom promova cultura rusă şi în Rusia cultura românească şi vom dezvolta relaţii economice cu Rusia în special şi cu toate statele CSI. Ambasada Rusiei salută iniţiativa primarului Cătălin Cherecheş şi apreciază curajul său", a declarat Mihai Lauruc, preşedintele Uniunii Rutenilor Subcarpatici din România.
În opinia primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, acest parteneriat vizează cooperarea în mai multe domenii, inclusiv o mai bună promovare a turismului maramureşean în Rusia.
În schimb, în această vară, oraşul ar putea găzdui o tabără educaţională pentru copii veniţi din Rusia.
Cu ocazia semnării protocolului, primarul Cătălin Cherecheş a anunţat că în Baia Mare se va construi o nouă grădiniță care va avea, în premieră pentru România, o grupă cu predare în limba rusă.
"Azi am semnat contractul pentru construirea unei grădiniţe în cartierul Vasile Alecsandri, a unei grădiniţe noi care va avea şi grupe unde să se predea, respectiv copiii să fie iniţiaţi în limba rusă, urmând ca apoi pentru clasele primare, gimnaziale, de liceu să continue acest filon împreună cu ce avem consolidat pe zona limbii engleze, respectiv limba germană", a declarat primarul municipiului Baia Mare.
Redactor: Adrian Laboş
Operator: Kristian Kosa
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News