Live

Ce înseamnă Trump 2.0 pentru politica externă – analiză Foreign Policy

Liliana Ruse Data publicării:

“Cinefilii știu că urmarea unui film e rareori bună și, adesea, ia o turnură mai întunecată decât originalul. Primul mandat al lui Trump a fost dezamăgitor pentru mulți și fatal pentru unii. Remake-ul primului mandat Trump va fi și mai rău”, scrie Stephen M. Walt, unul dintre specialiștii de prim rang în relații internaționale, profesor la Harvard University, în revista Foreign Policy. Profesorul Walt analizează implicațiile alegerilor din 5 noiembrie pentru politica externă, în contextul unui președinte impredictibil.

Trump profită de această impredictibilitate pentru a-și debalansa adversarii, iar declarațiile lui contradictorii îl scutesc de acuzația de a nu fi consecvent. Foarte probabil, va duce o politică tranzacțională, pe care va urmări să o pună în practică. Are de înfruntat și diviziunile din Partidul Republican cu privire la obiective-cheie, mai ales relația cu China. Adepții curentului realist vor dezangajarea din Europa și posibil din Orientul Mijlociu și mutarea centrului de atenție în Asia, cu un angajament mai puternic al SUA față de securitatea Taiwanului. Izolaționiștii și libertarienii din GOP ar vrea retragerea SUA din aproape toate zonele de conflict și concentrarea asupra “dezmembrării” administrației birocratice. E relevent, consideră Walt, cine va ocupa funcțiile înalte în regimul Trump, dar probabil ambele facțiuni republicane vor fi reprezentate, iar iar președintele va face ping-pong între ele. Este neclar și ce importanță va aloca Donald Trump politicii externe în detrimentul răfuielilor cu rivalii democrați sau promovării agendei dur conservatoare din jurul Proiectului 2025.

Liderii democrați – Joe Biden, Anthony Blinken, Jake Sullivan și Kamala Harris - au încercat să reînvie strategia hegemoniei liberale care a ghidat politica externă americană după sfârșitul Războiului Rece. În opinia profesorului Walt, oamenii care au votat pentru Trump nu sunt interesați de răspândirea democrației în lume, nu le pasă de drepturile omului și au rezerve cu privire la comerțul liber. Votanții noului președinte vor să îi țină pe străini în afară și se tem de instituțiile globale. “Deși i-am criticat pe democrați și pe republicani pentru această strategie eșuată, s-ar putea crede că mă bucură victoria lui Trump. Nu, pentru că abordarea lui Trump față de politica externă și internă îi va lăsa pe americani și mai săraci, și mai divizați și mai vulnerabili”, spune Walt.

O altă implicație a rezultatului alegerilor este războiul comercial mai dur. Deși afirmația noului președinte că va impune tarife partenerilor comerciali externi ar putea fi retorică de campanie, este neclar ce va face el, mai ales că nu a dovedit că are o înțelegere profundă a economiei moderne.

Europa va fi la anaghie, consideră profesorul Walt, pentru că Trump nu vede UE ca pe un partener strategic. El a înțeles în primul mandat că are nevoie de o Europă care să nu vorbească pe singură voce, iar Partidul Republican și oameni de afaceri precum Elon Musk au atacat constant UE pe motiv de reglementare excesivă. În ceea ce privește NATO, președintele ales nu va putea retrage SUA din alianță din cauza opoziției din Partidul Republican, dar foarte probabil va continua să critice statele membre pentru că nu alocă suficient de mulți bani pentru apărare.

Ucraina va suferi cel mai tare. Sprijinit de opinia publică, Donald Trump nu va aloca fonduri mari pentru sprijinul Kievului și probabil că le va transmite europenilor că Ucraina e problema lor. Va avea grijă doar ca Putin să nu ocupe toată țara, pentru că asta l-ar face pe Trump să pară slab și naiv, dar va accepta divizarea Ucrainei și solicitarea Moscovei ca ea să nu devină niciodată membru al NATO.

Conflictele din Orientul Mijlociu vor continua, în ciuda sprijinului fără rezerve acordat Israelului, iar în ceea ce privește China, e de așteptat că Donald Trump să aibă o poziție dură în privința relației comerciale bilaterale, susținut de ambele partide din Congres.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elon Musk vrea angajați cu „IQ foarte ridicat”, dar care să nu fie plătiți

Imigranții fără acte din SUA speră că doar infractorii vor fi deportați. Ce a promis noul „țar al frontierelor” ales de Trump

Xi Jinping cere Statelor Unite să nu depăşească „linia roşie” în ceea ce priveşte Taiwanul

„Noul Moise”. De ce cred creștinii din SUA că Donald Trump este „uns de Dumnezeu”

Partenerii noștri