Editorial România pe perfuzii
Cu siguranță Florin Cîțu a auzit de Stiglitz. Dar nu-l bagă în seamă. Problema e a laureatului Nobel, că n-a auzit de Cîțu. Dacă auzea, trebuia să țină cont de talentul lui de a duce o țară direct în zid, cu toată viteza.
Joseph Stiglitz și Hamid Rashid, coordonatorul departamentului ONU pentru monitorizarea economică globală, au analizat recent riscurile unei crize globale a datoriilor, pornind de la observația că peste o sută de țări cu venituri mici și medii trebuie să plătească în acest an datorii de 130 de miliarde de dolari. Din această sumă, jumătate se va duce la creditori privați. S-a ajuns aici în urma triplării datoriei publice, din cauza relaxării cantitative la care s-a recurs după criza financiară din 2008. "Acum a venit ziua socotelilor", avertizează cei doi economiști.
De aici, dl Cîțu ar pierde firul. Pentru că, împreună cu colegii lui de guvern, e prizonierul unei logici strict electorale. O logică de un pragmatism tare cinic în vremuri de pericol medical generalizat și acut. Dar și de risc economic și social major, după cum atenționează Stiglitz și Rashid: "O criză globală a datoriilor va arunca milioane de oameni în șomaj și va alimenta instabilitatea și violența în întreaga lume". Soluțiile propuse sunt scutirea de la plata datoriilor pe timpul pandemiei și, în perspectivă, o restructurare profundă a acestor datorii excesive, printr-un program de răscumpărare a lor.
Singura mea rezervă e legată de propunerea ca FMI să gestioneze acest proces. Chiar dacă și-a cosmetizat agenda, FMI rămâne o sperietoare mondială prin condițiile pe care le impune. Dar asta e o altă discuție, deși m-a pus pe gânduri asigurarea d-lui Cîțu că nu vom avea nevoie de sprijinul FMI în acest an și că ne descurcăm să luăm bani de pe piețele financiare. Dar la anul? Sau după alegeri potopul?
Cu o ritmicitate specifică dependenților de shopping, dl Cîțu ne anunță triumfător că a mai împrumutat niște bani. Unde se duc sumele astronomice pe care le contabilizează falimentara guvernare PNL? La refinanțarea datoriei publice și la acoperirea deficitului bugetului de stat.
Ca premier, anunțam în decembrie 2017 că intenționez să împrumut de pe piețele externe 8 miliarde de euro în următorii doi ani. 8 miliarde în 2 ani. În numai primele șase luni de mandat, actualul guvern a făcut împrumuturi de peste 10 miliarde de euro. Practic, România e pe perfuzii!
Sigur, "PSD e de vină pentru toate", de vreme ce PSD e arătat cu degetul până și pentru când plouă sau când nu plouă ( în funcție de stocul de umbrele deținut de oarece prieteni liberali), deși se face curând anul de când PNL guvernează singur-singurel – lux de care nu va mai avea parte vreun partid românesc mult de acum înainte.
Dar în ce condiții "se descurcă" dl Cîțu pe piețele financiare? Împrumutând cu cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană. Asta da performanță! În ritmul ăsta, liberalii se vor bucura în curând dacă le dau cămătarii Duduieni niște bani! Nu e glumă: zilele trecute, Ministerul Finanțelor a reușit să obțină numai două treimi din cât și-a propus să împrumute de la bănci. Concret, la emisiunea de obligațiuni de 300 de milioane de lei, dl Cîțu a reușit să ia doar 201 milioane cu împrumut, deși dobânda era de 3,96%!...
Analiza lui Joseph Stiglitz se intitulează "Cum poate fi prevenită criza datoriei suverane". A-i pune acest text în față lui Florin Cîțu e ca și cum ai încerca să dresezi un cuptor cu microunde să-ți aducă dimineață ziarul....
P.S. Marea Britanie a intrat oficial în recesiune, pentru prima dată după 11 ani.... Numai noi suntem pe val......
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News