Editorial O perspectivă asupra crizei și a blocajelor din justiție
Alături de Florin Cîțu, președintele Iohannis poartă principala răspundere pentru această criză. În loc să aplaneze conflictul, a turnat gaz pe foc, parcă tocmai ca să se asigure de compromiterea coaliției. Nu doar că nu a făcut nimic pentru a aplana criza, dar a și adâncit-o prin atacul pe care l-a pornit la adresa USR PLUS. Iar Florin Cîțu e omul său de paie. Are cineva vreo îndoială? Aceștia sunt colaboratorii care îi plac președintelui: oameni de paie, obedienți până-n măduva oaselor.
Iohannis are partea sa de vină și pentru blocarea reformelor din justiție.
Cât am fost ministru am respectat principiul colaborării loiale între instituții, ceea ce presupune discuții și cu președintele, nu doar cu Guvernul și Parlamentul. Pe tema legilor justiției am avut o întâlnire cu președintele, dar mult mai multe întâlniri și discuții cu consiliera sa. Resping categoric afirmația că nu m-aș fi consultat pe tema legilor justiției înainte de a le trimite spre avizare. I-am transmis d-nei consilier varianta finală a proiectelor înainte cu circa o săptămână de a le trimite pentru avizare. La singura întâlnire de la Cotroceni pe care am avut-o cu președintele pe tema reformei din justiție, pe 18 mai, acesta a ținut să-mi transmită cât se poate de clar că ar fi o idee bună să renunț la proiectul de desființare a SIIJ, aflat la vot final în Senat, pentru că ar fi avut o “strategie mai bună”: să desființăm secția abia odată cu adoptarea celor trei legi ale justiției. Nu exista niciun argument convingător pentru o astfel de „strategie”. Tot ceea ce a făcut de atunci a fost exact în direcția tergiversării deciziei privind desființarea SIIJ. S-a văzut acest lucru inclusiv în răzgândirea lui Florin Cîțu față de proiectul pe care l-a aprobat în Guvern și care a fost validat de Comisia de la Veneția.
Despre trecerea unei părți din poliția judiciară în subordinea parchetelor, fapt ce ar conduce la eficientizarea anchetelor și la eliminarea controlului indirect exercitat de șefii din poliție asupra dosarelor penale, mi-a transmis că este bine cum e acum și că nu este de acord cu această propunere (din programul de guvernare). Cu toate acestea, în continuare ar exista soluții, o preluare a unui număr de 800-1.000 de polițiști de poliție judiciară la parchete ar fi o variantă de mijloc acceptabilă. Dar nu se dorește nici măcar atâta lucru.
Nici cu procedura de numire a procurorilor de rang înalt cu avizul conform al Secției pentru procurori a CSM președintele nu a fost de acord, deși aceasta este în conformitate cu recomandările GRECO și cu raportul MCV și a fost trecută în programul de guvernare. Chiar a ieșit public și m-a criticat pentru această propunere. La Cotroceni, discuțiile pe care le-am purtat cu consiliera sa au fost total neproductive. Se dorea orice altceva numai să nu intervină un element exterior factorului politic în mecanismul decizional (ministru al justiției – președinte). Am venit cu variante alternative, dar li se găsea tuturor câte un nod în papură. Adevărul este că domnul președinte vrea numiri exclusiv politice pentru a se asigura că între politicieni nu interferează un factor extern, perturbator. Am văzut cu toții ce soluții a generat pentru conducerea DIICOT tandemul ministru – președinte, cu ignorarea avizului secției pentru procurori. Precizare: în niciun moment nu am propus eliminarea președintelui din această procedură. Asta e o manipulare ieftină, fără nicio bază factuală. În varianta pe care am propus-o ultimul cuvânt în procedură l-ar avea tot președintele, care nu ar putea fi obligat să numească niciun candidat pe care nu îl dorește. Și în orice caz, procedura nu trebuie croită după talia celor care dețin acum funcțiile de ministru al justiției sau președinte, ci trebuie alcătuită astfel încât să reziste și să ofere soluții echilibrate indiferent cine ar deține aceste funcții la un moment dat.
În afara menținerii procedurii actuale de numire a procurorilor de rang înalt președintele, prin varianta Predoiu a legilor justiției, ar dori și să acorde atribuții sporite procurorului general al PICCJ (să exercite acțiunea disciplinară împotriva procurorilor, să aibă vot decisiv în cadrul colegiului de conducere a PICCJ, să de aviz pentru numirea și revocarea procurorilor în cadrul DNA și DIICOT, să dispună asupra detașărilor procurorilor). Cam cum sună asta? Numire eminamente politică, dublată de creșterea puterilor procurorului general, numit politic. Și atunci cine vrea de fapt control asupra activității procurorilor? USR PLUS sau președintele?
Ca fapt divers, referitor la reforma justiției: Cătălin Predoiu, cel care a propus anul trecut prima varianta a legilor, nu și-a mai susținut în cadrul grupului de lucru din parlament propria propunere de reformare a CSM, despre care am înțeles ca a formulat-o doar așa, pentru a crea spațiu de negociere. Propunerea era însă foarte bună: aceea ca membrii CSM să fie aleși de către toți judecătorii și procurorii, păstrându-se numărul de reprezentanți pe diferitele niveluri. Adică reprezentanții tribunalelor să fie aleși de toți judecătorii din țară, indiferent de grad, dintre candidații de la tribunale și tot așa, până la Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel s-ar fi putut sparge monopolul și nucleele toxice de putere care s-au creat în timp în magistratură. Dar se dorește într-adevăr asta? Se pare că unii s-au răzgândit. Eu am insistat, însă, asupra acestei variante pe care o am găsit-o foarte bună pentru contextul actual.
Am sperat până în ultima clipă că președintele Iohannis va renunța la aceste strategii neinspirate. S-a ales praful până acum de capitolul Justiție din programul de guvernare și din cauza pozițiilor președintelui.
Îmi amintesc și de momentele grele în care eram în Comisia Iordache, sperând ca Iohannis să sesizeze mai repede Comisia de la Veneția pentru a încerca oprirea modificărilor nocive. Acest lucru s-a întâmplat târziu, abia după ce Comisia fusese sesizată deja pe altă cale. De prisos să spun că una dintre nemulțumirile sale majore legate de mandatul meu la Ministerul Justiției a fost tocmai faptul că am sesizat Comisia de la Veneția cu privire la proiectul de desființare a SIIJ. Cum am îndrăznit să fac asta fără să cer voie?! A fost însă un demers natural, corect, care ar fi ajutat proiectul de desființare a SIIJ dacă era voință politică fermă. Poate tocmai asta a fost problema... Despre promulgarea legii lui Rădulescu- Mitralieră ce să mai spun? Dezincriminarea unor fapte de evaziune fiscală cui i-a folosit? Eu eram convins că va retrimite legea în Parlament. Putea să o facă.
Despre faptul că am încercat în repetate rânduri, începând cu sfârșitul lunii martie să vorbesc cu președintele despre declanșarea procedurii de selecție a procurorilor de rang înalt, însă acesta m-a ținut în loc fără să-mi ofere posibilitatea unei consultări, am mai vorbit. Varianta aruncată în spațiul public că aș fi declanșat procedura fără a încerca să am un dialog cu președintele pe acest subiect reprezintă o manipulare grosolană.
Modelul de societate pe care ni-l propune Klaus Iohannis îmi displace profund. Acel model bazat pe relații de vasalitate, în care trebuie să te supui suveranului fără să crâcnești. Acel model în care peste justiție se lasă liniștea asurzitoare. De peste doi ani nu mai avem niciun caz de corupție în justiție. SIIJ este eficient: sunt ținuți în anchete interminabile magistrații incomozi, iar gunoiul adevărat e băgat sub preș. În plus, vin mulți bani europeni, mai sunt și PNDL-urile astea folosite mai puțin pentru dezvoltarea comunităților, cât mai ales pentru dezvoltarea firmelor deținute de politicieni sau de prietenii politicienilor aflați la butoane (ieri Dragnea, acum Cîțu), darnici în campaniile electorale. Cui îi trebuie procurori curioși, care să pună întrebări?
Deunăzi, președintele a găsit de cuviință să trimită torpile către USRPLUS. Așa a înțeles domnia sa să își exercite rolul de mediator: l-a pus pe Cîțu să mă revoce, culmea, în aceeași zi în care a ținut un discurs despre responsabilitate politică. Apoi a turnat gaz pe foc, adâncind criza guvernamentală. Nu și-a asumat rolul constituțional de mediator, invitația tardivă de la Cotroceni a fost pur formală, doar pentru poză. Pare că o face cu bună știință. Pentru Iohannis, soluția USL pare ideală, pentru că nu se mai poate cu useriștii ăștia! Nu sunt domnule, oameni de dialog, sunt câini, nu oameni! Pur și simplu nu te poți înțelege cu ei! Cam ăsta e planul înțeleptului nostru președinte. Cooptarea PSD-ului în echipa câștigătoare, câștigarea frâielor PNL pereat mundus. Da, acum, lui Cîțu doar PSD îl mai poate atenua prăbușirea.
Așa arată lucrurile din perspectiva mea, confirmate de întâmplările din ultima perioadă.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News