Editorial Fă, Madam! Sau jihadul mârlănesc al lui Victor Ponta
„Această Madam”. ”Această Madam care transmite de pe burtă”. Așa a scris, pe pagina sa de facebook unde este acum mare influencer în goana după like-uri, fostul prim-ministru Victor Ponta despre o femeie, folosind, peiorativ, un cuvânt care arată un maximum dispreț față de persoana la care se referă. O femeie jurnalist, dar nici nu contează în ce calitate era ea prezentă în fraza domnului Ponta. Era o femeie, denumită „această Madam”.
În 2014, când domnul Ponta era în altă goană, cea pentru Palatul Cotroceni, s-a lipit de o altă zicere, tot despre o femeie. Ponta, Dragnea și Doina Pană, pe atunci ministru al Mediului, merseseră într-o vizită în Teleorman, la Beiu.
Presa a relatat, atunci, că premierul i s-ar fi adresat ministrului Doina Pană spunând: "Tu ce faci, fă, Doina, aici? Aveai chef de niște inundații?".
Peste un an, la o ședință a organizației de Femei a PSD, de ale căror voturi avea nevoie domnul Ponta, acesta a susținut că niciodată nu i-ar fi spus colegei Doina Pană „fă”.
”Am foarte multe defecte, dar niciodată sper că nu am jignit sau nu m-am adresat nerespectuos la adresa vreunei femei. Dacă aș fi făcut-o, înainte să mă sancționeze Daciana, ar fi făcut-o mama cu siguranță, ca ea e mai rapidă în reacții", a spus Ponta atunci, în fața femeilor de votul cărora avea nevoie. Chiar și de votul propriei sale soții, Daciana.
Care este diferența între acel „Fă, Doina”, despre care susține că nu l-a rostit niciodată, și actualul „această Madam”? Niciuna în afară de faptul că mârlănia din urmă este scrisă, negru pe alb, pe wall-ul de Facebook al fostului premier, actual consultant în afaceri și consilier al prezentului premier.
Arată aceeași lipsă de respect, mai exact, același dispreț față de femei, care s-a mai revelat pe parcursul carierei sale, și când era șef la Tineretul PSD, și când era președinte al partidului. Au trecut destui ani de atunci pentru ca lumea să uite de scandalurile sexuale care au făcut la vremea aceea carieră, și în presă, și la DIICOT, și în care au fost implicați prietenii săi promovați în funcții, Bănicioiu, Negoiță, Șova.
Au trecut destui ani cât lumea să uite și de când celălalt mare lider PSD al generației sale, Radu Mazăre, defila la ședințele de partid încercuit de o gardă personală de fotomodele în costume sexy kaki și cu berete roșii.
”Niciodată sper că nu am jignit sau nu m-am adresat nerespectuos la adresa vreunei femei”.
În această frază, rostită în 2015 de domnul Victor Ponta este tot atâta adevăr cât a fost în toată guvernarea sa. Domnul Victor Ponta nu are dreptul să acuze pe nimeni din presă că exagerează, că este histrionic, că înșeală publicul, pentru că în regimul Ponta s-au rescris toate definițiile și regulile pentru verificarea adevărului, când din cea mai autorizată sursă oficială a statului, cea din fruntea Guvernului, erau dimineața livrate informații, pentru ca până seara, aceeași cea mai autorizată sursă, să acuze exact aceleași informații că sunt false și mincinoase.
Ce înseamnă „această Madam”, stimate domnule Ponta? Cum ați reacționa dumneavoastră dacă soției dumneavoastră i s-ar adresa cineva, o persoană foarte publică, cu „această Madam”?
Ce spune asta despre valorile și ideologia de stânga, egalitatea de șanse și tratament, respectul față de oameni, în general, toate proclamate și fluturate mereu de PSD, ce e drept, mai mult pe la Bruxelles și din ce în ce mai puțin în țară, unde mentalitatea conform căreia femeile sunt o specie inferioară aduce mai multe like-uri și mai multe voturi decât progresismul egalitar.
Poate acesta este motivul pentru care actualul premier, al cărui consilier este domnul Ponta, nu i-a cerut până la această oră, să își ceară scuze, pentru că a jignit, mârlănește, o femeie.
Pentru că să înjuri femei în România care alunecă tot mai mult spre populism, extremism și patriarhat, aduce like-uri. Și voturi.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News