Live

Editorial Eliminarea pensiilor speciale și justețea contributivității

Alexandru Muraru Data publicării:
Alexandru Muraru

Am închis ieri poate cel mai dezbătut subiect public al ultimilor ani și corectăm cea mai injustă măsură socială luată vreodată în Parlament. În ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului am dat votul pentru modificarea statutului parlamentarilor, necesar în procedura de eliminare a pensiilor speciale pentru demnitarii aleși în Legislativ.

Așadar, Coaliția de guvernare a eliminat pensiile speciale pentru parlamentari în două luni, după ce PSD le-a menținut 7 ani.

Am corectat o mare nedreptate făcută românilor de către PSD, o greșeală imensă recunoscută de social-democrați prin votul dat în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.

Partidul Național Liberal consideră că principiul contributivității trebuie să primeze, de aceea vom continua lupta pentru eliminarea tuturor privilegiilor necuvenite. În ultimul timp, prin discursul emfatic, PSD a încercat să confiște eforturile pe care Partidului Național Liberal și partenerii de coaliție le-au întreprins în toți acești ani pentru eliminarea pensiilor speciale, demersuri care au stat la sertarul Birourilor Permanente pe tot parcursul guvernării PSD din Legislativul anterior.

Din 2016 și până la picarea guvernului Dăncilă, social-democrații au avut pe mână toate structurile, toate pârghiile instituționale și tot timpul din lume să elimine pensiile speciale. În schimb, coaliția de guvernare a reușit acest lucru, la doar două luni de la formarea actualului Legislativ.

Tăierea pensiilor speciale este o revenire la normalitate, dar încă mai sunt multe de făcut și reparat. Spun asta pentru că șapte dintre principalele opt tipuri de pensii speciale pe care statul român le plătește au fost eliminate în urmă cu zece ani de Guvernul Boc dar au fost reintroduse, în 2015 și în 2016, de PSD.

În ultimii 5 ani, pensiile speciale au crescut cu 60%.

Anul trecut, am plătit de la bugetul de stat peste 2 miliarde de euro pentru pensiile speciale (10.1 miliarde lei) pentru cei aproximativ 185.000 de beneficiari.

Pe întreg parcursul Legislativului anterior (2016-2020), PNL și USR au avut nenumărate inițiative de eliminare a pensiilor speciale, respinse sistematic de blocul majoritar PSD-ALDE, ori comportamentul adoptat acum din opoziție de către social-democrați este frivol și lipsit de sinceritate.

Ceea ce s-a întâmplat ieri a fost o revenire la normalitate, un triumf al justeții față de principiile sănătoase ale democrației.

Cred că a venit timpul să încetăm să promovăm acest cerc vicios, să venim cu radiera și să ștergem o problemă pe care tot politicienii au creat-o, părând apoi învingători. Consider că votul de eliminare a pensiilor speciale nu a fost o victorie, ci a fost făcută dreptate tuturor românilor care muncesc zi de zi pentru o pensie construită prin contributivitate.

Nu suntem mai speciali decât ei, deoarece, în esență, noi suntem în slujba lor, și nimeni nu e mai presus de legile scrise și morale ale societății noastre.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Haos! FOTO Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înainte de luptă: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciolacu cere demisia șefului Comisiei pentru controlul SRI: „De unde ştie că Simion e spion rus? A atras serviciul în campanie”

Lasconi cere Parchetului General autosesizarea pentru a lămuri dacă Ciucă, Ciolacu și Iohannis au informații despre Simion și Rusia

Alegeri prezidențiale 2024: Nicolae Ciucă, ostașul liberal care promitea că nu intră în politică

Care dintre partide propun cei mai mulți traseiști la alegerile parlamentare din 2024 (Raport Expert Forum)

Partenerii noștri