Live

V. Putin are mania oricărui tiran – pedepsirea propriilor cetățeni

Alexandru Muraru Data publicării:
Alexandru Muraru. Foto: Facebook

Vladimir Putin, cel mai căutat criminal de război din lume, a decis să trimită la moarte încă 300.000 de oameni, doar că de data asta sunt compatrioți de-ai lui. Umilit după întâlnirea din Uzbekistan unde, în loc de sprijinul pe care miza, a fost tratat cu răceală și chiar izolat, „boss”-ul Putin recurge la o diatribă de un absurd enorm la adresa Occidentului dublată de o „mobilizare parțială”, adică aducerea cu arcanul a sute de mii de ruși în armată, pe liniile morții în care s-a împotmolit mastodontul militar rusesc. 

După ce tot mapamondul a constatat incapacitatea armatei ruse de a oferi trofeul ucrainean pe tava lui Putin, acesta a decis să se îndrepte împotriva propriului popor, exact așa cum a făcut orice dictator în istorie. Mobilizarea parțială anunțată scrâșnit de Putin nu este altceva decât o pedeapsă anticipativă directă pentru cei 300.000 de ruși și pentru familiile acestora. 

Decizia șefului de la Kremlin nu reprezintă ceva ieșit din comun pentru un autocrat rus care clamează la tot pasul că protejează interesele populațiilor rusofone oriunde s-ar afla acestea. Acum, anunțul său de mobilizare parțială are toate datele unei pedepse pentru virtuale proteste viitoare – Putin și-a spus, pe fondul tot mai aspru al efectului sancțiunilor economice, că rușii vor începe să protesteze mai mult, așa că a decis să îi trimită dinainte la moarte.

De altfel, așa au perceput decizia lui Putin și rușii obișnuiți. Nu, oamenii nu au primit anunțul cu urale de bucurie ca și cum ar merge să lupte cu onoare pentru țară. Nu, oamenii nu au format cozi la sediile militare pentru înrolare, ci dimpotrivă, rușii au format cozi interminabile la frontiere pentru a fugi din propria țară, biletele de avion pentru Armenia sau Turcia s-au epuizat rapid și la prețuri astronomice, iar cel puțin două centre rusești de înrolare în armată au fost atacate cu cocktailuri Molotov. Reacțiile oamenilor care nu vor să fie „carne de tun” pentru o miză pe care nici nu o susțin și nici nu o înțeleg s-au răspândit foarte rapid în Rusia, doar după prima zi de la anunțul lui Putin înregistrându-se aproximativ 1.500 de arestări la protestele împotriva mobilizării. 

Dar lucrurile nu se opresc la anunțul rostit de Putin în care le-a transmis rușilor că trebuie să îngroașe rândurile armatei și implicit ale victimelor rezultate în urma „operațiunii militare speciale”. Există deja semnale clare că mobilizarea parțială este doar o figură de stil pentru public și că în secret, ordinul de mobilizare este unul general. În buna tradiție moscovită, ordinul are și un paragraf secret, iar sintagma „mobilizare parțială” lipsește. Asta înseamnă că surprizele negative pentru ruși nu se opresc aici. Putin, odată ce a apucat pe cărările negre ale crimei, nu se va răzgândi, ci dimpotrivă, va merge înainte trăgând după el întreaga Rusie.

Încă ceva, Vladimir Putin și ceilalți lideri de la Kremlin se bazează pe faptul că depozitele armatei ruse sunt pline de muniție și pe imaginea armatei ruse care strivește orice în calea sa. Ucrainenii au meritul uriaș de a ne fi arătat că armata rusă este departe, foarte departe de a fi invincibilă. Primul semn l-am observat de la începutul invaziei, când rușii nu au fost în stare să impună supremația aeriană în teritoriile pe care le bombardau și jefuiau. Pentru o armată care pretinde că ar fi printre cele mai bune de pe glob, să nu se poată impune aerian într-un conflict pentru care s-a pregătit intens – acesta este un semn clar că imaginea pe care o proiectează nu mai cadrează deloc cu realitatea. Al doilea semn a fost incapacitatea militară a Rusiei de a-și îndeplini propriile obiective – capturarea Kievului în mare viteză, impunerea unei conduceri „prietenoase” față de Moscova. Apoi, ceea ce se întâmplă pe frontul din Ucraina arată că armata rusă are mari carențe cu tehnologia de mare precizie și bombardează în aceeași manieră în care o făcea Armata Roșie în urmă cu opt decenii. Liniile de comandă suferă, incompetența și amatorismul sunt rezultatul unui aspect pe care multă lume nu l-a luat în calcul: armata rusă este roasă de viermele corupției. După ce toate aceste aspecte au ieșit la iveală, nu e de mirare că rușii protestează față de ordinul de mobilizare.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Replica dură a lui Zelenski la „provocarea” lui Putin: „Un tâmpit”

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

Deputatul PNL Alexandru Muraru: Crin Antonescu este o „propunere serioasă” de candidat la Președinția României

PNL anunță reluarea negocierilor cu PSD și UDMR. Muraru: „Prioritatea e să formăm această coaliție.” Ce spune despre USR

Partenerii noștri