Scandalul din fotbalul european (“Superliga”) și o bulă speculativă puțin comentată!
La noi există o vorbă: gura păcătosului adevăr grăiește. Unul dintre promotorii “Superligii europene de fotbal” a spus, între altele, ceea ce indică, fie și în mod implicit, o sursă a necazurilor din fotbalul european; spunea respectivul adept al Proiectului că, în lipsa Superligii, nu s-ar mai putea face transferuri spectaculoase, care să privească pe un Halland, un Mbappe, un Sancho--fiindcă sumele implicate (suma de transfer, comisioane, salarii, bonusuri) ar fi imposibile pentru condițiile actuale.
Pentru condițiile actuale se poate invoca Pandemia, cu tribune goale, adică pierderi de venituri din bilete și alte vânzări; sunt de menționat impactul crizei economice ca și efecte ale crizei financiare izbucnite acum mai bine de un deceniu. Dar o problemă este trecută parcă sub tăcere în discuție; mă refer la bula speculativă din fotbalul european, care a dus salarii și bonusuri practicate de cluburile mari în stratosferă. Din goana nebună după victorie cu orice preț iar, în cazul unor cluburi, prin infuzie masivă de resurse de la miliardari din afară Europei (din SUA, Rusia, potentați arabi, etc), s-a creat o cursă spre cer, cu salarii ce au dapășit inimaginabilul pentru cei obișnuiți cu fenomenul fotbalistic normal. Spun normal, întrucât fotbalul este mult mai mult decât un fenomen judecat prin repere economice, câștiguri pecuniare; fotbalul, ca sport, este un fenomen social, cultural, cu puternice dimensiuni identitare, afective. Fotbalul înseamnă tradiție și memorie individuală și colectivă, istorie, prezent și viitor (ca perspectivă). Grupuri mari și mici de fani sunt atașate de cluburi, care exprimă ethosuri locale și naționale, identități ce contribuie la statornicie, rădăcini, sentimente, aspirații. Și stadioane faimoase întră în tablouri identitare izbitoare. Nu întâmplător se remarcă că relația între cluburile serioase și fani este ombilicală, organică. Nu aiurea în Germania există regula lui 50+1%, ce spune că un club trebuie să dețină cel puțin acest procent de control decizional. Din nefericire, când proprietari de fonduri de risc, de investiții, oamenii de afaceri, se implică în fotbal, urmărirea profitului poate deveni obsesivă și se uită de fotbal ca fenomen sportiv, social și identitar, legat de merit sportiv. O superligă cu 15 membri fondatori permanenți (din 20), este o inițiativă ce rupe fotbalul de spiritul competițional autentic, de ethos și merit sportiv (Arsenal și Tottenham, de pildă, nu se numără printre câștigătoarele Champions League de-a lungul timpului).
Superliga ar fi în fapt și un bailout mascat pentru cluburi supraîndatorate! JP Morgan, o bancă mare de investiții, punea la bătaie o garanție de cca 5 miliarde dolari pentru Superligă, cu avansuri inițiale de 200-300 miliarde pentru fiecare dintre cluburile participante. S-ar fi asigurat veniturile de profitabilitate anuală prin drepturi de televizare. Adică, ar fi plătit fani worldwide pentru acest spectacol/entertainment global–cu venituri așteptate se pare duble față de cele asigurate acum de UEFA. Superliga ar fi drenat din resursele pentru alte cluburi europene. În plus, ar distruge un sistem competițional piramidal având un principiu sacru: că și un club modest la un moment dat poate ajunge un club de top.
Este incredibil cum șefi de cluburi europene, care cunosc istoria acestui sport, s-au angajat în acest demers sfidând proprii susțînători, fani, standarde de fairplay, spiritul sportiv . Există, este drept, o problemă financiară enormă, de supraîndatorare, dar ei trebuie să admită că au greșit când s-au lansat într-o goana nebună după superjucatori, într-o competiție inechitabilă față de alte cluburi --când numai banii, profiturile, dictează și nimic altceva. Într-o lume răvășită de pandemie și criză economică, de schimbări climatice, când se caută repere morale și regăsirea spiritului de solidaritate, unii șefi de cluburi au în minte numai logica “sauve qui peut’ (se salvează cine poate), par totalmente desprinși de lumea economică, socială și politică înconjurătoare.
Lupta de acum este pentru sufletul și mintea, rațiunea de a fi, ale fotbalului european, ale sportului. Sportul profesionist nu se poate rezuma numai la bani. Trebuie să ai bani pentru a plăti salarii și acoperi alte cheltuieli operaționale, dar contează cum o faci. Este de reținut că cluburile germane și franceze invitate în acest proiect au spus NU. Și că cele mai multe cluburi care au acceptat proiectul Superligii initialmente s-au retras văzând furia fanilor și reacții în lumea socială și politică.
Argumentul unora că Superliga ar răspunde unor cerințe, tendințe, nevoii de entertainment, că tinerii nu ar mai gustă fotbalul pe model clasic, este ridicol, cum s-ar zice în spaniolă, “una tonteria”.
Morala este multiplă și pentru fotbalul românesc. Voci autohtone afirmă laolaltă cu voci europene, și o fac cu temei, că s-au creat divizări fatale în lumea fotbalului în ultimele două decenii, mai ales pe axa Vest-Est și care ilustrează decalaje economice adesea copleșitoare. Și UEFA a jucat aici un rol neinspirat. Dar se remarcă insuficient că și la noi conduită unor patroni ignoră tradiții și identități sportive, că destinele unor echipe sunt ghidate numai de dorința de a se face bani cu orice preț, că nu se investește în fotbal în mod serios, nu se dezvoltă cluburi cu echipe de juniori și copii; că banii câștigați din transferul unor jucători în străînătate nu sunt utilizați în principal pentru sprijinrea fotbalului autohton. Și mai ales, nu se acceptă, înțelege, fotbalul că fenomen social.
Fotbalul românesc are nevoie de revenirea unor echipe cu tradiție, de brand-uri cu rezonanță, cu identitate, iubite de oameni/fani. Este nevoie de promovarea spiritului de corectitudine și fairplay în fotbal, de arbitraje corecte (regulă VAR trebuie introdusă); fotbalul nu trebuie să fie o simplă pușculița de bani, pentru unele personae.
Performanțe la nivel de cluburi și la nivelul echipelor naționale vor reveni la cote superioare pe măsură ce cluburile noastre, cu sprijin privat, sau public, în parteneriat public-privat, se vor înalta din nou. Și regulamentele interne trebuie să promoveze, în litera și spirit, principii de corectitudine, fair-play, șanse egale, meritul sportiv.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News