Live

Alegerile din PNL și alegerea mea: o singură echipă

Sebastian Burduja Data publicării:
Sebastian Burduja. Sursa foto: Arhiva personală/ Sebastian Burduja

Pe cât de puternică este democrația internă a partidelor românești, pe atât de puternică este democrația României. Și avem nevoie de o democrație solidă nu doar pentru a sancționa abuzuri precum cele care au scos în stradă milioane de români în 2017-2018, ci și pentru că fără domnia legii vom rata cea mai mare șansă a țării într-o generație: peste 80 de miliarde de euro pentru dezvoltarea României. Sunt bani europeni prin care putem recupera distanța față de Vest până în 2030 și putem aduce acasă milioanele de români alungați de lipsa locurilor de muncă, a infrastructurii și a speranțelor de mai bine.

Mă voi referi în cele ce urmează doar la Partidul Național Liberal, din care fac parte, dar am convingerea că aceste gânduri rezonează dincolo de PNL. De altfel, m-am hotărât să le scriu și pentru că am primit acest feedback de la cetățeni. Iar întâia datorie a unui om politic este să îi asculte pe cei pe care îi slujește. Politica este despre cetățeni, nu despre politicieni.

Context

Competiția din cadrul Partidului Național Liberal este sănătoasă și este bine că există, la toate nivelurile. Dar nu trebuie să acapareze agenda publică (pandemia, PNRR, reformele asumate sunt mult mai importante) și nici să ignore faptul că adversarii PNL și ai României liberale sunt în afara partidului, nu în interior. La fel de adevărat, nu trebuie să fie o luptă personală, despre X vs. Y, ci o competiție a viziunilor, principiilor și ideilor pentru viitorul Partidului Național Liberal și al României.

Dacă aplică aceste principii, PNL are șansa de a fi un exemplu pentru toate partidele și de a atrage alături, în arena publică, cetățeni dornici să se implice în schimbarea țării. Aceste alegeri vin și trec, dar cea mai importantă bătălie rămâne cea pentru dezvoltarea României. Pentru a o câștiga, PNL, cel mai important partid de dreapta al țării, este condamnat să rămână puternic și unit.

Alegerea mea și argumentele ei

Fără voia mea am fost, în ultima perioadă, asociat ambelor echipe ale candidaților anunțați. Au fost zile în care apăream dimineața într-o tabăra și seara în alta, în publicații diferite. Numele meu a fost inclus pe felurite liste și calcule, fără să mă întrebe nimeni nimic. S-au făcut afirmații publice privind apartenența mea la diverse grupuri. Nu le-am comentat în niciun fel și nici nu o voi face.

Realitatea este una singură și am spus-o public de fiecare dată: ca președinte al PNL Sector 1, principala mea responsabilitate este să îi ascult înainte de toate pe colegii mei, să mă consult cu ei și să asigur un proces decizional pe deplin democratic. Îi respect pe fiecare în parte și am încredere în judecata lor. Așa că nu am pozat, nu am folosit #teamX sau #echipaY, nu m-am poziționat public, chiar dacă presiunile au fost mari și presa mă întreabă de luni de zile „cu cine merg”. 

Sunt liberal prin convingere și structură. Am intrat în PNL când am împlinit 16 ani, fiind îndrăgostit de istoria acestui partid de patrimoniu, cel mai vechi partid parlamentar din Uniunea Europeană. Viața m-a purtat apoi pe căi neașteptate. Am avut șansa să studiez la Stanford și Harvard, apoi să lucrez la Washington la Banca Mondială, ca expert în dezvoltare.

După 12 ani în SUA, am revenit în țară pentru un vis și am construit cu o mână de oameni un startup politic care, în primăvara lui 2019, a fuzionat cu Partidul Național Liberal. De ce? Pentru că România avea și are nevoie de o dreaptă unită, singura capabilă să dezvolte țara, în parteneriat cu Președintele Iohannis. Pentru că ne-am regăsit uniți în valori, principii și doctrină. Și pentru că există liberali care au făcut treabă pentru comunitățile lor și mi-au câștigat respectul (și nu doar mie, ci și milioanelor de români): Ilie Bolojan, Emil Boc, Ioan Popa, Adrian Veștea și mulți alții.

Deloc întâmplător, valorile liberale m-au ajutat să îmi mențin echilibrul în toată această perioadă complicată: libertatea, dialogul, respectul pentru argumentele fiecărui om în parte. Am auzit cândva o anecdotă, despre Ionel Brătianu și Iorga în Parlament. Se pare că savantul l-a întrebat: „Ce să învățăm noi de la un inginer, domnule Brătianu?” Răspunsul a fost memorabil: „Măsura, domnule profesor, măsura!” Nu sunt inginer, dar știu că trecutul PNL are lecții vitale pentru prezentul și viitorul acestui partid.

Iar adevărul este că pe 26 septembrie vom fi din nou o singură echipă, indiferent de câștigători. Echipa Partidului Național Liberal. Lucrurile spuse nu se vor putea șterge cu buretele peste noapte, rănile se vor vindeca greu. Dar misiunea crucială de a guverna România în cel mai important moment din ultimii 30 de ani va trebui să învingă orgoliile și tentația de a plăti polițe. Nimic nu se poate fără unitate.

E timpul să conștientizăm că această competiție este, mai presus de personalități individuale, despre ce facem mai departe cu Partidul Național Liberal și cu România. Și știți ce? Conform statutului PNL, fiecare candidat la funcția de președinte trebuie să vină cu o moțiune care să răspundă exact la această întrebare dificilă. Cu această platformă, până la Congres, merge în filialele din țară și are șansa să convingă toți membrii PNL că merită încrederea și votul lor.

În baza acestor argumente, alegerea mea este fără echivoc: merg cu o singură echipă, echipa Partidului Național Liberal. De reținut că aceasta nu este o pledoarie pentru neutralitate din partea tuturor colegilor mei, așa cum nu este o judecată sau o critică a celor care s-au poziționat. Este alegerea lor. Iar aceasta este alegerea mea: o opțiune proprie, asumată. Iar farmecul democrației și miezul liberalismului este tocmai libertatea de a alege.

Ce urmează

Decizia mea a fost luată după consultarea și votul colegilor mei din conducerea PNL Sector 1, cărora le-am propus această cale. Le mulțumesc pentru curaj și verticalitate. Vom respecta milimetric statutul partidului, care prevede dezbaterea moțiunilor tuturor candidaților pentru președinția PNL, democratic, și supunerea acestora la vot.

Vom invita toți candidații la dezbateri cu Biroul Politic al PNL Sector 1, coordonatorii de zone și membrii din filiala noastră. Le vom adresa întrebări și vom face propuneri pentru a fi incluse în fiecare moțiune supusă votului. Vom decide obiectiv și fiecare delegat al PNL Sector 1 va vota, la congresul din 25 septembrie, așa cum îi dictează conștiința și principiile. Și, în același spirit liberal, fiecare coleg din filiala PNL Sector 1 are și va avea libertatea – dar și răspunderea – de a alege cea mai bună cale pentru PNL și pentru România. Până acum, avem doi candidați: Ludovic Orban și Florin Cîțu. Așteptăm cu interes viziunea domniilor lor pentru Partidul Național Liberal, oferindu-le garanția că în PNL Sector 1 vom dezbate fiecare detaliu, într-un exercițiu democratic ca la carte. Nu pentru că e ușor, ci pentru că așa e corect.

La un nivel minim, mă aștept ca cei care își asumă conducerea celui mai mare partid de dreapta din România să aibă răspunsuri pentru următoarele întrebări:

• Cum atragem buni profesioniști înspre politică și înspre PNL? Cum îi motivăm și ce perspective de carieră politică le oferim? Pe ce criterii? Cum implementăm meritocrația și principiul „omul potrivit la locul potrivit”?

• Cum generăm politici publice liberale ancorate atât în nevoile României, cât și în inovările occidentale („nudging”, zone metropolitane, GovTech etc.)? Ce facem cu think tank-ul PNL, Institutul de Studii Populare? Cum îl creștem? Ce programe de formare vom avea pentru membrii și simpatizanții noștri?

• Cum facem tranziția de la modelul subvențiilor generoase de la stat la sistemul donațiilor transparente, de la cât mai mulți cetățeni la firul ierbii? Pe când o platformă online pentru încasarea cotizațiilor și donațiilor?

• Cum și când vom digitaliza organizarea filialelor și votul membrilor PNL? Cum vom implica membrii în procesele decizionale, la nivelul fiecărei comunități, înțelegând că all politics is local, iar un partid puternic se construiește de jos în sus?

• Cum îmbunătățim mecanismele de comunicare în offline și mai ales în online, atât cele interne, cât și cele pentru publicul larg? Cum combatem știrile false ale competitorilor? Cum poziționăm marile teme liberale (sprijinirea mediului privat, investiții în infrastructură, dezvoltare urbană și regională, descentralizare, debirocratizare etc.), înlocuind fumigenele socialiste care au acaparat agenda publică?

În următoarele săptămâni, voi oferi în spațiul public câteva soluții proprii pentru toate aceste provocări. Cert este că fiecare funcție, politică sau publică, este vremelnică. Suntem trecători, iar istoria ne învață că cei care aleargă doar după glorie sfârșesc prin a fi uitați de toată lumea, pentru că nu apucă să ridice nimic trainic.

Am convingerea că România nu mai are timp pentru bătălii, răzbunări sau dezbinare. Avem în mâinile noastre cea mai înaltă misiune, în cel mai important moment din toată istoria recentă: aceea de a ne sluji țara. De a construi viitorul copiilor noștri, luând drept exemplu trecutul înaintașilor noștri. 

Revenind la Brătieni și reperele pe care ni le-au lăsat moștenire, închei prin cuvintele lui Ionel Brătianu despre Ion C. Brătianu, părintele fondator al Partidului Național Liberal și al României moderne: „De la tatăl meu am primit o mare învățătură. El ne zicea: în chestiunile mari să judeci cu inima; eu nu te înșală acolo unde mintea poate să se întunece.” Să luăm aminte și să ne ridicăm la înălțimea faptelor lor.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sebastian Burduja: „România astăzi nu are suficientă energie, pur și simplu”

Burduja: Românii cu un consum mai mare de 300 kWh vor plăti mai puțin la curent

Nuclearelectrica a semnat cu un consorțiu de companii din SUA, Canada și Italia contractul pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

Cum stă România cu depozitele de gaze în această iarnă. Anunțul ministrului Energiei

Partenerii noștri