Live

10 măsuri pe care PSD nu le-a luat pentru agricultură

Sebastian Cernic Data publicării:
Senatorul USR Sebastian Cernic. Foto: Facebook

Este din ce în ce mai clar că PSD nu se pricepe la agricultură, ci doar la combinații cu banii din agricultură. Pentru fermierii români nu găsește niciodată PSD soluții, dar pentru prietenii familiei Stănescu se schimbă și legi peste noapte, ca profiturile să fie cât se poate de consistente.

Uitați-vă la ministrul Florin Barbu. Anunță 10 măsuri pentru agricultori de parcă ar fi cele 10 porunci sau cele 10 minuni ale lumii. În realitate, sunt 10 puncte dintr-un simplu pliant electoral pentru un PSD care a îngropat cu bună-știință agricultura românească.

Mai bine ne spunea de ce nu a făcut nimic PSD în ultimele două decenii, cât timp a controlat acest minister, pentru a salva cel mai mare atu al țării. De ce nu a modernizat agricultura, ci a devalizat-o? Cum a devalizat-o? Uitați doar două exemple recente: Casa de Comerț Unirea s-a dovedit doar o schemă de sifonat bani publici, iar Programul Tomata, care a înghițit 100 de milioane de euro, ne-a transformat în principalul importator de roșii din Turcia. Lista prostiilor PSD e mult mai lungă!

Cei din PSD au îngropat liceele agricole, ei au permis distrugerea sistemului de irigații, ei au forțat oamenii bine pregătiți să plece din țară la cules de căpșune și sparanghel, au vândut la fier vechi tot ce încă mai funcționa în acest domeniu strategic pentru România. Acum, tot ei au tupeul să se laude cu ce vor face în 2024. Anul 2024 este an electoral. Cine îi mai crede? Poate doar pilele lor angajate prin tot felul de funcții bine plătite, de exemplu la Casa de Comerț Unirea, sau cei care iau milioane de euro subvenții pentru stuf.

Realitatea este că agricultorii români nu își mai pot câștiga o bucată de pâine și un trai decent prin munca lor. Sunt nevoiți să vină cu bani de acasă pentru a nu lăsa pământul în pârloagă, iar PSD tot crește taxele și impozitele.

Iată 10 măsuri pe care nu le-au luat PSD și PNL și care ar fi fost benefice fermierilor români:

  1. Nu au virat subvențiile la timp. Pentru că nu au virat fondurile la timp, zeci de mii de fermieri s-au îngropat în datorii și au intrat în faliment;
  2. Nu au păstrat neschimbate taxele și impozitele. Au crescut taxele, impozitele, accizele, costurile la asigurări și RCA-uri. PSD și PNL nu s-au interesat să lase bani agricultorilor să poată să are, să semene și să culeagă, ci au băgat mâna adânc în buzunarul producătorilor;
  3. Nu au dat despăgubiri fermierilor care au suferit în ultimii ani de pe urma vremii proaste - secetă sau inundații;
  4. Nu au făcut investiții în infrastructura agricolă, lăsând, de exemplu, ca rețeaua de canale și conducte de irigații să ajungă o ruină. S-o fi tras în poză Daea, Dragnea și Dăncilă la tot felul de instalații, dar pământul nu a văzut apă nici după 10 ani;
  5. Nu au elaborat și nu au implementat programe eficiente de sprijinire a micilor fermieri, inclusiv acces la credite avantajoase și programe de instruire și consultanță. Au preferat, în schimb, să bage milioane în gaura numită Casa de Comerț Unirea, iar prin Programul Tomata și Usturoiul au sifonat bani și au bulversat prețurile din piață;
  6. Nu au sprijinit învățământul agricol, au lăsat, literalmente, liceele agricole să moară. România nu mai are specialiști în acest domeniu, sprijinirea acestor școli ar putea readuce România pe harta agricolă a Europei;
  7. Nu au încurajat cooperativele agricole și asociațiile de producători pentru a spori puterea de negociere a fermierilor în fața distribuitorilor și procesatorilor. Ei au virat, de câte ori au putut, banii către latifundiari - rechinii care sponsorizau campaniile electorale;
  8. Nu au sprijinit accesul fermierilor români și al produselor românești pe piețele internaționale prin negocierea de acorduri comerciale avantajoase;
  9. Nu au asigurat funcționarea sistemul de asigurări agricole pentru a proteja fermierii împotriva riscurilor asociate cu condițiile meteorologice nefavorabile și alte calamități naturale;
  10. Nu au luat măsuri eficiente pentru a preveni practicile neloiale și a asigura un mediu concurențial echitabil pentru fermieri.

PSD nu se pricepe la agricultură, doar la combinații, cum e cea a lui Paul Stănescu. Iar acum, când s-au trezit cu fermierii la porțile Guvernului, au scos repede o broșură. Din păcate, este foarte târziu. Oamenii sunt disperați. Mulți deja au intrat în faliment.

La Ministerul Agriculturii am avea nevoie de un tehnocrat, nu de un politruc garantat de Daea și Ciolacu. Nu de cineva care să stea cu ochii pe sondaje și strategii politice. Nici de cineva care să fie zilnic prin păpușoi, ci să aibă putere de negociere la Bruxelles, să aducă bani și să implementeze politici europene la noi în țară. Să modernizăm agricultura românească!

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion: „Noul guvern este la fel de ilegitim ca președintele Klaus Iohannis”

Propunerea PSD pentru Ministerul Justiției este Radu Marinescu. Ciolacu: „Eu vreau o Românie cu zero corupție”

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

Partenerii noștri