Video Vremea se răcește puternic. Avertizări meteo cod portocaliu și cod galben pentru ninsori și viscol puternic
După cele câteva zile cu temperaturi de primăvară, vremea se strică de duminică seara și trece în extrema cealaltă. În zonele montane în special, va ninge și va viscoli puternic, dar vântul se va face simțit și în alte zone ale țării, inclusiv în București. Temperaturile vor scădea simțitor și se vor apropia de normalul acestei perioade.
Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a explicat la Digi24 cum va fi vremea în următoarele zile:
Zonele în care sunt așteptate ninsori de Crăciun
Vremea se înrăutățește: ploi, ninsori și temperaturi de până la -14 grade. Cum va fi în weekend
Avertizare meteo: ploi și ninsori, în toata țara. Zone din trei județe, vizate de un cod galben
Meteorologii anunță vreme caldă
Vremea se schimbă radical din weekend. Când vom avea temperaturi de 16°C
VIDEO: Cupolă de aer polar peste România. Cum va fi vremea
Vremea se schimbă radical
Ierni blânde cu temperaturi ridicate. Meteorologii anunță că nu vom avea zăpadă în toată țara, în perioada sărbătorilor
Cum va fi vremea de sărbători. Meteorologii au făcut deja primele estimări
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o avertizare cod portocaliu de intensificări susţinute ale vântului, viscol puternic şi vizibilitate redusă, în zece de judeţe, în intervalul 24 ianuarie, ora 22:00 - 25 ianuarie, ora 10:00.
În intervalul menţionat, la altitudini de peste 1.800 m, în Carpaţii Meridionali vor fi intensificări susţinute ale vântului, cu rafale de peste 100-120 km/h, va ninge moderat cantitativ, iar ninsoarea va fi puternic viscolită şi vizibilitatea va scădea sub 50 m.
Avertizarea cod portocaliu este valabilă în judeţele Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.
Zonele vizate de cod galben de viscol și ninsoare
De asemenea, meteorologii au emis o avertizare cod galben de intensificări ale vântului, ninsori viscolite şi local moderate cantitativ, tot în zece de judeţe, în intervalul 24 ianuarie, ora 22:00 - 25 ianuarie, ora 10:00.
În intervalul menţionat, în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 80-90 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, rafalele vor depăşi 100 km/h şi va fi viscol.
Temporar va ninge în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, iar la altitudini de peste 1.800 m, ninsorile vor fi moderate cantitativ (în general 15-20 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă consistent.
În Banat, vor fi perioade în care rafalele vântului vor depăşi 55-65 de km/h şi izolat 70 km/h. Spre dimineaţă, în regiunile vestice ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.
Avertizarea Cod galben este valabilă în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Arad, Bihor, Sălaj, Alba, Cluj, Covasna şi Buzău.
Cum va fi vremea luni
În plus, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de intensificări ale vântului, în intervalul 25 ianuarie, ora 10:00 - 25 ianuarie, ora 22:00.
În intervalul menţionat, vor fi intensificări temporare ale vântului în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 45-55 km/h, iar la munte, precum şi în regiunile nord-vestice, centrale, sudice şi sud-estice vor fi intervale în care rafalele vor depăşi 55-65 de km/h şi, izolat, 70 km/h.
În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1.800 m, rafalele vor depăşi 80-100 km/h. Temporar va ninge în zona de munte şi pe arii restrânse în regiunile intracarpatice, precizează ANM.
Prognoza meteo pentru București
În București, începând de duminică seara, de la ora 22:00 și până luni, 25 ianuarie, ora 10:00, cerul va avea înnorări, iar în dimineața zilei de luni, va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 3-5 grade.
De luni, 25 ianuarie, de la ora 10:00 și până seara, la ora 22:00, vremea se va răci la București, însă valorile termice vor fi în continuare mai mari decât mediile climatologice ale perioadei, astfel maxima va fi de 7-8 grade. Cerul va fi temporar noros și îndeosebi în prima parte a zilei va ploua slab. Vântul se va intensifica treptat după-amiază și seara, când va atinge la rafală viteze în jurul a 55 km/h.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News