Live

Schimbare bruscă a vremii. De la temperaturi cu 6 grade mai mari decât media, la zile mai friguroase decât normalul lunii ianuarie

Data publicării:
Zăpadă în București Foto: Inquam/Octav Ganea

Revine iarna din această noapte. Urmează trei zile de ninsori, viscol și polei. Vizată este jumătatea de sud a țării. Atenționarea intră în vigoare la ora 23.00. Meteorologii avertizează că și temperaturile vor scădea drastic.

„În zonele mai joase din țară, inclusiv în Capitală, pe parcursul acestei nopți și mâine vom putea să discutăm de un strat de până la 15-20 de centimetri, dar în zona montană, unde va ninge, stratul va mai crește și deja la Bâlea Lac înregistrăm 166 de centimetri”, a spus la Digi24 Elena Mateescu, directorul general al ANM.

„Începutul săptămânii viitoare aduce ploi și lapoviță care vor favoriza fenomenul de polei. De asemenea, intensificările de vânt cu rafale în zonele mai joase, iar la munte la altitudini mai mari va fi viscol”, a adăugat ea.

„Ceea ce e de remarcat e și regimul de temperaturi, de la o primă săptămână a lunii ianuarie foarte călduroasă, care a adus o abatere termică pozitivă de 6,1 grade Celsius față de normal, discutăm până spre finele celei de a doua decade a lunii ianuarie de valori sub ceea ce ar fi normal pentru aceste săptămâni. Iar finele săptămânii viitoare e posibil să fie chiar mai coborâte, sub minus 12-13 grade Celsius în zone depresionare din estul Transilvaniei și chiar în Moldova. Inclusiv în Capitală e posibil să consemnăm valori sub minus 8 grade Celsius la nivelul minimelor, iar maximele destul de coborâte, 1, 2 grade cel mult”, a spus ea.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Astăzi este solstițiul de iarnă 2024 și cea mai lungă noapte din an. Din 21 decembrie, crește durata zilelor

Solstițiul de iarnă 2024. Când este cea mai lungă noapte din an

Iarnă fără contracte de deszăpezire. Soluția găsită de unii primari pentru a face economie la buget. „E o idee bună, dacă nu ninge”

Urmările episodului de iarnă severă: acoperișuri smulse de vânt, copaci doborâți și drumuri închise

Partenerii noștri