Live

Record de temperatură în regiunea arctică. Climatolog: „E un efect de cascadă și se amplifică până când nu mai putem ține pasul”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Tundra siberiană se topește din cauza temperaturilor în creștere, iar ample incendii de vegetație au izbucnit în zonă. În prima jumătate a anului, temperaturile au fost cu 5 grade peste medie. Cel mai grav a fost în iunie, când au fost cu 10 grade peste temperatura obișnuită a lunii. Uluitor a fost că la polul global al frigului, orașul Verhoiansk, termometrele au indicat 38 de grade Celsius pe 20 iunie, potrivit agenției meteorologice mondiale.

În prezent, sute de mii de hectare de vegetație sunt în flăcări, iar amploarea incendiilor este direct legată de caniculă.

În paralel, în arhipelagul norvegian Svalbard, situat foarte aproape de Polul Nord, a fost doborât recordul de temperatură care data de acum 41 de ani. Au fost înregistrate 21,7 grade Celsius, în condițiile în care temperatura normală în această perioadă este de 5-8 grade Celsius. Acolo se află și rezerva globală de semințe, care să ajute omenirea să se reconstruiască după o eventuală apocalipsă.

Din păcate, nu e un fenomen izolat. Dacă vorbim de Svalbard, din 2016 au început să se inunde acele încăperi, pentru că solul care are trebui să fie permanent înghețat, permafrostul, a început să se dezghețe. E vorba nu de un eveniment punctual, ci de o serie. Și tendința de încălzire în zona arctrică este de mai mult de două ori tendința de încălzire globală”, a spus la Digi24 climatologul Roxana Bojariu.

Ea a spus că au fost făcute lucrări care să repare și să aducă îmbunătățiri încăperilor în care sunt depozitate rezervele de semințe ale omenirii.

Bojariu spune că temperaturile ridicate din Siberia, urmate de incendii, au dus la creșterea poluării.

Acel sol care ar trebui să fie înghețat tot timpul s-a dezghețat și atunci un rezervor mare de petrol a deversat în zona râurilor din Siberia și poluarea a fost puternică, la începutul acestei veri”, a spus ea.

Bojariu spune că oamenii care trăiesc în aceste regiuni încep să se mute, deoarece, pe lângă dezghețarea permafrostului, au loc și eroziuni ale coastelor pe care trăiesc comunități întregi, furtuni și inundații.

Arctica este un semnalizator, pentru că acolo procesele de încălzire se produc mult mai rapid și cu intensitate mai mare decât în alte zone ale lumii”, spune Bojariu.

Climatologul spune că aceste schimbări climatice au la bază intervenția omului în natură.

Poate fi demonstrat științific că aceasă încălzire e datorată activității umane, care a intensificat efectul de seră prin eliberarea de dioxid de carbon, de metan, de gaze care funcționează reținând mai multă căldură în sistem”, explică Bojariu.

Lucrurile au un efect de cascadă și se amplifică din ce în ce mai mult, până când practic nu mai putem ține pasul cu aceste schimbări”, adaugă ea, arătând că temperaturile ridicate din Arctica afectează întreaga planetă.

Editor web: Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Norvegia transferă peste 200 de milioane de dolari Ucrainei. Unde vor merge banii

Norvegia a câștigat Campionatul European de handbal feminin 2024

Încă trei avioane de vânătoare F-16, cumpărate de la Norvegia, au aterizat azi în România

Planul controversat de reîngheţare a Arcticii. Costă 6 miliarde de dolari și ar putea avea „consecinţe grave neprevăzute”

Partenerii noștri