Live

Ploi și vânt puternic în toată țara. O informare meteo de vreme rea a intrat în vigoare în această dimineață

Data publicării:
Ploi și vânt puternic în toată țara. FOTO: Profimedia Images

Ploile și vântul puternic cuprind toată țara. În urmă cu puțin timp a intrat în vigoare o informare meteo de vreme rea. Meteorologii anunță precipitații abundente și rafale de vânt de până la 55 de kilometri pe oră.

Întreaga ţară se află de marţi până miercuri dimineaţa sub o informare de precipitaţii şi intensificări ale vântului, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Informarea a intrat în vigoare la ora 5.00 și va fi în vigoare până miercuri la ora 10.00 și vizează precipitaţii moderate cantitativ în jumătatea de est a ţării, unde şi vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45 - 55 km/h. Cantităţile de apă vor fi de 15 - 20 litri/mp şi izolat peste 25 litri/mp.

În intervalul menţionat, vremea se va menţine închisă şi în Bucureşti, iar temporar va mai ploua slab. Vântul va sufla moderat ziua, însă noaptea va slăbi în intensitate. Temperatura maximă va fi de 13 - 14 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 5 grade Celsius. 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vreme instabilă în toată țara, în acest weekend. Opt județe, sub alertă cod galben de vânt și ninsori

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Meteorologii au anunțat prognoza meteo pentru ultimele zile din 2024

Cum va fi vremea de sărbători. Estimările meteorologilor pentru următoarele patru săptămâni

HARTĂ Cod portocaliu de viscol. Zonele în care viteza vântului ajunge la 120 de kilometri pe oră

Partenerii noștri