Live

Vreme rea în jumătate de țară. La munte ninge abundent și se circulă greu. Porturile la Marea Neagră, închise din cauza vântului

Data actualizării: Data publicării:
Este alertă de vreme rea în jumătate de țară, în timp ce la munte ninge și viscolește. FOTO: Facebook DRDP Craiova

Este alertă de vreme rea în jumătate de țară, în timp ce la munte ninge și viscolește. Se circulă în condiții de iarnă în Sibiu și Covasna, iar pe șoseaua spre munte drumarii au ieșit cu zeci de utilaje. Un drum din județul Brașov a fost blocat mai multe ore pentru vehiculele de peste 3,5 tone, cauza ninsorii și a vântului puternic. Porturile la Marea Neagră sunt închise din cauza vântului puternic.

ACTUALIZARE 13.20 Toate porturile de la malul Mării Negre au fost închise, luni, din cauza vântului puternic.

În Dobrogea, estul Munteniei, sud-estul Moldovei, vestul şi sudul Olteniei şi în sudul Transilvaniei vântul suflă cu 55...65 km/h, potrivit ANM. 

ACTUALIZARE 13.10 Au fost ridicate restricţiile de tonaj (de peste 3,5 tone) impuse pe DN 73A, tronson kilometric 0 - 19+918 metri, între localităţile Râşnov şi Predeal, judeţul Braşov, a anunțat centrul Infotrafic.

Poliţiştii precizează că a fost scos în afara carosabilului şi TIR-ul care a derapat la kilometrul 3.

ACTUALIZARE 11.10 DN 73 A este închis pentru autovehiculele cu masa totală mai mare de 3,5 tone.

„Traficul rutier este restricţionat pe DN 73 A pentru vehiculele cu masa totală mai mare de 3,5 tone, pe sectorul de drum în cuprins între localităţile Predeal şi Râşnov, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile (ninsoare abundentă)”, anunţă Poliţia judeţeană Braşov. Conform sursei citate, restricţiile de circulaţie sunt în vigoare până la ora 12.00.

ACTUALIZARE 09.50. Un drum din județul Brașov este blocat din cauza ninsorii și a vântului puternic, iar mai mulți copaci au fost doborâți pe șosea.

Pe DN73  dinspre Predeal spre Râșnov, un TIR a derapat încă de la ora 4.00. TIR-ul are cauciucuri de iarnă, dar în zonă ningea abundent, iar drumul nu era deszăpezit. Șoferul încă așteaptă pe cineva care să îl ajute, transmite corespondentul Digi24, de la fața locului.

Drumul e blocat de copacii căzuți.

În zonă s-a depus strat consistent de zăpadă și ninge abundent.

Știrea inițială:

Meteorologii spun că ploile puternice din sudul țării sunt binevenite, în condițiile secetei. Până diseară la ora 20.00 este în vigoare și un cod galben de vânt în 22 de județe.

Luni dimineață, temperaturile variază între minus 10 grade Celsius la Vârful Omu și 9 grade Celsius la Mangalia.

Duminică, meteorologii au anunțat că vremea se răcește brusc și au emis un cod galben de ninsori, care a intrat în vigoare în timpul nopții. Ei au anunțat că la munte se va depune strat de zăpadă, care în unele zone va fi consistent. Sunt vizate zone din Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură. Codul este în vigoare până luni seară.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Vreme instabilă în toată țara, în acest weekend. Opt județe, sub alertă cod galben de vânt și ninsori

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Meteorologii au anunțat prognoza meteo pentru ultimele zile din 2024

Cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic. Care sunt zonele afectate și cum va fi vremea în Capitală HARTĂ

Partenerii noștri