Live

HARTĂ. Cod roșu de ploi torențiale. Vremea rea se extinde în zonele deja inundate și măturate de viituri

Data actualizării: Data publicării:
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis Cod portocaliu și Cod galben de inundații. Foto: Cornel Putan/Inquam Photos

Meteorologii au emis o avertizare Cod roșu de ploi însemnate cantitativ și averse pentru județele Mehedinți, Caraș Severin și pentru zona de munte a județelor Gorj și Hunedoara. Avertizarea este în vigoare până sâmbătă la ora 12.00.

Potrivit meteorologilor, de vineri la ora 12.00, timp de 24 de ore, în județele Mehedinți, Caraș-Severin și zona de munte a județelor Gorj și Hunedoara, vor fi averse torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50...70 l/mp și izolat vor depăși 80 l/mp.

De la ora 10.00 a intrat în vigoare și un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, cantități însemnate de apă.

Până sâmbătă la ora 12.00, în jumătatea de vest a Olteniei, sudul Banatului, zona Carpaților Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.

Tot în acest interval, este în vigoare și un cod galben de instabilitate atmosferică.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Crișana, nordul Banatului, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Moldovei și estul Olteniei. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pentru scurte intervale de timp și în restul teritoriului. Vremea va fi în general instabilă și în zilele următoare.

 

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertizare ANM: Cod galben de ceață în zone din 23 de județe, luni seară

Cum va fi vremea în țară, până pe 12 ianuarie. Meteorologii au emis prognoza meteo pe următoarele două săptămâni

Avertizare meteo: rafale de vânt de până la 90 km/h și viscol. Care sunt zonele vizate

Noi avertizări de vreme severă. Cod portocaliu de viscol la munte și vânt puternic pe litoral

Partenerii noștri