Live

Cum va fi vremea la mare și la munte din 15 septembrie până la sfârșitul lunii. Când începe să ningă la munte, potrivit ANM

Camelia Sinca Data actualizării: Data publicării:
Cum va fi vremea la mare și la munte din 15 septembrie până la sfârșitul lunii. Foto Shutterstock

Urmează vreme ploioasă și temperaturi scăzute la mare și la munte. Mihai Huștiu, meteorolog Administrația Națională de Meteorologie (ANM), ne-a furnizat prognoza meteo pentru zonele de munte și litoral din 15 septembrie până la sfârșitul lunii.

Vremea se răcește din 14 septembrie la munte și la mare

“Estimarea noastră meteorologică pentru următoarea perioadă indică, la mare, dar și la munte, că tendința temperaturilor va fi în scădere. Dacă în primele zile ale lunii septembrie, chiar până vineri, pe 13 septembrie, vremea este încă bună, temperaturile pe litoral ajung acum chiar și la 27 de grade Celsius, începând cu mijlocul lunii, cam din 14 septembrie, vremea se răcește.

Va fi o răcire accentuată, care se va resimți, în primă fază, la munte. Temperaturile vor scădea semnificativ și vom avea o vreme de toamnă autentică, cu episoade numeroase de ploi.

Ploile vor începe de la finalul săptămânii, 14-15 septembrie, și vor continua toată săptămâna (perioada 16-23 septembrie) în toată țara, inclusiv în zonele de munte și pe litoral.

Săptămâna următoare așteptăm temperaturi maxime situate între 22-23 de grade pe timp de zi, 14-15 grade Celsius dimineața devreme”, a declarat pentru Digi24 Mihai Huștiu, meteorolog ANM.

Din 21 septembrie, pe crestele munților, la peste 2000 de metri altitudine, ar putea apărea primii fulgi de zăpadă

“Pe fondul răcirilor așteptate la acest final de săptămână, pe crestele munților, la altitudini înalte, peste 2.000 m, ne putem aștepta să apară trecător lapovița și ninsoarea”, a precizat meteorologul.

Începând cu 23 septembrie vremea se va încălzi și vor fi temperaturi mai ridicate față de normalul perioadei

“De obicei, luna octombrie vine cu o perioadă de stabilitate, din punct de vedere meteorologic. Încă din ultima săptămână a lunii septembrie, din 23-24 septembrie, vor urma perioade cu zile senine și vreme frumoasă, caldă.

Ne putem aștepta la temperaturi care trec peste pragul climatologic al unei zile de vară, respectiv peste 25 de grade Celsius. Într-adevăr, diminețile vor fi mai răcoroase, specifice zilelor de toamnă”, a transmis meteorolog Mihai Huștiu.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prima ninsoare în Capitală din acest sezon. Meteorologii anunță cum va fi vremea până la finalul săptămânii viitoare

Cum va fi vremea până pe 24 noiembrie, pe regiuni. Prognoză ANM pentru următoarele două săptămâni

Ce se întâmplă cu vremea în Capitală și la cat vor ajunge temperaturile. La sfârșitul săptămânii va ninge în București, potrivit ANM

HARTĂ Cod galben de vreme rea în mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate de ninsori „însemnate cantitativ” și ploi

Partenerii noștri