Live

Cod galben de ploi torențiale în peste trei sferturi din țară, până duminică seara

Data actualizării: Data publicării:
Cod galben de ploi Foto: Getty Images

Meteorologii au emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă până duminică seara în peste trei sferturi din ţară.

Astfel, în perioada 29 iulie, ora 12:00 - 31 iulie, ora 22:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată la deal şi la munte, local în Transilvania, Banat şi Oltenia, precum şi în noaptea de vineri spre sâmbătă (29/30 iulie) în Moldova şi nordul Dobrogei.

Pe parcursul intervalului de prognoză vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. De asemenea, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, local, cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 l/mp şi, izolat, 40 - 50 l/mp.

ANM precizează că, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată, mai ales în jumătatea de vest a ţării.

Foto: ANM

Codul galben de caniculă a fost, de asemenea, actualizat. Vineri și sâmbătă în vestul și în sudul țării valul de căldură se va intensifica și îndeosebi în după-amiaza zilei de sâmbătă (30 iulie) disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade.

Sâmbătă (30 iulie) disconfortul termic va fi ridicat, pe alocuri, și în restul teritoriului. Duminică (31 iulie) valul de căldură va persista local în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei.

Zonele vizate sunt Bucureștiul și județele Satu Mare, Dolj, Mehedinți, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Teleorman și Olt.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vreme instabilă în toată țara, în acest weekend. Opt județe, sub alertă cod galben de vânt și ninsori

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Meteorologii au anunțat prognoza meteo pentru ultimele zile din 2024

Cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic. Care sunt zonele afectate și cum va fi vremea în Capitală HARTĂ

Cum va fi vremea de sărbători. Estimările meteorologilor pentru următoarele patru săptămâni

Partenerii noștri