Live

Avertizări meteo de vreme rea: Jumătate de țară intră sub cod galben de ploi torențiale și vijelii

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: INQUAM PHOTO - Octav Ganea

Administrația Națională de Meteorologie a emis două coduri galbene de ploi torențiale și vijelii, valabile vineri și sâmbătă în nordul, vestul și centrul țării. 

COD GALBEN DE PLOI ȘI VÂNT

Un cod galben de vânt și ploi însemnate cantitativ intră în vigoare vineri, ora 12.00 și va fi valabil până vineri, ora 23.00.

În intervalul menționat, vântul va avea intensificări în Banat, Crișana, Maramureș, nord-vestul Transilvaniei și la munte, cu viteze în general de 50...70 km/h, iar la altitudini mai mari de 1700 m de peste 80...90 km/h.

În județul Maramureș, precum și în zona de munte a județelor Bistrița-Năsăud, Mureș, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad și Bihor, vor fi averse însemnate cantitativ și se vor acumula 20...30 l/mp și izolat peste 40...50 l/mp.

Temporar vântul va avea intensificări și în restul Transilvaniei, cu viteze în general de 40...50 km/h.

COD GALBEN DE VÂNT

Un cod galben de vânt intră în vigoare vineri, ora 23.00 și va fi valabil până sâmbătă dimineața, la ora 10.00.

În intervalul menționat, vântul va avea intensificări în zona montană, iar în primele ore și în nordul Crișanei, Maramureș, vestul Transilvaniei, cu viteze în general de 55...75 km/h.

La altitudini de peste 1700 m, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80...100 km/h.

Temporar vântul va avea intensificări și în restul Transilvaniei și al Moldovei, cu viteze în general de 40...50 km/h.

Cum va fi vremea în București

În Capitală, în același interval de timp, vremea va fi deosebit de caldă, astfel că temperatura maximă va fi de 27...28 de grade, iar cea minimă de 13...15 grade.

Cerul va fi temporar noros, iar noaptea vor fi condiții ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în a doua parte a intervalului, când la rafală se vor atinge viteze de până la 35...40 km/h

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cod portocaliu de viscol în zone din 14 județe. Care sunt zonele vizate de cod galben de vânt puternic și polei HARTĂ

Cum va fi vremea până pe 13 ianuarie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Cum va fi vremea de Crăciun în fiecare regiune a țării. Estimările meteorologilor pentru următoarele două săptămâni

Prognoza meteo pentru sărbători. Zonele în care sunt așteptate ninsori de Crăciun

Partenerii noștri