Live

Aproape toată țara intră sub cod galben de furtuni, iar temperaturile scad cu 10 grade. Când vine din nou canicula

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Meteorologii au emis noi alerte de vreme severă. Aproape toată țara va intra sub cod galben de vijelii. Sunt anunțate ploi torențiale, grindină, rafale de 70 km/h și cantități de apă de peste 40 de litri pe metru pătrat. Avem în vigoare și o atenționare de caniculă. Capitala și alte 14 județe rămân sub cod galben până la noapte. De mâine, căldura se domolește. Temperaturile vor pierde în jur de 10 grade.

Potrivit ANM, de la ora 17.00 și până mâine dimineață la ora 06.00, va fi instabilitate atmosferică în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea sudică a Moldovei.

Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii (rafale în general de 55...70 km/h), precum și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în celelalte regiuni.

Astăzi, sudul țării rămâne sub cod galben de caniculă, dar temperaturile vor coborî în weekend.

„Astăzi așteptăm începutul schimbării”, a spus la Digi24 Florinela Georgescu, director executiv ANM.

Ea adaugă că zilele normale vor aduce temperaturi apropiate de media lunii iunie, cu maxime care nu depășesc 30 de grade.

Temperaturile vor crește însă din nou de marți, când România va fi din nou sub un val de caniculă.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vremea se răcește brusc în nordul țării, iar la munte va ninge. Ce temperaturi se vor înregistra în primul weekend din 2025

Cum va fi vremea în țară, până pe 12 ianuarie. Meteorologii au emis prognoza meteo pe următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în noaptea de Revelion

Criza climatică globală a expus oamenii la încă șase săptămâni de caniculă periculoasă în 2024

Partenerii noștri