Live

ANM: Spre sfârşitul lunii noiembrie, lapoviţa şi uneori ninsoarea anunţă sosirea iernii

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images

Temperatura medie multianuală a lunii noiembrie nu mai depăşeşte 8 grade Celsius decât, poate, în zona litoralului, în timp ce la nivel de precipitaţii acestea vor fi în uşoară creştere faţă de octombrie, reiese din prognoza meteo pentru noiembrie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) și citată de Agerpres.

Ger în toată țara, meteorologii avertizează că vor fi până la minus 21 de grade. Foto: Guliver /Getty Images

Situată la hotarul dintre toamnă şi iarnă, luna noiembrie mai păstrează, cel puţin în prima sa decadă, caracteristici ale sezonului de toamnă, dar treptat, spre sfârşitul lunii, lapoviţa şi uneori ninsoarea anunţă sosirea iernii.

În nopţile senine, frigul este adesea pătrunzător, iar bruma şi îngheţul la sol sunt fenomene des întâlnite. Masele de aer umed şi cele reci continentale ce se deplasează dinspre Câmpia Rusă se întâlnesc adesea deasupra ţării noastre, astfel că vremea se menţine închisă şi umedă zile de-a rândul. În aceste condiţii, şi valorile termice marchează o scădere considerabilă faţă de luna octombrie, se arată în prognoză.

Conform ANM, din datele înregistrate în perioada 1961- 2017 la staţiile meteorologice din reţeaua meteorologică naţională, se constată că temperatura medie multianuală a lunii noiembrie nu mai depăşeşte 8 grade Celsius decât în zona litoralului. În zonele joase din Dobrogea şi Banat, dar şi în Lunca Dunării, mediile de temperatură se situează între 6 şi 8 grade Celsius.

În acelaşi timp, în zonele de câmpie şi de deal din Muntenia, Oltenia, Moldova, Banat, Crişana şi Maramureş sunt caracteristice valori medii între 4 şi 6 grade Celsius, iar în Transilvania, Bucovina şi în Subcarpaţii Moldovei temperatura medie variază între 2 şi 4 grade Celsius.

În zona montană joasă şi în depresiunile intra-montane sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între -2 şi 2 grade Celsius, iar în zona montană înaltă (la peste 1.500 metri) aceste valori coboară sub -4 grade Celsius.

Statistica de specialitate relevă faptul că, datorită aerului cald venit dinspre bazinul Mediteranei, care pătrunde până la latitudinea ţării noastre, se pot înregistra temperaturi mari, neobişnuite pentru această lună, ce pot ajunge până în jurul valorii de 30 de grade Celsius.

"Astfel de temperaturi extreme s-au înregistrat, de exemplu, în anii 1926, 1990, 1994 sau 2004", scriu meteorologii.

Temperatura maximă absolută a lunii noiembrie, în România, este 30,5 grade Celsius şi a fost înregistrată la Călăraşi în data de 1 noiembrie 1926. La Bucureşti, maxima absolută este de 29,4 grade Celsius, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti - Filaret, tot în data de 1 noiembrie 1926.

În plus, au existat ani în care s-au înregistrat temperaturi minime, la fel de neobişnuite pentru luna noiembrie, majoritatea sub -15 grade Celsius, ca de exemplu în 1993, 1989, 1975 sau 1948. Astfel, temperatura minimă absolută din noiembrie, la nivel naţional, este -30,8 grade Celsius, înregistrată la Vf. Omu, în data de 30 noiembrie 1957. În Capitală, minima absolută este de -19,4 grade Celsius, consemnată pe data de 26 noiembrie 1993, la staţia meteo Bucureşti - Băneasa.

Prognoza ANM valabilă pentru noiembrie menţionează că, la nivel de precipitaţii, se înregistrează o uşoară creştere faţă de luna precedentă, observându-se o creştere a cantităţilor lunare în sudul şi sud-vestul ţării, precum şi în vestul şi nord-vestul acesteia, ca urmare a aportului de aer umed dinspre Marea Mediterană.

"În aceste zone, mediile multianuale sunt cuprinse între 50 şi 75 l/mp. Cantităţi lunare, medii multianuale între 20 şi 50 l/mp sunt caracteristice Dobrogei, estului Munteniei, Moldovei şi celei mai mari părţi a Transilvaniei. De asemenea, valori între 75 şi 100 l/mp se înregistrează în zona montană înaltă", notează sursa citată.

Datele ANM arată că, în privinţa cantităţii maxime absolute lunare de precipitaţii din noiembrie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, aceasta este de 357,9 l/mp, la Drobeta Turnu Severin, în anul 1937. La Bucureşti, maxima absolută lunară de precipitaţii este de 224,5 l/mp, la staţia Bucureşti - Afumaţi, în anul 1966.

Totodată, cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este 146,8 l/mp (Drobeta Turnu Severin, 6 noiembrie 1937), iar la Bucureşti de 78,4 l/mp, pe data de 4 noiembrie 1962, la staţia Bucureşti - Filaret.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Vreme instabilă în toată țara, în acest weekend. Opt județe, sub alertă cod galben de vânt și ninsori

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Meteorologii au anunțat prognoza meteo pentru ultimele zile din 2024

Cum va fi vremea de sărbători. Estimările meteorologilor pentru următoarele patru săptămâni

Partenerii noștri