Live

Vacanțele în destinațiile turistice preferate de români sunt mai scumpe în acest an. În Turcia prețurile au explodat

Data actualizării: Data publicării:
În toată Europa prețurile au crescut, în medie, cu patru procente. FOTO: Shutterstock

Vacanţele în Europa s-au scumpit cu o medie de 4%. În România, Serbia şi Croaţia înregistrează creşteri de aproximativ 8% pentru vacanţele din acest an. Pe de altă parte, vizitarea Japoniei devine mai accesibilă.

Din cauza creșterii tuturor prețurilor din ultima perioadă oamenii sunt mult mai atenți la cheltuielile pe care le au și se gândesc de două ori, inclusiv atunci când își aleg destinația de vacanță, mai ales că în acest an vacanţele în Europa s-au scumpit, în medie, cu 4%, arată o analiză făcută de o companie de tranzacţionare pe bursele internaţionale.

Dacă ne uităm la Spania, de exemplu, una dintre cele mai vizitate destinații, inclusiv de către români, datorită peisajelelor , culturii, dar și plajelor deosebite, cele mai mari scumpiri se resimt în orașele Madrid și Galisia. 

De asemenea, în ultimii ani, turismul din ţările Europei de Est a crescut considerabil, iar acest lucru se reflectă şi în evoluţia preţurilor.

De exemplu, avem o creștere de 8% față de anul trecut în țări precum Croația, Serbia, dar și România. Asta înseamnă că și vacanțele în țară sunt mult mai scumpe.

Cel mai mult însă se resimte această creștere a prețurilor atunci când alegem să ne petrecem vacanța în Turcia. Pentru cazare, mese, dar și transport, prețurile au crescut aici cu 70%.

Pe de altă parte, vestea bună este că Japonia este mai accesibilă în acest an. Vizitarea acestei țări este mai ieftină cu 11% față de 2023, datorită devalorizării monedei japoneze în ultimele douăsprezece luni. Așa se explică numărul record de turiști care au vizitat această țară în ultima vreme. Doar în luna martie peste trei milioane de oameni și-au petrecut vacanța în „Țara Soarelui Răsare”.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prețuri mai mari de Sărbători. Ce este „greedflation” sau inflația de lăcomie și la ce strategii de marketing apelează comercianții

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

România, pe primul loc în clasamentul european al scumpirilor. Ce strategie au comercianții: „Un Crăciun la suta de grame”

Nori negri deasupra economiei românești, după dezmățul din anul electoral. Ce spune președintele Consiliului Fiscal despre bugetari

Partenerii noștri