Un bărbat a pilotat avionul întârziat în care se afla
Un bărbat care dorea să plece în vacanță cu familia a ajuns să piloteze aeronava care întârzia să decoleze de câteva ore, pe ruta Manchester-Alicante, relatează postul de televiziune itv.
Michael Bradley se afla cu familia în aeroport, iar zborul lor întârzia să decoleze, după ce pilotul desemnat întârzia la rândul său, deoarece trebuia să ajungă de la Liverpool mai întâi.
Fiind pilot la aceeași companie aviatică, iar zborul întârzia deja de două ore, bărbatul și-a sunat colegii și le-a propus să piloteze el, iar șefii săi au acceptat.
„Chiar voiam să ajung în vacanță”, a povestit el, precizând că avea asupra lui licența de zbor și actele de identitate.
Singurul lucru care îi lipsea era îmbrăcămintea adevcată, așa că s-a adresat celorlalți pasageri: „Dacă e în regulă ca unul dintre piloți să fie îmbrăcat așa, mergem la Alicante”. Aceștia au râs și au aplaudat, potrivit unei înregistrări din avion.
Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că întârzierea pilotului inițial a fost cauzată de probleme la controlul traficului aerian din Franța, care au avut loc în weekend.
„Suntem recunoscători că unul dintre piloții noștri mergea în vacanță pe această rută, luni, pe 2 septembrie și s-a oferit să se așeze la manșă”, a adăugat el.
Acesta a precizat că zborul s-a făcut cu îndeplinirea tuturor standardelor de securitate.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News