Noul clip de promovare a României, încă un fiasco. Lucian Mîndruță: Pe bune?! Asta promovăm?
România are un nou film de promovare. În clipul comandat de Ministerul Turismului apare o singură vedetă, fostul tenisman Ilie Năstase, imagini idilice din munţi şi Deltă, alături de cadre pline de viaţă din cluburi celebre. „România, o destinaţie pentru 365 de zile de vacanţă pe an” este sloganul, însoţit de coloana sonoră a cântăreţului din nai Nicolae Voiculeţ.
Cum poate ajunge România puternică? Interviu cu Mark Meyer
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
„Orașele sunt vii și colorate, pline de oameni și lumini. Intră în Palatul Parlamentului! Este cea mai mare clădire din Europa. Vizitează muzee, galerii de artă sau case memoriale. Primul nr. 1 mondial din istoria tenisului este român: Te aștept în țara mea. Pentru mine, România rămâne nr. 1 (Ilie Năstase).
Noi avem tot, oriunde ne-ai întâlni.
România freamătă. Un amalgam efervescent de istorie, cultură” - este doar un fragment din ceea ce se spune în acest videoclip de promovare.
Lucian Mîndruță, jurnalist DigiFM, a comentat la Digi24 modul în care a fost realizat noul videoclip de promovare a României. El spune, ironic, că probabil se adresează celor care au urmărit „Cântarea României” în urmă cu 30 de ani: Tovarășe Nicolae Ceaușescu, noi, șoimii patriei,... Cam același stil e vocea din clip, remarcă Lucian Mîndruță.
Dacă e pentru turiștii străini, nu înțelegem de ce e în limba română, dacă e pentru turiștii români nu înțelegem de ce ni se spune cine e Ilie Năstase, pentru că știm, remarcă, la rândul său, jurnalistul Digi24 Cosmin Prelipceanu.
Lucian Mîndruță: În primul rând, aș vrea să subliniez că după părerea mea, niciun turist străin nu a fost rănit sau consultat atunci când s-a făcut acest film, pentru că nu e nimic din ceea ce caută acești turiști străini în România. În general, turiștii străini vin în România să viziteze castelele saxone de prin Transilvania, un pic de București la Centrul Vechi, că e berea ieftină, și cam asta este. Plus Delta Dunării, unde unii mai vânează și alții se uită. Ce e important în toată povestea asta e că e trist, adică un spot de prezentare trebuie să-ți facă poftă de țara aia. Eu când îl aud pe-ăla, pe lângă că mi se pare că seamănă cu Cântarea României, mi se pare că e un doctor care spune: Știți, diagnosticul este rezervat, aveți turism în fază terminală. Cam asta îmi sugerează mie.
Cosmin Prelipceanu: De ce nu ne iese niciodată clipul de promovare, pentru că suntem la al nu știu câtă-lea episod, încercări...?
Lucian Mîndruță: Păi să-ți spun eu de ce. Tu ai auzit de licitația pentru acest clip?
Cosmin Prelipceanu: Nu!
Lucian Mîndruță: Când s-a făcut? S-au strâns idei? Știi pe cineva din publicitate care să fi aflat că se face un clip de promovare pentru România? Eu nu știu, n-am auzit, am prieteni în publicitate, cred că mi-ar fi spus, deci asta e când se face în secret, când oamenii ăștia au mentalitate de cetate asediată: lasă, că facem noi unul ca lumea, să nu ne spună nouă nimeni nimic.
Când faci un clip de pomovare, trebuie să ceri idei, să cauți de la alții: Băi, ajutați-mă și pe mine, vreau să promovez țara asta! Sunt convins că foarte mulți ar fi făcut-o pro-bono. Pare să fi fost făcut de o agenție care nu știm cum a fost aleasă și cea mai mare problemă e că n-are acest clip o mentalitate de turist străin care vrea să vadă ceva. Are mentalitatea românului patriotard, care se bate cu pumnul în piept: avem cea mai mare clădire din Europa! E ca și cum nemții ar spune: Am avut cel mai nasol război din Europa. Și l-am și pierdut. Clădirea e o monstuozitate, e o urâțenie, este și o relicvă a epocii Ceaușescu. Pe bune?! Asta promovăm?
Cosmin Prelipceanu: Ce-ar trebui să se întâmple să ajungem și noi în epoca asta modernă? Până și Bulgaria are clip mai bun decât România!
Lucian Mîndruță: Părerea mea este că ar trebui să se ducă cineva la Londra, să facă o licitație acolo, unde sunt agenții de publicitate multe și talentate. Să-i întrebe pe-ăia: Măi, băieți, luați și voi 10 turiști englezi care au fost în ultimul an în România, întrebați-i ce le-a plăcut în România și dup-aia faceți voi un clip ca pentru ai voștri, nu ca pentru să vadă românii noștri de la țară, care ne votează pe noi, ce lucruri minunate sunt în România, dar nu le apreciază nimeni! - a conchis jurnalistul.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News