Live

Atracții turistice în Creta, insula lui Zeus: „Aș recomanda turiștilor să se plimbe fără hartă”

Data actualizării: Data publicării:

Pentru turişti, Creta înseamnă de cele mai multe ori ape turcoaz, golfuri sau plaje cu nisip roz, castele pe insule pustii sau o vegetaţie impresionantă. Dar insula are în primul rând o istorie şi cultură impresionante. Creta este cea mai mare insulă grecească după suprafaţă, locul de naştere a lui Zeus şi una dintre cele mai vechi civilizaţii europene.

6000 de insule care fac parte din teritoriul Greciei fac această ţară un exemplu unic în Europa şi o transformă într-una dintre cele mai frumoase ţări din lume. Dintre ele sunt locuite peste 200, iar câteva şi-au câştigat o faimă binemeritată. 

De pildă, datorită poziţiei sale strategice, pe insula Gramvousa, încă din secolul XVI veneţienii au construit o fortificaţie care există şi astăzi. Este unul dintre cele 3 castele veneţiene rămase după invazia otomană. Insula este vizitată de turişti nu doar pentru acest castel, ci şi pentru plajele minunate, pentru faună şi floră.

Peste 30 de milioane de turişti vin anual în Grecia, majoritatea vor să viziteze insulele ei paradisiace. Cea mai mare dintre ele este Creta, iar dacă veţi căuta imagini emblematice din Creta cel mai probabil veţi găsi plaja Balos.

Creta este un adevărat paradis pentru iubitorii de natură. Poziția sa geografică, climatul și varietatea altitudinii și a terenului au dat aceastei insule o diversitate uimitoare de flori, plante, arbori, specii rare de păsări sau faună sălbatică. În afara destinaţiilor de plajă, insula are 250 de canioane, trasee montane sau locuri speciale pentru admirarea păsărilor.

Lacul Agia este una dintre cele mai populare destinaţii de birdwatching din Creta, turiştii vin aici pentru cele peste 200 de specii de păsări, unele dintre ele pe cale de dispariţie şi supuse unui regim strict pentru protejare.

Vicky Arvelaki, jurnalist: „Sunt multe peşteri aici, multă lume vine pentru peşterile submarine, avem turism subacvatic, nu avem doar ceea ce se vede, dar şi multe alte sporturi şi aventuri, dacă le cauţi. Poţi să faci surf, poţi să urci pe munte, poţi să călăreşti, sunt multe lucruri pe care le poţi face aici.

Oamenii sunt mai pozitivi, mai fericiţi şi Creta este o destinaţie pe care o aleg mulţi oameni de atâţia ani, în ultimul timp este o atracţie totală. Nu doar plajele, dar şi munţii, Creta are trei munţi mari, aşa că poţi vizita un oraş pe munte şi după ce conduci 20 de minute, ajungi la orice plajă din sud sau din est. Este, totuşi, o insulă mare, aşa că ai nevoie de 4 ore jumătate ca să ajungi dintr-o parte în cealaltă. Nu este o insulă mică, precum Santorini. Oamenii nu trebuie să plece de pe insulă ca să ajungă într-un oraş mare, pentru că există oraşe mari şi aici”.

Chania, o Veneție a Greciei

Unul dintre oraşele mari, dar şi cele mai vechi din Creta este Chania, construit în jurul portului veneţian a cărui imgine-reper este farul din 1570. Are 21 de metri înălţime şi este vizibil de la 11 kilometri.

chania

Chania a fost capitala Cretei până în 1972. În zilele noastre este al doilea oraş ca mărime de pe insulă după Heraklion. Este un loc în care, de-a lungul secolelelor au înflorit multe civilizaţii. Cea mai importantă amprentă însă au lăsat-o aici veneţienii.

Vasso Katsantoni, ghid: „Prima impresie pe care o ai când ajungi în oraşul vechi este poate că te aflii în Italia, arată foarte asemănător, iar asta este din cauză că majoritatea clădirilor care au fost construite lângă port sunt din perioada ocupaţiei veneţiene. Iar asta a durat vreo 400 de ani”.

Diferitele popoare şi culturi care au trăit aici au făcut din Chania un oraş cu un stil arhitectural inedit. Pe străduţele sale înguste întâlneşti fie un conac în stil veneţian, fie o casă turcească.

Vicky Arvelaki, jurnalist: „Există multe locuri arheologice, istorice de văzut, aş recomanda ca turiştii să se plimbe fără hartă, să se plimbe la voia întâmplării prin acest oraş cu influenţe veneţiene şi otomane. Oriunde te uiţi vezi ceva încărcat de istorie”.

Creta s-a unit cu Grecia în 1913

Bogata istorie a Cretei poate fi remarcată dintr-un loc anume din portul vechi din Chania. Încă se mai văd zidurile fortului veneţian, iar puţin mai încolo, e o imagine emblematică a oraşului: farul veneţian, care a fost construit de veneţieni, dar refăcut de egipteni. Pe partea cealaltă sunt zidurile cetăţii bizantine, iar puţin mai încolo este  moscheea turcească.

Oraşul istoric păstrează vechile ziduri, atât pe cele bizantine, cât şi pe cele veneţiene. Ele delimitează practic zona istorică. Ultima construcţie nouă din vechiul oraş este piaţa locală.

Vasso Katsantoni, ghid: „Piaţa municipală este ultima mare construcţie care a fost ridicată în oraşul vechi. Şi-a deschis porţile pentru public în anul 1913, un an foarte important pentru insulă, pentru că atunci a avut loc unirea Cretei cu Grecia. Rămâne şi astăzi un loc foarte interesant, pentru că aici putem găsi produse locale şi noi de aici ne facem cumpărăturile. Astăzi clădirea este un fel de graniţă între oraşul modern şi cel vechi”.

Doar în regiunea Chania, pe partea vestică a insulei Creta, vin anual peste 2 milioane de turişti. Micul port este plin în fiecare vară. Şi chiar dacă insula este mai mult decât o destinaţie de vară, puţin vizitatori merg pe cărările ei nebătătorite.

Vicky Arvelaki, jurnalist: „Este greu pentru mine să mă plimb prin oraş în octombrie, când oraşul este gol, iar apoi în iunie nu mai găseşti loc să parchezi maşina. Este o contradicţie, toată lumea vine şi apoi toată lumea pleacă. Personal, aş prefera ca insula Creta să fie o destinaţie pe care oamenii s-o viziteze şi în lunile de iarnă, pentru că iarna aici nu este iarnă. Sunt 5-10 grade, cel mai puţin. Este mai calm, mai puţin aglomerat, ai multe locuri pe care le poţi vizita cu calm, ai multe lucruri pe care le poţi vedea, poţi să te plimbi pe munte, poţi să vizitezi oraşe, locuri istorice, muzee, asta mi-aş imagina eu să se întâmple peste 10 ani, de exemplu. Ca acest loc să reuşească să echilibreze turismul şi iarna, nu doar vara”.

Creta are mai mult de oferit decât plajele care au făcut-o una dintre cele mai iubite destinaţii de vacanţă. Este o insulă cu numeroase atracţii, care seduce cu peisajul său impresionant, istoria sa bogată, bucătăria faimoasă și oamenii ospitalieri.

Reporter: Dana Gonţ

Imagine: Gabriel Necşulescu

Editor web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Grevă generală și proteste în Grecia. „Când vin facturile de electricitate avem atacuri de cord”

Fostul premier grec Antonis Samaras, exclus din partidul conservator aflat la putere. Care sunt motivele

Judecătorii greci discută pe 6 decembrie extrădarea lui Nati Meir. Fostul deputat, condamnat în România, spune că e agent Mossad

Cutremur cu magnitudinea de 5,2 în Grecia. În ce zone s-a resimțit

Partenerii noștri