Grecia intră în zona roșie de la miezul nopții. Mii de români așteaptă cu orele să intre în țară ca să evite carantina
Mii de români care vin din Grecia au așteptat ore în șir, sâmbătă, să intre în țară, ca să evite carantina, întrucât de la 1 august această țară va fi în zona roșie pe lista țărilor cu risc epidemiologic. În aceste condiții, mulți români și-au scurtat vacanțele programate în statul elen.
Potrivit Poliției de Frontieră, se înregistrează aglomeraţie la punctul de trecere de la Vama Veche, unde autoturismele aşteaptă o oră şi 20 de minute pentru intrarea în ţară, dar şi la Calafat, unde la intrarea în ţară timpul de aşteptare este de 70 de minute.
La punctul de trecere a frontierei Giurgiu se intră în ţară pe 7 artere, iar timpul de aşteptare este de 50 de minute.
Pentru zona roșie se impune carantina de 14 zile pentru persoanele care sosesc în România, excepțiile fiind:
- persoanele vaccinate anti-COVID cu schemă completă de cel puțin 10 zile,
- persoanele care au fost infectate cu coronavirus în ultimele 180 de zile și nu mai devreme de ultimele 14 zile
- copiii până la vârsta de 6 ani, iar cei de 6-16 ani cu prezentarea unui test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore.
Crăciunul la munte, preferat de turiști
De ce 8 suporteri FCSB au fost arestați în Grecia
Insula grecească pe care anticii o considerau cea mai sacră dintre toate se scufundă rapid
Turiști surprinși de erupția unui vulcan
Cât ne costă vacanțele în străinătate. Destinațiile cu cea mai ieftină mâncare
O ursoaică cu trei pui s-a repezit la turiștii care s-au apropiat de ea ca să-i facă poze, pe Transfăgărășan
Pericol de incendiu în Halkidiki. Focul din jurul Atenei a fost stins după trei zile. Dezastrul ar fi pornit de la un scurtcircuit
Insulele grecești, lovite de o nouă criză
Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale cu apă de localnici
Pe de altă parte, aglomerație este și la intrarea în Grecia. La Makaza, s-a așteptat peste 3 ore la coadă. Fiecare mașină este oprită, sunt verificate documentele turiștilor, iar câteva persoane din interior sunt testate.
„Am stat trei ore, se controlează, se testează fiecare mașină, indiferent dacă sunt documente de persoane vaccinate. Se testează absolut fiecare mașină cu acel bețișor. Singurele persoane care nu au fost testate sunt persoanele care au avut test PCR. În rest, inclusiv cele vaccinate, absolut toate, sunt testate. Din fiecare mașină se iau 1-2 pasageri. Nu toți, dar din fiecare mașină sunt alese niște persoane. Dar verificarea propriu-zisă, în momentul în care se ajunge acolo, este destul de rapidă, 5-10 minute durează”, a povestit la Digi24 Ștefan, un turist român.
Vă reamintim, dacă ați fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o știre, puteți lua legătura cu noi pe WhatsApp, la numărul 0771.100.304. Vă rugăm să precizați numele și locul din care le transmiteți.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News