VIDEO. Tom Hanks, ieșire nervoasă în public. Actorul a fost filmat înjurând un fan care i-a îmbrâncit soția
Tom Hanks a fost filmat în timp ce are o ieșire nervoasă în public, după ce soția sa a fost îmbrâncită de un fan. Incidentul a avut loc miercuri seara, la ieșirea dintr-un restaurant din New York, potrivit BBC.
La ieșirea dintr-un restaurant, Tom Hanks și Rita Wilson au fost asaltați de un grup de fani dornici să se fotografieze alături de cei doi. În aglomerația creată, Rita a fost îmbâncită usor de unul dintre fani, iar femeia s-a dezechilibrat.
Deranjat de atitudinea fanilor, actorul nu și-a mai putut controla furia și a țipat la cei prezenți, adresându-le chiar înjurături. „Aceasta este soția mea. Dați-vă înapoi! Ai lovit-o pe soția mea!,” a strigat actorul înainte de a se retrage spre mașină.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News